06 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CA UN CLOPOT AL DEŞTEPTĂRII BASARABENE

29 septembrie 2013 р. | Categorie: Limba noastră cea română

Toamna aceasta, pentru prima dată a participat la Sărbătoarea „Limba Noastră cea Română” un grup de tineri de la Liceul „Mihai Sadoveanu” din Chişinău, uniţi în ansamblul etno-folcloric „Moştenitorii”. De obicei, la manifestările noastre naţionale nu prea ne sosesc oaspeţi din Republica Moldova, ei fiind poate mai strâmtoraţi decât cei din România în privinţa posibilităţilor materiale de a-şi asigura cheltuielile de drum şi alte necesităţi. Dar întotdeauna, când apare câte un colectiv de după vama de la Mămăliga, avem ce admira, constatând că acolo se lucrează mult mai serios şi cu mai multă responsabilitate în direcţia desăvârşirii tinerelor talente decât în partea basarabeană a regiunii Cernăuţi. Din inima Chişinăului, „Moştenitorii” popularizează portul popular din toate zonele ţării, realizând spectacole splendide, inspirate din ritualuri – „Calea Ciobanului”, „Caloianul”, „Paparudele”, „Hora satului”… Mai detaliat am discutat acest subiect cu maestrul în artă Valeriu Chiper, conducătorul artistic al ansamblului.

– Domnule Chiper,datorită cui aţi ajuns la Cernăuţi, să onoraţi cu prezenţa Sărbătoarea noastră?

– În primul rând, s-ar cuveni să spun că datorită „Moştenitorilor”, adică copiilor din acest colectiv, căci anume ei au atras atenţia gazdelor noastre din satul Stroeşti. Am fost invitaţi de dna Ludmila Rotaru, cu care ne cunoaştem de vreo 14 ani. Ne-am întâlnit prima dată în România, la un festival al românilor de pretutindeni din Şimleul Silvaniei, oraş în judeţul Sălaş, unde am câştigat şi marele premiu al Festivalului „La fântâna dorului”. Am convenit că, dacă tot ne întâlnim în fiecare vară dincolo de hotare, de ce nu ne-am întâlni şi în Patria Limbii Române de la Cernăuţi! Şi iată că am răspuns la prima invitaţie, sosind la dumneavoastră după ce am sărbătorit, la 31 august, Ziua Limbii Române la Chişinău. Suntem 23 de persoane, am fost cazaţi la prietenii noştri din Stroeşti. Ne simţim bine, ca acasă. Am fost la o mănăstire, fiind impresionaţi de slujba în limba română. Ne pare rău că nu ne putem reţine mai mult, căci a început deja anul şcolar. Copiii au avut învoirea pentru o zi-două de la lecţii, cele văzute şi trăite aici fiind o adevărată lecţie de unitate de neam.

– Sunteţi doar conducătorul ansamblului sau şi profesor de liceu?

– Sunt profesor de istorie la Liceul „Mihail Sadoveanu”, dar, începând cu anul 1996 predau obiectul „Obiceiuri şi tradiţii”, introdus în programa de învăţământ. Deja de 23 de ani mă ocup de formaţia „Moştenitorii”, timp în care s-au perindat câteva generaţii de tineri.

– Aţi înfiripat ansamblul încă în perioada imperiului sovietic…

–Ansamblul de copii îşi are începutul din 1990, iar primul grup al „Moştenitorilor” era format din adulţi şi a apărut în 1988. Ne-am început activitatea în cadrul cenaclului „Alexie Mateevici”.

– Faptul că aţi făcut parte din cenaclul „Alexie Mateevici” mărturiseşte că v-aţi aflat printre primii vestitori ai deşteptării naţionale în Moldova…

– E o mândrie pentru noi să credem că aşa şi este. Atunci a fost un curent care ne-a animat pe toţi să simţim, să gândim româneşte, şi să ne amintim de tradiţiile neamului nostru. Anume prin revigorarea datinilor, punerea în valoare a portului popular autentic am revenit la izvoarele curate ale limbii române. Îndeosebi, ne-au însufleţit primele călătorii şi evoluări peste Prut, primele poduri de flori. Iar la acest moment ne bucurăm nespus de mult că am ajuns şi în Bucovina, de care ne era întotdeauna dor, căci este o parte din inima noastră. Mai ales, eu am o relaţie deosebit de sentimentală cu meleagul bucovinean: cu ani în urmă am realizat câteva expediţii folclorice prin satele româneşti din nordul Bucovinei. Am cules comori folclorice şi am înregistrat cântece de la oameni de vârstă venerabilă din Adâncata, Voloca şi alte localităţi. Am cules piese inedite, originale, pe care le-am inclus în repertoriul „Moştenitorilor”.

– Aţi repetat de mai multe ori „limba română”. Când în Moldova se va face ordine în această privinţă, punându-se odată şi pentru totdeauna punct pseudoteoriilor privind limba moldovenească? E foarte important pentru noi, românii din regiunea Cernăuţi, ca din Constituţia Republicii Moldova să dispară noţiunea de „limbă moldovenească”. Astfel, adepţii „moldovenismului” nu vor avea nici un temei să ne despartă în două neamul şi limba.

– Chiar în aceste zile Curtea Constituţională trebuie să-şi spună verdictul în această privinţă. Dorinţa tuturor oamenilor de bine este ca să se recunoască româna ca limbă oficială şi de stat. Nu se mai poate să ne ascundem după deget, ignorând adevărul ştiinţific şi evitând, în diferite moduri, să-i spunem limbii ce-o vorbim pe nume. Zicem ba „limba noastră”, ba „limbă maternă”, ba „limbă naţională”… Demult e timpul ca limba română să fie nu numai în şcoli, ci şi în Constituţia ţării. Sper că avem patrioţi adevăraţi, care gândesc nu numai cu burta, ci şi cu materia cenuşie de mai sus… În timpul expediţiilor şi cercetărilor mele de teren prin satele Moldovei am avut nenumărate ocazii să văd cum gândesc şi ce simt oamenii necăjiţi de la ţară, cei numiţi cândva talpa şi stâlpul ţării. Ţin mult să vă spun o poezie, înregistrată de la o bătrânică din Giurgiuleştii Cahulului. Nu ştia ea, nu ştiu nici eu cine este autorul, însă aceste versuri, preluate de la o sărmană ţărancă, le-am memorizat, le păstrez în suflet, şi le recit, când se iveşte ocazia, în faţa tinerilor: „Scumpă limbă românească,/ Dulce grai împărătesc,/ În veci Domnul să-i păzească/ pe-ai tăi fii ce te vorbesc.// Românul când te vorbeşte/ Cântă parcă şi jeleşte,/ Cântă ţara lui frumoasă,/ Mândră-n câmpuri şi mănoasă,/ Gătită cu floricele,/ Scăldată în râurele,/ Parcă-i luna printre stele.// O frumosul, dulce grai,/ Născut în ţară de rai,/ Botezat de-un mare crai,/ Lung să-ţi fie al tău trai!/ O frumos, o dulce grai!// Cei ce-n jug o să te pună/ Şi inima o să-ţi răpună/ S-ajungă să te vorbească,/ Limba ta s-o primenească.// cei ce-n lanţ vor să te bage/ Toţi la Dumnezeu din ceruri/ Româneşte să se roage./ Fie graiul cel mai mare/ Limba română sub soare!”.

Să dea Domnul ca şi la Dumneavoastră, aici în Bucovina, să dăinuiască spiritul românesc şi copiii să simtă, să gândească şi să vorbească româneşte.

Maria TOACĂ

ÎN GURA MARE, DAR CU JUMĂTATE DE MĂSURĂ

Şi până la interviul cu maestrul în artă, dl Valeriu Chiper, eram la curent cu faptul că, la Curtea Constituţională a Republicii Moldova, au fost înaintate demersurile unor deputaţi şi intelectuali privind legitimarea limbii române ca limbă de stat. Însă, nici la 12 septembrie, nici mai târziu, nu s-a pus punct acestei controversate probleme. Oamenii cu mintea lucidă, adevăraţi exponenţi ai poporului, nu-şi pun mari speranţe că instanţele superioare de stat vor manifesta voinţă politică pentru lichidarea acestei absurdităţi din Constituţia ţării. Cu toate acestea, la 17 septembrie, deputaţii liberali din parlamentul de la Chişinău au depus o nouă sesizare la Curtea Constituţională, făcând referiri la textul Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova, care prevede că limba vorbită pe teritoriul ţării este cea română. Anterior deputatul Ana Guţu a depus o sesizare la Curtea Constituţională, solicitând acesteia să interpreteze sintagma „limba moldovenească” din textul Constituţiei ca fiind echivalentă cu sintagma „limba română”. Dar are mare dreptate poetul Nicolae Dabija, când scrie în săptămânalul redactat de el – „Literatura şi Arta”, tribuna românismului basarabean: „Avem în Republica Moldova o conducere obosită, o frică obosită, o istorie obosită. Oamenii se dezic benevol de demnitate, de libertate. Ei fac tot mai mult ca să pară slugi perfecte, unelte ascultătoare”.

Deputaţii, politicienii de toate culorile din ţărişoara Moldovei au avut alte griji în perioada respectivă, muncind vârtos la pregătirile pentru primirea patriarhului moscovit Kirill, dându-şi ghes, alături de feţele bisericeşti autohtone, să-i pupe mâna şi să-i soarbe cuvintele despre „credinţa poporului moldovenesc”, „moralitate”, despre „biserica din Moldova, înfiinţată acum 200 de ani sub oblăduirea bisericii ruse”, adică ortodoxia basarabenilor se datorează, în exclusivitate, ruşilor. Patriarhul rus, un excelent orator, vorbea în faţa Catedralei Naşterii Domnului din centrul Chişinăului ca propriei sale turme rătăcite, ca părinte spiritual şi protector al moldovenilor, cum de altfel a făcut-o şi în timpul vizitelor sale în Ucraina. L-am văzut şi auzit la ştirile ProTV, cum, cu vocea-i mieroasă, dar autoritară, el chema la armonie duhovnicească, la supuşenie, împăcare, dându-le de înţeles blândelor oi că ar trebui să întindă şi al doilea obraz (pentru a fi scuipate, lovite) separatiştilor transnistreni. Bine spuneau strămoşii noştri că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba, chiar dacă acest lup se deghizează în odăjdiile unsului lui Dumnezeu, de preafericit patriarh. Mai curând se pare, spun puţinii dintre românii basarabeni ce nu-şi trădează originea, că Kirill este trimisul diavolului ca să nu le permită credincioşilor din Basarabia şi alte state postsovietice revenirea la matricea străbună.

Când să se mai îngrijească demnitarii Republicii Moldova de durerile limbii române, cu atât mai mult că-i aranjează de minune şi Constituţia, şi situaţia existentă! La data când s-a declarat independenţa statului, s-a strigat sus şi tare că limba moldovenească în realitate este limba română, însă tribunii acelor evenimente nu şi-au dus opera la bun sfârşit. De atunci se bate pasul pe loc, fraţii lui Voronin, Kirill şi altora de teapa lor având motive să insiste că basarabenii din regiunea noastră (raionul Noua Suliţă) vorbesc limba moldovenească şi sunt discriminaţi de români.

Maria TOACĂ