04 iulie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

MAI SINCER, CU SUFLETUL MAI CURAT VOM COMEMORA MARTIRII MĂCELULUI DE LA FÂNTÂNA ALBĂ

23 martie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

Atâtea avem să mărturisim în aceste zile, atâtea gânduri şi remuşcări ne frământă. Însă, îngroziţi de tragedia declanşată în lume de virusul ucigător, toate se scufundă într-o tăcere de piatră. Totuşi, nu putem uita că se apropie 1 aprilie, cea mai neagră zi din istoria postbelică a românilor din nordul Bucovinei. E mai mult ca sigur că din cauza carantinei nu vom putea ajunge în pădurea Varniţei - locul Holocaustului românesc din ţinutul înstrăinat de Ţară, aşa cum am mers să ne închinăm mucenicilor noştri pe parcursul ultimelor trei decenii. Anul acesta vom rosti rugăciuni şi vom aprinde lumânări în memoria lor izolaţi în case. Invocând curajul lor în faţa morţii, ne vom ruga şi pentru mântuirea noastră – mai sincer, cu sufletul mai curat, căci prea se transformaseră în paradă „mitingurile de doliu” la complexul memorial înălţat pe locul măcelului, monument pe care nici măcar nu se concretizează că victimele masacrului au fost românii bucovineni. În ultimii ani, momentele comemorative se desfăşurau după scenarii în care nu se găsea loc la cuvânt pentru iniţiatorii primelor pelerinaje, pentru cei care au supravieţuit calvarul regimului criminal.

Nu pot uita tristeţea dezolantă din ochii ultimului martor al tragediei de la Fântâna Albă, colonelul Petru Huţanu (născut la Cupca), care la vârsta venerabilă de peste 90 de ani zădarnic a aşteptat să spună şi el câteva cuvinte despre cum a scăpat cu viaţă în ziua de 1aprilie 1941. După refugiul salvator şi periplul în căutarea unui rost în România, îşi trăia liniştit bătrâneţile la Bistriţa Năsăud. Acum ar trebui să împlinească 95 de ani. Sper că e bine, sănătos, căci se ţinea voiniceşte în 2012, când a venit prima dată acasă la Cupca, după 70 de ani de înstrăinare de baştină. Posibil, nici n-ar mai fi venit vreodată, dacă o norocoasă întâmplare nu i l-ar fi scos în cale pe Gheorghe Bicer, un gospodar din Ceahor, născut şi el la Cupca. El l-a convins pe colonelul Petru Huţanu să-şi viziteze baştina, invitându-l special în zilele când are loc comemorarea martirilor de la Fântâna Albă. Supravieţuitorul masacrului nu benevol şi-a osândit sufletul la nemiloasa sentinţă de a se înstrăina pe viaţă de vatra străbună. A fost la un pas de moarte la 1 aprilie 1941, salvarea datorând-o unei întâmplătoare întârzieri în casa rudelor din Suceveni. Îl aştepta, în gospodăria unui unchi, pe taică-său. Nimerind undeva la coada coloanei, când soldaţii au început să tragă, ei abia urcau dealul Siretului.Au stat un timp ascunşi după dealul cela, apoi, când s-a mai liniştit focul, s-au furişat spre Siret. Pe întuneric s-au întors acasă…Din mila şi omenia primarului, familia Huţanu a scăpat de deportare, reuşind să plece în România în martie 1944, încă până la a doua intrare a sovieticilor, însă spaima s-a cuibărit adânc în părinţii săi, arzând în urma lor toate punţile spre casă.

Maria TOACĂ