29 mai 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎN ROMÂNEASCA VATRĂ VOLOCA-PE-DERELUI SFÂNTUL NICOLAE NU ÎNCETEAZĂ SĂ FACĂ MINUNI

22 mai 2020 р. | Categorie: Noutăţi

Astăzi, în ziua Sfântului Ierarh Nicolae de Vară pe stil vechi, dangătul clopotelor bisericilor noastre creştine a răsunat, îndreptându-le românilor bucovineni paşii spre sfintele lăcaşe de închinare pentru a se ruga Celui de Sus în graiul strămoşilor – în limba română.  În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, la Biserica din comuna Voloca, vechi locaş de cult, târnosit la începutul secolului al XX-lea, considerat cel mai vechi templu din lemn al credinţei şi dăinuirii băştinaşilor din seminția dacă, urmaşi ai răzeşilor neînfricatului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, Sfânta Liturghie a fost oficiată de preacucernicul părinte paroh Ioan Gorda, protopop de Hliboca, ajutat de un sobor de alese feţe bisericeşti, care s-au rugat nu doar pentru toţi cei ce poartă numele Nicolae, ci pentru întreg neamul românesc.

Adevărul e că, în această vatră româneasca, Sfântul Nicolae nu încetează să facă minuni. Oare există minune mai mare decât cea de a-ţi păstra zestrea moştenită din moşi-strămoşi? Deşi volocenii au fost supuşi chinurilor „eliberării” frumoasei şi dulcii noastre Bucovine – au trecut prin închisori, gulaguri, Siberii, au fost vânaţi şi duşi cu forţa în lagărele muncii şi morţii de pe ţărmurile lacului Onega, nu şi-au trădat strămoşii din morminte, nu s-au dezis de cele Sfinte ale Neamului.

Harnici, păstrători fideli ai sfintelor valori creştine şi spirituale, ale sacrelor idealuri ale neamului, gospodari de viţă românească, volocenii vin să se roage şi să se închine Sfântului Nicolae, ocrotitorul comunei Voloca (unul din cele mai mândre sate, o floare aleasă pe harta  Bucovinei, cu vechi şi frumoase tradiţii, cu o istorie bogată, cu mari personalităţi) şi al bisericii ce îi poartă numele de aproape 200 de ani, stă de strajă întru apărarea credinţei, care, ca păstor sufletesc a dovedit dragoste şi grijă faţă de turma sa nu doar în trebuinţele sufleteşti, ci şi în cele materiale, ajutându-i pe cei oropsiţi şi pedepsindu-i pe cei răi, astfel lăsându-ne o învăţătură demnă de urmat că nu viaţa aceasta este cea pentru care trăim, nu lumea aceasta este cea pentru care ne zbuciumăm, ci trebuie să lăsăm o urmă frumoasă pe acest pământ străbun, precum faptele Sfântul Nicolae, să găsim cheia la poarta sufletului urmaşilor, cheia ce întăreşte în credinţă, în dragoste şi iubire de cele sfinte ale neamului, de grai, de glia strămoşească.

Voloca, comună românească înconjurată de sate româneşti demult ucrainizate, în afară de bogăţia materială, are şi o inestimabilă bogăţie spirituală –  acest sfânt lăcaş ce datează de la 1829. Volocenii sunt urmaşii dacilor liberi şi ai răzeşilor lui Ştefan cel Mare, au o istorie bogată. Sunt vestiţi în lumea întreagă nu numai graţie meşteşugului rochiilor de mireasă, dar şi datorită acestei mari avuţii, acestei comori spirituale, dar şi pentru istoria acestor meleaguri mioritice - cartea de căpătâi a naţiunii române.

Ce poate fi mai dumnezeiesc, mai înălţător şi mai împlinit, decât un om care-şi cinsteşte sfinţii, părinţii şi înaintaşii, care-şi păstrează cu sacralitate credinţa, tradiţiile, graiul, precum o fac volocenii,  mulţi dintre părinţii şi buneii cărora au dus crucea pe drumul Golgotei neamului românesc, dar nu s-au dezis de Ţară şi Grai.  Or, fie cât de anevoios, drumul nu ţi se pare o povară, dacă la capătul lui te aşteaptă un vis – cel al dăinuirii ca Neam prin Credinţă şi Limbă.

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”