21 septembrie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„Cernăuţiul este un oraş înstrăinat…”

7 septembrie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

Conştientizează cel care s-a „angajat „ să slujească neamului, scriitorul cu rădăcini regăţene şi bucovinene Gheorghe Calamanciuc, dramaturg , poet si prozator, membru al US din România și al US din R. Moldova, originar din Mihoreni, Ţinutul Herţei, fostul jud. Dorohoi, teritoriu romanesc ocupat de  sovietici în 1940, actualmente Ucraina, care trimite scrisori Guvernului, Preşedintelui României, „să nu uite de Cernăuţiul" lui drag, "de Casa lui Aron Pumnul, aproape demolată, de românii înstrăinaţi nu din propria lor voinţă”.

Deşi trecem prin această lume efemeră ca nişte umbre cernite de vânt şi furtuni, regrete şi neîmpliniri, sunt, desigur, printre noi şi oameni ce vor să pară importanţi, să fie mereu lăudaţi şi apreciaţi, ceea ce mai pot face, demonstrându-şi erudiţia, să uimească cu vreo „amintire” prietenii pe Facebook, spre fericire, există şi personalităţi care revarsă lumină şi fineţe în tot ceea ce făuresc. Un asemenea corifeu, care prin scrisul său, prin respiraţia şi lumina cuvântului din cărţile apărute, înnobilează cultura de elită a Ţinutului Herţa, dar şi a Bucovinei, a Basarabiei, e consângeanul nostru, scriitorul Gheorghe Calamanciuc, figură emblematică a scrisului şi culturii din istoricele provincii ale României, creaţia sa, „vorbitoare de suferinţele neamului”, fiind marcată de epoca dramatică a destinului bucovinean, adolescenţa îi aureşte „mereu în amintiri, orfană,/ Cu inima înjumătăţită – o parte-nstrăinată /Dincoace de Prut, cealaltă-n Ţara-mamă”, ofranda suferindă a visului fremătând în creaţia scriitorului cu duhul unificator întru perpetuarea valorilor identitare.

A osârduit întreaga-i viaţă la Bălţi, Republica Moldova, unde s-a stabilit cu traiul, fiind un mare promotor al valorilor culturale şi naţionale, unde i-au văzut lumina tiparului numeroase cărţi, unde se bucură de aprecierea cititorilor, devenind, după cum afirmă Mihai Cimpoi,  „un punct de reper al culturii noastre naţionale în acest oraş”. Ca scriitor s-a manifestat în diverse genuri. Ca poet a scris „suferinţa cu peniţa”.

A fost colaborator literar, redactor-sef adjunct la ziarul „Patria”, Fălești, director al Scolii medii Călinești, Fălești, lector la Universitatea de Stat „Al. Russo”, Bălţi. In prezent activează redactor literar la Teatrul National „V. Alecsandri” din Balţi. Colaborează cu revistele Literatura si Arta, Viaţa Basarabiei, Contrafort, Semn, Sud-Est (R. Moldova), Teatrul Azi, Teatrul Romanesc, Dunărea de Jos, Cronica (Romania).

„Rămân credincios Cuvântului. M-am angajat să slujesc Neamul cu piesele mele de teatru, cu poezia şi cu proza, cu romanele mele”, mărturiseşte scriitorul Gheorghe Calamanciuc.

La 75 de ani de la naştere, pe care  scriitorul i-a sărbătorit anul curent, Gheorghe Calamanciuc a fost omagiat de confraţii de condei din Chișinău, Expoziţia şi popasul aniversar fiind intitulate sugestiv „Cuvântul mi-e moşia şi testamentul”.  În cadrul evenimentului a fost lansată noua carte a poetului Gheorghe Calamanciuc „50 de sonete pentru îndrăgostiţii de fantasme” , de asemenea, cântecul despre Cernăuți, oraşul adolescenţei sale - „Orașul Veșniciei Eminescu”, interpretat de Doina Dumbrăveanu, artistă de la Bălți, versurile aparținându-i poetului Gheorghe Calamanciuc, iar muzica lui Mihail Blanc.

Recent, cunoscutul scriitor ne-a trimis în poşta electronică a ziarului creaţii din volumul în curs de apariţie, 100 de sonete, “OGLINZILE TOAMNEI", unde va apărea cu numele George Pădurariu Calamanciuc, dedicat memoriei mamei sale, Catinca Pădurariu, mărturisind că va însera aici  și un poem (îl reproducem mai jos), în care şi-a înveșnicit și copilăria, și unde aminteşte și de iubitul său profesor de română, dl Vasile Cobaschi,  care i-a altoit dragostea de cuvântul scris („i-am invocat chipul și în publicistica mea, dar și în alte poeme. O fac pentru “Zorile Bucovinei”,  publicația îndrăgită și citită de mine încă din adolescenţă”), ne scrie Gheorghe Calamanciuc.

Adolescenţa mea

 

 Adolescenţa mea cu şapte clase şi cuminte,

C-un dascăl Cobaschi, ce ne-nvăţa, mai întâi,

Să ascultăm respiraţia cuvântului,

Apoi să păşim pe lumina lui, înainte.

 

Şi cu un altul, de matematici, care

Ştergea tabla clasei cu multă cretă

Cu tărtăcuţa noastră cu floci, analfabetă

La orele numai spaime ale sale.

 

Adolescenţa mea cu şapte clase, ce-ai

Sărit într-o căruţă deşelată cu doi cai,

Fii, rogu-te, înţelegătoare şi mă iartă

 

Că te-auresc mereu în amintiri, orfană,

Cu inima înjumătăţită – o parte-nstrăinată

Dincoace de Prut, cealaltă-n Ţara-mamă…


La Mihoreni, cu dascălul

Lui Vasile Cobaschi

Pletele tale, dascăle,

vorbitoare de suferințele Neamului,

albesc văzduhul deasupra Mihorenilor.

 

În nopți disperate,

își poartă pe-aici și Isus pașii,

în timp ce țăranii-și trimit prin fereastra

de piatră

rugăciunile lor de piatră.

 

În nucii tăi mâhniți de la poartă, dascăle,

s-a proptit cerul tot – de la margine la margine,

să-ți acopere nemurirea visului,

ofrandă suferindă ce-am purtat-o în inimi

mereu amândoi.

 

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”