26 septembrie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„FOLCLORUL E CEVA DIVIN, CREAT DE POPOR ÎN SUFERINŢĂ ŞI BUCURII”

22 septembrie 2013 р. | Categorie: Bucovina

Când îi auzi vocea melodioasă, tulburător de lirică şi distinctivă, îţi cântă sufletul şi îţi joacă sângele în vine. Ilie CARAŞ e unul din talentaţii tineri interpreţi de muzică populară românească, originari din nordul Bucovinei, care şi-a făcut singur un nume, cucerind inimile şi simpatiile spectatorilor din întreaga Ţară. Absolvent al Conservatorului din Iaşi şi al Universităţii din Bucureşti, adoratul interpret şi-a croit singur calea spre piscurile muzicii populare româneşti, în scurta-i carieră muzicală în ascensiune, devenind unul dintre cei mai iubiţi cântăreţi, a cules laurii multor concursuri şi festivaluri, fiind desemnat cu peste 40 de diplome şi menţiuni. Talentatul şi îndrăgitul interpret e întotdeauna aşteptat cu drag la baştină. După ce ne-a captivat prin măiastra-i voce şi fascinantele-i perle folclorice muzicale la Sărbătoarea Naţională „Limba noastră cea Română”, la Cernăuţi, i-am solicitat un mic interviu.

- Cum a apărut dragostea faţă de cântecul popular, de folclorul autentic românesc, cine ţi-a insuflat-o?

-Cred că odată cu venirea pe lume a apărut şi dragostea mea pentru cântecul popular românesc. Cei care mi-au insuflat-o, evident, au fost părinţii, şi, desigur, dorinţa mea. În familia noastră n-a cântat nimeni, sunt primul cântăreţ al plaiului natal. De micuţ, ascultam vrăjit la radio vocile măiestre ale Sofiei Vicoveanca, Irinei Loghin, Ştefaniei Rareş. Ba chiar mai mult, le şi imitam, cântând prin casă, iar surorile nu ştiau ce să facă ca eu să tac. Crescând mai mare, la vârsta de 9 ani, părinţii mă trimiteau cu vitele la păscut în luncă. Iar acolo, fericit că nu mă vede şi nu mă aude nimeni, cântam de răsuna poiana cântece de-ale Sofiei Vicoveanca şi ale altor interpreţi vestiţi.

Pe când eram în clasa a 5-a am avut marea bucurie de a fi membru al Ansamblului etnofolcloric „Izvoraşul”, condus de profesoara şi interpreta Victoria Costinean. Aici mă simţeam în apele mele, îmi plăcea la nebunie. Când eram chemat la repetiţii, fugeam de acasă şi nu-mi trebuia nici mâncare, deoarece pentru mine era cea mai mare bucurie să cânt.

- Cine-ţi sunt îndrumătorii în domeniul muzicii, cine te-a sprijinit? Cum ai ajuns să cânţi la Bucureşti, alături de cunoscuţi interpreţi de muzică populară, cu orchestre renumite, să participi la diferite emisiuni televizate de folclor?

-Sunt născut în frumoasa şi pitoreasca vatră românească Ropcea de pe Valea Siretului. Provin dintr-o familie de ţărani – mama Gheorghina, tatăl Vasile şi surorile mele dragi Mariana, Elena şi Cristina, geamănă cu mine. Odată cu absolvirea şcolii medii din satul natal am terminat şi şcoala de muzică din or. Storojineţ, clasa de vioară. La începutul căii mele fragede, mentor mi-a fost cunoscuta şi talentata noastră interpretă, profesoara Victoria Costinean. Am urmat apoi Liceul de Arte „Ştefan Luchian”, iar după absolvirea lui am devenit student la Conservatorul din Iaşi, la canto clasic şi la masterat, la Universitatea din Bucureşti, la etnologie, etnomuzicologie, antropologie culturală şi folclor.

Cu muzica populară am început să mă ocup serios în anul III de conservator, participând la diverse festivaluri şi concursuri din România şi de peste hotare. Norocul meu a fost s-o cunosc pe dna Elise Stan, realizatoare şi producătoare la TVR-1 Bucureşti. Când m-a ascultat cântând folclor pentru prima dată, dumneaei mi-a spus: „Eşti ceea ce trebuie!”. Chiar aşa s-a exprimat. Aceste cuvinte mi-au crescut aripi şi astfel, cu încetul, de la un concurs la altul, muncind cu râvnă, am cunoscut-o pe dna Eugenia Florea de la Radio România, care la fel m-a ajutat mult. Un alt mare îndrumător în ale muzicii populare, care mereu mă susţinea, alina, mă corecta şi uneori chiar certa, mi-a fost etnomuzicologul, profesoara şi culegătoarea de folclor Steluţa Popa. Am fost forte mult ajutat de vestita artistă Ştefania Rareş, care m-a luat sub aripa sa ocrotitoare, apoi dna Sofia Vicoveanca mi-a dăruit câteva doine pentru concursuri. Am cântat cu aproape toţi marii artişti din România şi Republica Moldova –  Elena Merişoreanu, Gheorghe Turda, Laura Lavric, Maria Iliuţ. Fiind invitat la emisiuni folclorice, am avut şi am norocul să colaborez cu vestiţi redactori şi prezentatori, cu toate orchestrele mari din Ţară – „Ciprian Porumbescu”, „Rapsozii Botoşanilor”, „Transilvania”, „Junii Sibiului”, „Ciocârlia”, „Doina Gorjului”, cu cea a Radio Bucureşti. Cea mai sufletească prietenie mă leagă de cunoscuta orchestră „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros, cu care colaborez din 2010.

-Cântecele din repertoriul tău  fac parte dintr-o anumită zonă folclorică sau din diferite? Cum şi de unde au apărut ele în repertoriul lui Ilie Caraş? Poate te ocupi singur de culegerea folclorului?

-Cântecele mele sunt doar din zona Bucovinei. Aici am cules doine, cântece, diverse obiceiuri şi tradiţii populare, colindând satele din regiunea Cernăuţi.

-Care gen de piese folclorice sunt mai aproape de sufletul tău şi al spectatorilor? Care-ţi sunt cartea  de vizită?

-Desigur, cântecele lirice, care pătrund până la măduva sufletului. Precum mama îşi iubeşte toţi copiii, la fel şi eu îmi iubesc toate piesele. Cartea mea de vizită sunt cântecele: „Cucule cu pene multe”, „Din Suceava-n Rădăuţi”, „Măi flăcăi, la ţărănească”, „Hora mare”, „Ţărăneasca”, care sunt şi cele mai îndrăgite de publicul spectator.

-În scurta-ţi carieră interpretativă în ascensiune ai cucerit laurii diverselor premii, ai ocupat locuri de frunte la diferite festivaluri şi concursuri...

-Am fost distins cu multe premii, diplome de onoare, medalii etc. Însă cele mai scumpe inimii îmi sunt: Marele premiu la Festivalul muncii şi al tradiţiei (Cluj-Napoca), Premiul I la festivalurile „Natalia Şerbănescu”, „Tradiţii”, „Maria Lătăreţu”, „Valeria Peter Predescu”, Strugurele de aur” (Alba Iulia),  „Pe dealul Chiblaiului” (Republica Moldova), Premiul III la „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, Premiul pentru promovarea cântecului popular în diaspora, Diploma de onoare din partea oraşului Năsăud etc.

-Interpreţii îndrăgiţi care îţi servesc drept exemplu. Cine sunt ei?

-Maria Iliuţ, Sofia Vicoveanca, Ştefania Rareş, Benone Sinulescu, Constantin Enceanu, Nicolae Furdui Iancu, Alexandru Grozuţă...

-După câte ştiu, îţi încerci puterile şi ca tânăr versificator. Poate pui careva din poeziile proprii şi pe note? Ce te face să scrii versuri şi care e tematica lor?

-Întotdeauna mi-a plăcut să scriu. Iar ceea ce mă face să versific este dorul de casă, de cei dragi, dragostea de Măria sa Cântecul şi de Ţară, sentimentele mele tăinuite. Am scris însă şi versuri, cântece vesele, de glumă, joc şi voie bună.

-Care e crezul interpretului Ilie Caraş?

-Cred în Cel de Sus, în propriile-mi forţe şi în ziua de mâine.

-Atitudinea ta faţa de aşa-zisele manele? Dar faţă de „folclorul” scris în cabinete?

-Maneaua nu este ceea ce se cântă astăzi, ci un ritm aromân, folosit, mai ales, în zona Dobrogei. Actualele manele sunt cântate mai mult de ţigani şi de oameni fără cultură. Sunt, de fapt, o prostituare artistică. Nu există folclor scris în cabinete. Aceasta nu e creaţie populară, căci folclorul e ceva divin, creat de popor în suferinţă şi bucurii. Deci, autorul folclorului e doar Măria Sa Poporul.

-Ce ţi-ai dori în viaţă? Ce planuri de viitor ai?

-Îmi doresc să fiu sănătos, să am putere de muncă ca să pot bucura publicul spectator. Nu-mi fac planuri de viitor, las totul să vină de la sine. Spun doar atât – pregătesc un material discografic.

-Ce le-ai dori cititorilor noştri?

-Cititorilor ziarului „ZORILE  BUCOVINEI” le doresc sănătate, linişte sufletească, dragoste reciprocă şi multă răbdare. Vă iubesc, vă îmbrăţişez, vă pup!

Interviu realizat de Diana Toma