29 mai 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Cu evlavie şi iubire, preotul Nectarie îşi îndemna enoriaşii să-şi păstreze nealterate Limba, Credinţa şi Neamul,

8 mai 2020 р. | Categorie: Noutăţi

Ne-a întristat nespus de mult plecarea subită în veşnice a tânărului preot Nectarie BALAN, parohul Bisericii Domneşti „Sfântul Spiridon” din Herţa, care a fost nu doar un vrednic slujitor al altarului, ci şi un demn român, care, iubindu-l pe Dumnezeu, şi-a iubit deopotrivă Graiul, Neamul Românesc. Am fost prezenţi nu o dată la serviciile divine, oficiate de cucernicul părinte în memoria marelui deschizător de drumuri, „Patriarhul culturii româneşti în Ţara lui Ştefan cel Mare”, cărturarul şi iluministul Gheorghe Asachi,  urmele căruia se simt și acum prin faptele savantului și opera lăsată, manifestări organizate graţiednei  Eugenia CIMBOROVICI-TEODOREANU, preşedinta Fundaţiei Civice Raionale „Gheorghe Asachi” Herţa, dar şi la parastasele de pomenire, la care clopotele învierii băteau jalnic pentru sfinţii neamului, iar mirul evlaviei  picura cu neuitarea martirilor care s-au sacrificat pentru Libertate, Credinţă, Limbă şi Ţară, fiind deportaţi, după răpirea Bucovinei de către sovietici, în neagră străinătate de către regimul barbar comunist – în Siberia de gheaţă, în stepele pustii ale Kazahstanului, în lagărele muncii şi morţii de pe ţărmul lacului Onega etc. , românii osândiţi la moarte lăsându-şi căsuţele plângând nu s-au mai întors să le sărute prispa, ci şi-au lăsat osemintele să zacă în gropi comune, fără cruci şi lumânări la căpătâi, cu elogii pioase înveşnicindu-le eroilor nemurirea, regretatul Octavian BIVOLARU , preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina.

Adevărat fiul al neamului, regretatul părinte Nectarie BALAN, îi îndemna de fiecare dată pe conaţionali la datoria sfântă de a menţine mereu aprinsă flacăra românismului, amintirea înaintaşilor rămaşi în istorie, care ne întăresc conştiinţa a ceea ce suntem astăzi ca neam. „Căci omul care îşi uită Rădăcinile, Graiul este un om fără neam, fără viitor. Noi, românii, întotdeauna am avut cu cine şi cu ce ne mândri – avem cea mai dulce şi frumoasă limbă cu care ne servim Ţara, Neamul şi pe Dumnezeu. Să luptăm cu dârzenie, curaj şi demnitate pentru Limba străbunilor, pentru viitorul copiilor şi nepoţilor noştri, căci ceea ce se întâmplă în prezent, când, părinţii îşi înstrăinează copiii de graiul matern, de istoria strămoşilor, e o durere sfâşietoare ce ne poate duce la pierzanie ca neam”. Astfel, cu evlavie şi iubire, preotul Nectarie îşi povăţuia enoriaşii să-şi păstreze nealterate Graiul, Credinţa şi Neamul, ca să nu devenim altceva decât ceea ce am fost şi suntem –  Români, să nu dăm uitării ceea ce este sfânt pentru noi – Casa părintească, Patria, Limba. „Din nou istoria se repetă. Ni se ia dreptul de-a învăţa în limba română. E dureros, nu s-a procedat astfel nici pe timpul comunismului. Avem o Ţară, o Mamă, o Limbă ce cu un dangăt dulce şi sfânt de  clopot ne adună. Cerul ni s-a umplut de sfinţi, de mucenici. Cei care au ştiut să-şi iubească neamul, au fost fiii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, care cu sabia şi credinţa a ştiut să-şi apere neamul de neghina străină. Azi se străduiesc să ne impună legea lor, dar noi avem o lege, o credinţă, un botez. Şi când am fost împreună la pichetare pentru a ne apăra Limba, întotdeauna preoţii au fost cu poporul, iar ultimul  - cu biserica. La fel a fost şi când martirii au fost împuşcaţi. În sacrul locaş „Sfântul Spiridon”, Acasă, astăzi, prin prezenţa dumneavoastră, cuprindem spiritual Ţara noastră scumpă, Mama noastră, obiceiurile, de a fi una întreagă, sfântă. Să nu-i uităm, să ne unim ca niciodată, cât încă nu e târziu şi cu toate că vin valuri nu uşoare să nu ne temem să ne apărăm graiul, căci cu noi este Dumnezeu, care ne iubeşte, „Grădina Maicii Domnului”, acest colţişor de rai. De strajă îl avem pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare”, sunt cuvintele preacucernicului regretat părinte, rostite la ultimul parastas organizat de Societatea „Golgota”, care, ca o rugăciune ne pătrundeau sufletul . Regretăm mult că a plecat prematur în Împărăţia cerurilor.

Acum, când sufletul cucernicului părinte ţine calea veşniciei spre grădina înfloritoare a raiului, îi dorim ca lumina sfântă a Învierii să-i călăuzească zborul. Fie-i ţărâna uşoară şi amintirea veşnică!

Cu profund regret, „Zorile Bucovinei”