AŢI PUS UMĂRUL LA IZBÂNDA NOASTRĂ!

AŢI PUS UMĂRUL LA IZBÂNDA NOASTRĂ!

De la un bun timp, „Zorile Bucovinei” este cel mai citit ziar în satul nostru, şi cel mai căutat de oamenii care nu l-au abonat până acum. Toţi se interesează ce s-a mai scris în „Zorile” despre noi. Un cuvânt de susţinere, de încurajare înseamnă foarte mult, mai ales în situaţia ce s-a iscat în ultimii doi ani la Ropcea, când au fost deschise primele clase cu limba ucraineană de predare.

Am lucrat aproape patru decenii la ŞM Ropcea, am predat limba „moldovenească”, iar înainte de pensionare am avut fericirea să le predau elevilor limba noastră în veşmântul ei firesc şi cu numele ei firesc – limba română. Mi-a fost uşor să trec la grafia latină, deoarece de mică mama m-a învăţat să citesc mai întâi din cărţi româneşti de rugăciuni. Literatură română şi vechi manuale, în grafie latină, se păstrau în multe case din Ropcea. Şi tocmai noi, trebuia să ne facem de ruşine, deschizând clase cu predarea în limba ucraineană. M-am opus de la început acestui proces păgubitor pentru viitorul nostru ca români. Deşi de vreo douăzeci de ani nu lucrez în şcoală, sunt la curent cu tot ce se întâmplă acolo şi mă doare inima când sunt neglijate valorile cele mai scumpe sufletului românesc. M-am aflat 40 de ani printre copii, simt emoţii şi dorinţa de a intra în şcoală ori de câte ori trec pe acolo.

Unii nu privesc cu ochi buni atitudinea mea. Chipurile, ce treabă am eu, dacă nu mai lucrez şi nici nu am copii de şcoală! Unul dintre mai marii satului mi-a reproşat că i-am fost bună învăţătoare, iar acum îi fac rău, mobilizându-i pe oameni la apărarea limbii române. I-am spus că-i fac un bine, dar nu rău. Şi mă bucur că până la urmă binele a învins: avem un nou director, român cu trup şi suflet, Ştefan Mitric de la Crasna. Anul acesta, încercarea de a deschide încă o clasă cu predarea în ucraineană, a eşuat. Sperăm că în viitor nu va mai apărea dorinţa de a deschide asemenea clase, noul director având grijă ca elevii să primească cunoştinţe temeinice şi să fie competitivi cu semenii lor ucraineni, instruiţi în limba de stat. Acum părinţii elevilor din cele două clase ucrainene (a II-a şi a III-a) se întreabă ce vor face mai departe copiii lor, unde vor urma ciclul superior. Poate nu e târziu să-şi corecteze greşeala şi să revină la limba maternă?!

Aş vrea să-mi mai exprim o durere şi o mare nedumerire. La recenta ediţie a sărbătorii „Limba Noastră cea Română” n-am văzut nici un profesor de română din şcoala noastră, nici inspectori sau metodişti responsabili de predarea limbii române în şcoli. E straniu că în primele rânduri ale apărătorilor limbii române nu se află actualii profesori de română, ci, mai curând, cei care au fost nevoiţi să citească lecţii de „moldovenească” în perioada comunistă, când limba maternă nu ne era strâmtorată, ci doar fals „botezată”.

Valeria MIHAILIUC, s. Ropcea, raionul Storojineţ