07 iulie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

RUGĂCIUNI LA HORECEA PENTRU NEAMURILE CARE ŞI-AU APĂRAT DEMNITATEA ROMÂNESCĂ MAI MULT DECÂT VIAŢA

8 iunie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

Sfânta Treime a fost prăznuită la Horecea cu o liturghie pentru cei adormiți întru Domnul, fiind pomeniți cu pietate şi bunii creştini osândiți de regimul sovietic de ocupație, ale căror oseminte zac în pământ străin. Respectând rigorile impuse de carantină, au venit să-şi exprime recunoștința față de jertfa lor doar câțiva membri din conducerea Societății ”Golgota” a românilor din Ucraina – președintele Vasile Rauț împreună cu soția Aliona, horecenii Ion Găină, care poartă în inimă durerea bunicilor deportaţi, Octavian Voronca, al cărui unchi Gheorghe a fost omorât la Lunca... Cuvintele rostite de ei, tricolorul din buchetul florilor îndoliate au rotunjit cununa de lauri pentru eroii acestei mândre aşezări româneşti. Or, mai sunt în această suburbie a Cernăuțiului gospodari care își păstrează identitatea naţională – la port şi vorbă, urmașii unui neam investit cu harul de a-şi converti durerile în virtuți sufletești. În zile de duminică și sărbători, ei se adună într-o adevărată comunitate românească, unită în jurul preotului Pavel, parohul celor două biserici cu hramul ”Înălțarea Domnului”. Aceşti români, înghesuiți la periferia oraşului de lângă Prut, își regăsesc în cele două lăcaşe de închinare (vechea biserică refăcută din cimitir și cea de pe strada Rusă înălțată în perioada românească) mai mult decât în altă parte limba și credinţa străbună. Şi părintele Pavel le aminteşte neîncetat că „ datoria lor este să vorbească frumoasa limbă pentru care au murit părinţii şi bunicii lor, că aici trebuie să se nască români”. Trădare este multă pe lume, dar consângenii înscrişi pe Crucea eroilor nu s-au lepădat de Hristos, câştigându-şi din neam în neam pomenirea. La slujba oficiată în fața bisericii din cimitir, care le-a servit câteva secole, iar astăzi îi strânge la momentele triste – înmormântări și comemorări, dangătele clopotelor, rugăciunile preotului au răsunat pentru horecenii martirizaţi în primii ani de ocupaţie sovietică, readuși în memoria generației de astăzi prin înălţarea, în vara anului 2014, a Crucii-monument întru înveşnicirea numelor lor. Măcar astfel cei rămași în pământ străin, risipiți prin siberii, au ajuns la materna glie, mai aproape de neamurile lor. Ca de fiecare dată, și acum, şi-a însufleţit conaţionalii la pomenirea numelor scumpe, adunate în icoana durerii comune, Nicolae Costaş, lui revenindu-i prioritatea de a le menține vie memoria. Cu șase ani în urmă, când a fost înălțată Crucea martirilor l-a avut alături pe Grigore Voronca, plecat și el la Domnul, dar la acel moment ultimul supraviețuitor al deportărilor staliniste. Atunci cei prezenți la ceremonie, printre care oaspeți de vază din România și înalte fețe bisericești, și-au aplecat frunteaîn faţa lui, încredinţându-l că suferinţele generației sale sunt piatra de temelie pentru perenitatea spiritului românesc în toate timpurile.

Zgârcit la vorbă, badea Grigore, cum îl numeau cu duioșie horecenii, și-a deschis sufletul, evocând noaptea groaznică când zece familii din Horecea au fost deportate, printre care şi părinţii săi, Simion şi Eugenia Voronca, împreună cu patru copii. El avea şapte ani, sora mai mică Ştefania – patru ani, fratele Florea – 19 ani. S-au întors toţi copiii, alături de mama lor, în anul groaznic al foametei, numai osemintele tatălui au rămas în pământul blestemat al Siberiei. Pe Cruce spre veșnică pomenire sunt înscrise și numele a șapte români omorâți în groaznica noapte de februarie 1941, pe malul Prutului la Lunca. Acest simbolic monument al memoriei îi adună pe urmașii martirilor la o împărtăşanie cu adevărul, amintindu-le de sângele vărsat pentru Ţară, de istoria făurită în lacrimi și suferință, prin care dăinuiește sufletul românesc.

Maria TOACĂ