29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DIN JUVAIERUL FRUMOASELOR TRADIŢII PASCALE DIN BUCOVINA ÎNSTRĂINATĂ

17 aprilie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

BUCOVINEII PĂSTREAZĂ ÎN LACRIMA SACRĂ A DATINII SUFLETUL ROMÂNISMULUI

Duminică vom prăznui una din cele mai mari sărbători creştine – ÎNVIEREA DOMNULUI. Deşi totul se globalizează galopant, acum încă şi pandemia, nici sărbătorile religioase nu mai au farmecul de odinioară, din frumoasa  mea copilărie, când bunica cocea nafura şi păscuţele rumene în cuptor, apoi dădea la cuptor sarmalele, răspândind o aromă delicioasă în tot satul, vârstnicii sunt acei care păstrează în lacrima sacră a Datinii sufletul românismului, suflul străbunilor, iubirea de aproapele, Credinţa în Dumnezeu şi Veşnicia Neamului.

„Sunt româncă şi româncă voi muri”, mi s-a destăinuit românca Viorica POPOVICI din Valea Cosminului, cu ochii înrouraţi, când i-am dat Tricolorul, pe care îl aştepta încă de la ziua sa de naştere, dorind să-l aibă în casă, ca să-i lumineze sufletul la Marea Sărbătoare a Paştelui, să-i aducă un strop din dorul de Ţară, pe care îl poartă în suflet de când a apărut pe lume în provincia istorică a României, de când a fost înstrăinată de Patria-mamă.

„Am fost separaţi de fraţi prin sârmă ghimpată, dar dorul nu ni l-a putut smulge nimeni din piept, la fel ca şi tradiţiile şi obiceiurile noastre bucovinene frumoase de sfintele sărbători. Învierea Domnului, la fel precum şi Naşterea lui Hristos, au fost, întotdeauna, ţinute cu sfinţenie de bunei şi părinţi, rămânând, peste veacuri, cea mai de preţ zestre a noastră, moştenită din bătrâni.

Ne pregăteam trupeşte şi sufleteşte de Sărbătoarea Învierii. Cu toţii ţineam post, apoi ne împărtăşeam. Ouă în Postul Mare nu mâncam, ci le adunat pentru a le vopsi, încondeia şi pentru a le pune în pască.

Eram fetişcană, să fi avut vreo 17 ani. A pregătit şi mama, după ce a copt cozonacul şi pasca, un coş de ouă roşii şi încondeiate de o babă din sat, mare meşteriţă în ale încondeiatului. Deci, a pus 50 de ouă roşii şi încondeiate, după cum era  obiceiul în sat, într-un coş, pregătit frumos de Paşti, pe masă în Casa cea Mare, căci, în lunea Paştelui, aveau să vină flăcăii cu „udatul”, să ciocnească ouă.

Sâmbătă seara, făceam curat şi, din neatenţie, uşa dulapului, care de abia se ţinea de vechi ce era, a căzut pe coşul cu cele 50 de ouă vopsite şi le-a ciocnit pe toate. Vai, supărare mare, ce mă fac? Mai multe ouă nu aveam, nici nu era de unde cumpăra, iar baba terminase vopselile. În lunea Paştelui, când au venit flăcăii cu „udatul”, se așează la masă şi hai să ciocnească.  Hop, dar ouăle-s ciocnite. Mi-a fugit inima de ruşine în călcâi, dar, când unul dintre ei a întrebat: „Cine ne-a luat pe dinainte, căci ouăle-s sparte?”, mi-am revenit bucuroasă şi am zâmbit, glumind că au fost dintre acei mai harnici. Astfel am scăpat de o ruşine şi n-am tras cu obrazul.

În frumoasa noastră Bucovină erau obiceiuri foarte frumoase de Paşti – duminică, după ce veneam de la sfinţit pasca, ne spălam cu ou roşu şi sfinţit, în apă puneam şi bani, ca să fim peste an frumoşi, sănătoşi şi bogaţi, apoi tinerii se adunau pe toloacă, ciocneau ouă, se înveseleau, existau diverse jocuri distractive, iar lunea, când tinerii veneau cu „udatul”, invitau fetele la joc. Flăcăii mă iubeau, fiindcă dansam foarte uşor şi aproape întotdeauna începeam eu jocul. Fata care începea jocul era cea mai văzută în sat, cea mai frumoasă şi isteaţă.

Pe parcursul timpului, tradiţiile şi obiceiurile străbune au fost îmbogăţite cu elemente noi. Bunăoară, acum,  marţea la Paşti, fetele merg la flăcăi cu „udatul”, ceea ce înainte nu se practica. În loc de busuioc şi apă sfinţită se „udă” cu parfum şi încă dintre cel mai scump. E trist şi dureros că ne îndepărtăm nu doar de sfintele obiceiuri, ci şi de Grai, de Rădăcini, ne înstrăinăm de Neam. Majoritatea celor tineri îşi vând Mama şi Ţara pentru bani. Or, dacă vârstnicii sunt păstrători fideli ai tradiţiilor străbune, tot ei ar trebui să-i povăţuiască pe cei tineri să nu se dezică de obiceiuri, să le transmită tinerilor”.

Diana  TOMA pentru „Zorile Bucovinei