
Au trecut 40 de zile de când a plecat la cele veșnice protoiereul mitrofor Gheorghe Covalciuc, un vrednic slujitor al altarului din s. Oprişeni, raionul Hliboca, tatăl cucernicului protopop de Storojineţ, Vasile Covalciuc .
A decedat miercuri, 11 martie 2020, plecând în Împărăţie cerurilor la vârsta de 82 de ani, pe ultimul drum a fost petrecut la 13 martie curent, slujba de pomenire fiind oficiată de către Mitropolitul Cernăuţului şi Bucovinei Meletie.
A trăit ani grei, încărcaţi de durere şi amar, după răpirea Bucovinei de către sovietici, când era interzisă credinţa ortodoxă şi se închideau bisericile, dar a avut putere şi demnitate naţională să înfrunte vitregiile destinului, care nu i-a fost deloc blând. Dumnezeu i-a răsplătit strădaniile şi munca depusă întru dăinuirea credinţei şi neamului românesc, dăruindu-i ani frumoşi de viaţă şi zile senine, luminate de fericirea de a avea mereu sprijinul şi stima celor apropiaţi şi dragi sufletului lui, o familie frumoasă ce îi aduce bucuria împlinirilor dorite – copii şi nepoţi, gineri, harnici, cuminţi, devotaţi şi generoşi, 9 dintre care păşesc cu dăruire şi evlavie pe calea slujirii prestolului Domnului, au îmbrăcat veşminte preoţeşti. E cea mai mare fericire pe care i-a dăruit-o din plin Dumnezeu.
Acum, când Cel de Sus l-a aşezat în mijlocul sfinţilor, noi, prietenii din Cernăuţi, regretăm că nu-l mai avem printre noi, păstrându-i mereu aprinsă amintirea în inimile noastre. Fie-i ţărâna uşoară, Dumnezeu să-l ţină la lumină în dreapta sa.
„Zorile Bucovinei”, Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi