14 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Prăznuirea Sfântului Ștefan cel Mare în satul românesc Ropcea

19 iulie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

Desigur, toate slujbele bisericești sunt pline de har însă, la răstimpuri, bucuria harică, adevărata pregustare a raiului, se descoperă mai cu deosebire.

Slujba Învierii pascale și praznicele împărătești sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Însă, uneori, și alte Liturghii pot căpăta strălucirea duhovnicească a unui mare praznic. Mai multe premise pot contribui la aceasta, dintre care două sunt mai importante: evlavia credincioșilor și a slujitorilor pentru sfântul prăznuit și harisma protosului, a celui care conduce slujba.

Este greu pentru cineva care nu vrea sau nu poate simți românește să înțeleagă evlavia românilor din nordul Bucovinei pentru Sfântul Voievod Ștefan. Patriotismul lor, pe care îl cultivă cu o încăpățânare rar întâlnită în alte comunități românești, devine incandescent când vine vorba despre sfântul lor strămoș, eroul lor de poveste și cântec. Icoana lui o au în case și o poartă în suflete. Copiii lor află de faptele lui mărețe mai înainte de jocurile video și desenele animate. Rar se întâmplă, atunci când se întâlnesc la diverse mese festive, să nu se zgâlțâie geamurile de avântul cântărilor despre marele Voievod. Unde oare, în România, se mai distrează lumea în acest fel? Multe așezăminte de sănătate sunt vizitate de la mari depărtări în scopuri curative. Ce bine ar fi ca, măcar o dată în viață, să facem o cură de simțire românească prin satele din nordul Bucovinei, în zi de sărbătoare. Am putea reînvăța să ne bucurăm cu adevărat de tot ce are poporul nostru mai frumos și mai sfânt și, prin urmare, să ne bucurăm mai cu adevărat de viață.

Așezarea sufletească a unei comunități românești se poate numaidecât înțelege din comportamentul copiilor atunci când sunt aduși de părinți la Sfânta Liturghie, mai ales când se apropie de Sfânta Împărtășanie. Ce cumințenie și neprihănire au copiii acelor oameni, ce diferență între ei și alți copii expuși fără milă „bombardamentelor” mediatice, chiar de către părinții lor.

De și mai mare mirare este, însă, rânduiala lui Dumnezeu cu acei oameni, la prima vedere ai nimănui. Suferința înstrăinării de țară e ușurată mult de vrednicii lor preoți. S-au ridicat dintre ei, sunt buni români și gospodari, modele vii de viețuire creștinească. Iubirea lor de neam e ușor de observat. Se reunesc întru slujire la fiecare hram al bisericilor de acolo. Acum, de pildă, au fost nu mai puțin de 40 de preoți și diaconi la Sfântul Altar, ceea ce pentru o parohie obișnuită nu este deloc puțin.

Însă purtarea de grijă a Domnului nu s-a oprit aici, ci le-a rânduit și arhierei cu totul deosebiți, chiar dacă de alt neam. Amintim doar pe ultimii doi: Vlădica Onufrie, actualul Mitropolit primat al Ucrainei, și Vlădica Meletie, Mitropolitul Cernăuțiului. De alt neam și, totuși, atât de familiari cu ei.

Participând la o Liturghie slujită de Vlădica Meletie nu poți să nu te bucuri. Ai rara ocazie să vezi un om care răspândește în jurul său bucurie adevărată, firească sau, mai bine zis, suprafirească. Bucuria este poate singurul sentiment care nu poate fi simulat. Nimeni nu o poate mima sau, dacă încearcă, fățărnicia iese ușor la iveală, e vizibilă cu ochiul liber, de către oricine. Românii, însă, mai au un motiv să îl îndrăgească.

Nu de mică mirare este să vezi un străin care se căznește să vorbească corect și frumos românește, într-o vreme când vorbitorii nativi de limba română o siluiesc în tot felul, prin dezacorduri gramaticale, jargoane oribile, neologisme inutile. Dar ce minunăție să îl vezi pe Vlădica slujind în românește, cu fața strălucind de bucurie chiar și atunci când cuvintele mai dificile nu se lasă rostite cu una cu două.

Vlădica Meletie ține slujbele pentru români în românește, deși ar putea să nu o facă. Românii au ascultat veacuri întregi slujbele în slavonă fără să se plângă și nu ar face-o, probabil, nici acum. Însă, e drept, bucuria lor nu ar fi la fel de mare. Acest lucru l-a înțeles Vlădica și de aici osteneala lui vrednică de admirație, de aici și prețuirea deosebită de care se bucură printre românii păstoriți de el.

Prăznuirea marelui Ștefan alături de românii de dincolo, din anul acesta, a avut, însă, o semnificație și o încărcătură sufletească aparte. Dacă în ultimii 20 de ani vizitele părinților putneni și împreună slujirile la praznicele de peste an deveniseră ceva obișnuit, anul acesta a îngăduit Domnul să fie resimțită durerea despărțirii, datorită închiderii din nou a granițelor. Să fie oare o simplă întâmplare că la redeschiderea lor, după aproape 5 luni, reunirea bucovinenilor să aibă loc chiar cu ocazia sărbătoririi Sfântului nostru iubit? Nu, ci mai degrabă ar trebui să o luăm ca pe o încredințare că Slăvitul Voievod nu încetează acolo sus să vegheze asupra românilor. Înțelegerea aceasta ar trebui să fie dătătoare de mai mult curaj și de mai mare încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Ar mai fi multe de spus: despre frățietatea dintre călugării putneni și preoții bucovineni de dincolo, despre respectul și prețuirea credincioșilor pentru starețul Putnei, despre sincera prietenie cu părintele Vasile, Protopopul de Storojneț, dimpreună cu frumoasa lui familie, și despre atâtea altele. Nădăjduim ca timpurile ce vin să nu ne despartă iar de frații noștri, numai să nu lăsăm să slăbească simțirea românească și credința creștină, păstrate cu atâta osteneală și dragoste de marii noștri înaintași.

Ierod. Avraam Bugu
Mănăstirea Putna