07 iulie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

PLÂNGE TRIST O LUMÂNARE… ÎN AMINTIREA ROMÂNULUI CARE A ŢINUT MEREU VIE FLACĂRA MEMORIEI JERTFELOR REPRESIUNILOR STALINISTE

23 iunie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

Cu tristeţe în suflet constatăm că la un an de la trecerea în lumea celor drepţi a românului cu suflet mare Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota” a Românilor  din Ucraina, îi simţim lipsa nu doar noi, prietenii de la „Zorile Bucovinei”, dumnealui fiind întotdeauna prezent la manifestările culturale organizate de publicaţia noastră, având sprijinul şi susţinerea colectivului nostru în toate faptele sale generoase, ci şi românii din satele noastre bucovinene martirizate. Pe parcursul celor 26 de ani cât s-a aflat în fruntea asociaţiei, în activitatea-i fructuoasă prioritare fiind readucerea (prin volume de carte, prin înălţarea monumentelor) din neuitare a eroilor neamului, a românilor martirizaţi de regimul barbar sovietic, organizarea conferinţelor internaţionale, consacrate victimelor foametei din 1946-1947, pelerinajelor la Lunca şi Fântâna Albă, unde au fost masacraţi români cu dor de libertate.

Plânge trist o lumânare…S-a stins subit la 23 iunie, în Duminica tuturor sfinţilor, când urma să fie la parastasul de pomenire a românilor martirizaţi din comunele storojineţene, organizat de Societatea „Golgota” şi oficiat de protopopul Vasile Covalciuc la Biserica de la Maidan, or. Storojineţ. Ca şi pe parcursul întregului an, în această lună tragică şi îndoliată, când mii de români din nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi din sora Basarabia au fost ridicaţi de la casele lor şi duşi în neagră străinătate, a ţinut mereu aprinsă candela memoriei întru neuitarea eroilor neamului.

„Zorile Bucovinei”, Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi