14 iunie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ASTĂZI, SFÂNTUL DUH S-A POGORÂT PESTE SFINŢII NEAMULUI

7 iunie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

Luna iunie a rămas cea mai tragică din istoria românilor – se împlinesc 79 de ani de la tragedia celor mai ample deportări staliniste de după anexarea nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa de către sovietici. O lumânare plânge în neuitare, iar rugăciunea îi ţine mereu vii în inimile noastre. Astăzi, de Duminica Mare,de Rusalii, Sfântul Duh a pogorât peste toţi sfinţii neamului – şi peste cei din ceruri, care ne ocrotesc, şi peste cei de pe pământ, care s-au jertfit pentru continuitatea neamului, pentru libertate, credinţă, limbă şi Ţară.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a avut loc marea deportare a românilor în neagră străinătate – în Siberia, în stepele pustii ale Kazahstanului, în lagărele muncii şi morţii de pe ţărmul lacului Onega etc. Mulţi dintre românii osândiţi la moarte şi-au lăsat osemintele să zacă pe pământuri străine, pustii, în gropi comune, fără cruci şi lumânări la căpătâi.

Românii care au dus crucea suferinţei pe drumul Golgotei neamului românesc şi-au păstrat graiul, credinţa, obiceiurile, portul ş tradiţiile strămoşeşti. Datoria noastră, a urmaşilor, este să veghem ca lumina să fie mereu aprinsă în candela memoriei la altarul sfinților neamului. Datoria noastră, a fiecăruia, este să ne păstrăm identitatea, să ne cunoaştem eroii, căci, graţie jertfei lor trăim pe acest pământ sfânt, ne vorbim limba, ne păstrăm dreapta credinţă.

„Zorile Bucovinei”