14 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

SCRISORI DE DOR DE LA BUNICA... LOCUIESC ÎN ROMÂNIA ŞI-AM CRESCUT CU DORUL DE BUCOVINA, CU POVEŞTILE SATULUI TEREBLECEA…

14 iulie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

Este istoria unei familii de bucovineni cu care se poate identifica orice român nevoit, după răpirea Bucovinei, să-şi părăsească casa, familia, şi să se refugieze în Ţara de origine sau să suporte jugul străin mai departe. Oameni care au trecut prin atrocităţile regimului barbar sovietic, prin masacrul de la Fântâna albă, care şi-au dus crucea destinului pe drumul morţii şi înstrăinării în Siberia, Kazahstan, lacul Onega

„Mă numesc Aurite-Epure Monica, locuiesc în România și-am crescut cu dorul de Bucovina, cu poveștile satului Tereblecea, în care tatăl meu, Aurite Teodor, a văzut lumina zilei în 1922 . Tata a mai avut 4 frați și 2 surori. În 1943 a fost chemat la oaste. Înaintea lui plecaseră Gheorghe, în 1938 , Ioan în 1939 , Costică în 1942 . Bunicul a murit în 1940 , surorile se măritaseră la casa lor , așa că biata bunica a rămas cu Vasile, fiul cel mic de 17 ani . Nu știu cât a plâns la despărțire și nici ce i-a pus de mâncare în traistă, fiind vreme de război și după ce ocupația din 1940 le goliseră podurile și cămările, luându-le toate bunurile agonisite o viaţă ...

A plecat împreună cu Kupcik , cumnatul cel de pe deal și împreună cu alții din sat . La terminarea războiului au fost întrebați ( toți bucovinenii ) dacă vor să se întoarcă înapoi . Tata , Kupcik și alții au ales să rămănă în România . Multă vreme n-au avut decât rândul acela de haine militare cu care făcuseră războiul. Și-a căutat frații prin Crucea Roșie găsindu-i în Banat , într-un sat locuit în majoritate de nemți . Printr-o minune au scăpat de deportarea în Bărăgan  pentru "vina"de a fi bucovinean. A plecat apoi la Arad împreună cu Ioan Kupcik, care fusese deportat în Bărăgan, unde în iarna aceea a și murit .

S-a angajat la Aprozar , ca merceolog , având 7 clase ( atunci era echivalentul liceului) și pleca în țară după marfă,.așa a cunoscut-o pe mama , Vioara , cu care s-a căsătorit în 1954, iar.în 1961 m-am născut eu . Pe bunica a revăzut-o abia în 1968, când ne-am dus cu toții la Tereblecea. Aveam 6 ani , cu ochii de copil i-am văzut plângând îmbrățișați. Tata a spus întâia dată "mamă" , eu nu-l mai auzisem până atunci. Plângea cu suspine...Avea 46 de ani și părul îi era alb .

Nu găsesc cuvinte pentru a reda nemărginita bucurie a bunicii. Dar ținbine minte cum m-a luat de mână și mi-a pus în buzunar  cinci ouă. S-a îmbrăcat în catrință și ne-am dus la o prăvălie să-mi cumpere bomboane și ciocolată. M-a lăsat să aleg eu. Au plâns mult la despărțire . Nu ne-am mai revăzut .

Veneau într-un timp scrisori de dor de la bunica , dar distanța mare și timpurile grele au fost potrivnice revederii . În 1973 a venit o telegramă de la fratele Gheorghe care se întorsese din război acasă, la Tereblecea, că a “murit mama”. S-a dus tata să o petreacă în ultimul drum. Eu am văzut doar o cruce în cimitir  pe plăcuţă scria: Aurite Leontina.

Acum nu știu ce să fac cu acest dor de Tereblecea , de oamenii aceia buni ca pâinea . Am scris o carte despre drama românilor de după 1940, după răpirea Bucovinei, pe care le-am dedicat-o - "Dincolo de lacrimi ", şi pe care aş dori s-o lansez la Cernăuţi”, ne scrie Epure Monica Liliana din Arad, România.

În România suntem mulți. În Timișoara există Asociația Refugiaților din Bucovina și Basarabia. Rădăcinile noastre sunt acolo, în Bucovina, suntem cu sufletul mereu acolo. Nu știu când am să public cartea, dar tare îmi doresc pentru că e vorba acolo de viața dinainte de 1940 , dar, mai ales, e vorba de oameni. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate că voi reuși. Ea se vrea un dar pentru Bucovina.

Vă salut cu mare drag și vă rog să nu uitați că sunteți ROMÂNI ! Alăturat vă trimit 2 poze (eu, mama şi tata la Tereblecea; cu rudele din Tereblecea), poate unii se vor recunoaște și ne vor căuta. Din păcate am pierdut legătura cu ei. Vă mulțumesc că existați ! Că există „Zorile Bucovinei”! Cu respect Monica Liliana Epure”.

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”