Astăzi se împlinesc 79 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, unde, în preajma Paştilor, au fost împuşcaţi sute de români nevinovaţi

DOAMNE, TRECI O SUPĂRARE, NU NE DA ALTA MAI MARE

Astăzi, 1 aprilie, se împlinesc 79 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, unde în 1941 grănicerii sovietici au împuşcat sute de români care doreau să treacă graniţa şi să trăiască liberi în ţara lor.  Aici, la Varniţa, lângă Fântâna Albă,  unde pământul încă geme sub crucile rătăcite printre arborii ce au crescut pe osemintele chinuite ale sfinţilor neamului, unde brazii stau de veghe ca icoane sfinte, e locul Holocaustului românesc din ţinutul înstrăinat de Ţară, e locul sfinţit prin sângele, prin jertfa martirilor români care nu şi-au trădat strămoşii, dar cu demnitate au înfruntat urgia „eliberării”.

La 1 aprilie curent, e pentru prima dată în aceşti zeci de ani, când nu vom putea aprinde o lumânare în panteonul neamului din poiana Varniţei, însă clopotele Bisericilor româneşti din raioanele Hliboca şi Storojineţ, sub oblăduirea şi prin slujbele divine ale preacucernicilor preoţi Ion Gorda, protopop de Hliboca, şi Vasile Covalciuc, protopop de Storojineţ, vor vibra din nou a jale, iar lumânările vor plânge cu lacrimi de ceară în casele fiecărui român care se va ruga pentru sufletele martirilor români, masacraţi nu doar la Fântâna Albă şi Lunca, ci şi pentru pomenirea sufletelor tuturor sfinţilor noştri „prin pustiuri rătăciţi, fără cruci şi nebociţi”, chinuiţi pe drumul morţii şi calvarului Golgotei neamului românes, torturaţi şi împuşcaţi în închisori şi lagăre staliniste, deportaţi în Siberia, Kazahstan, Karelia, vânaţi şi duşi cu forţa la munci silnice la minele din Ural şi Donbas, în lagărele morţii de pe ţărmurile lacului Onega etc., care nu au nici morminte, nici cruci, nici lumânări aprinse la căpătâi.Au primit binecuvântarea ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuților și Bucovinei, pentru ca astăzi, 1 aprilie, în cea mai neagră zi din istoria postbelică a românilor din nordul Bucovinei, exact la ora 12.00, să bată clopotele timp de 15 minute în toate bisericile româneşti din nordul înstrăinat al Bucovinei în memoria victimelor de la Fântâna Albă.

Pentru prima dată în ultimii ani nu va oficia serviciul divin la complexul comemorativ de la Fântâna Albă, unde cu 79 de ani în urmă, pământul sfânt a fost udat cu sângele celor care au avut o singură dorinţă – de a  se uni cu fraţii din Ţară, de a-şi păstra identitatea şi credinţa strămoşească, părintele spiritual al românilor înstrăinaţi – IPS Melchisedec Velnic, stareţul Voievodalei Mănăstiri Putna cu porţile mereu deschise spre românii înstrăinaţi. Însă, prin rugăciunile noastre, a românilor închişi în case din cauza altei urgii (virusului ucigător), tot necruţătoare, candela memoriei va fi aprinsă din nou la altarul iubirii de neam şi va arde mereu în sufletele românilor ce îşi iubesc cu adevărat Patria şi nu-şi uită eroii.

Comemorarea victimelor de la Fântâna Albă e o rană adâncă şi o pată întunecată în istoria naţiunii române, o rană ce nu s-a vindecat nici până astăzi. Pomenirea martirilor naţionali, care s-au jertfit pentru  Neam, Ţară şi Libertate, este o lecţie şi, în acelaşi timp, o motivaţie pentru noi de a fi uniţi şi de a promova  cu mândrie istoria, limba şi cultura românească. Suntem obligaţi să-i comemorăm,întrucât ei au avut curajul şi demnitatea să nu-şi trădeze Ţara.

În poiana Varniţa de lângă Fântâna Albă au fost împuşcaţi mişeleşte şi copii, şi vârstnici. Şi în prezent, pandemia ucide şi tineri, şi bătrâni. Dacă Cel de Sus a rânduit să cădem din nou în suferinţă înainte de Paşti, poate ca să tragem învăţăminte, ca inimile noastre să se înnoiască cu iertarea, cu iubirea de aproapele,   cu mai multă dragoste şi sinceritate pentru credinţă, adevăr, dreptate, să ştim să iertam, să devenim mai buni, să înfruntăm durerile cu demnitate precum au procedat înaintaşii noştri, martirii care prin sacrificiul lor au rămas un exemplu de devotament, de dragoste faţă de Neam, de Patrie, de Credinţă în Dumnezeu, faţă de tot ce este Sfânt pentru poporul Român,  care, precum Iisus Hristos, şi-au purtat Crucea spre Golgota până la sfârşit.

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”