21 septembrie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Vitali Druganovski – candidat la funcţia de primar al Cernăuţiului

11 septembrie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

La 5 septembrie a.c., conform hotărârii Comisiei Electorale Centrale (CEC), în Ucraina a început procesul electoral pentru alegerile locale, care vor avea loc la 25 octombrie.

Partidul preşedintelui Vladimir Zelenski, „Slujitorul poporului”, şi-a înaintat candidaţii în Consiliile Regional şi orăşenesc şi la funcţia de primar al Cernăuţiului, în cadrul unei întruniri ce s-a desfăşurat la 11 septembrie curent. Astfel, echipa Partidului pro-prezidenţial „Slujitorul poporului” a înaintat candidatura lui Vitali Druganovski la postul de primar al Cernăuţiului.

Deputatul poporului Olena Lis a prezentat echipa partidului de guvernământ în regiunea Cernăuţi, iar Vitali Druganovski  s-a referit la strategia  dezvoltării oraşului şi regiunii Cernăuţi. De altfel, au fost prezentaţi doar 8 candidaţi deputați în consiliile regional şi municipal.

Mykola Guitor, candidat în ştiinţe politice, docent la Catedra de Politologie, conducătorul organizaţiei electorale regionale a Partidului „Slujitorul poporului”, adjunct al decanului Facultăţii de Istorie, Politologie şi Relaţii Internaţionale a Universităţii Cernăuţene, va candida în Consiliul Regional Cernăuţi.

De asemenea, la funcţia de deputat în Consiliul Regional candidează candidatul în ştiinţe politice Oleksii Voloşciuk, ajutor al preşedintelui organizaţiei regionale a Partidului de guvernământ, expert principal în chestiunile implementării investiţiilor şi proiectelor internaţionale a regiunii Cernăuţi.

Lesea Palagniuk, jurist de profesie, cu o bogată experienţă în activitatea diverselor reuniuni şi asociaţii, va candida în acelaşi Consiliu Regional.

Oleksii Hruşko, candidat în ştiinţe politice, conducătorul Agenţiei Regionale Cernăuţi de Dezvoltare, datorită căruia în ultimii cinci ani pentru dezvoltarea regiunii au fost vărsate în vistieria bugetului peste 150 mln de grivne, la fel candidează în parlamentul ţinutal.

Oksana Zubjyţka, preşedintele organizaţiei obşteşti „Eroul-Familia-Ucraina”, membră a Consiliului Obştesc de pe lângă Ministerul în chestiunile veteranilor Ucrainei şi a Consiliului familiilor celor decedaţi pentru Ucraina, candidează în Consiliul Orăşenesc Cernăuţi.

Antreprenorul Oleksii Proseannyi, activist obştesc, adjunct al conducătorului organizaţiei regionale Cernăuţi, va candida deputat în Consiliul Orăşenesc.

Svitlana Şyrokova, candidat în ştiinţe medicale, conducătoarea Întreprinderii necomerciale comunale „Policlinica orăşenească nr.2”, va candida deputat în Consiliul Orăşenesc.

Oxana Cercel, întreprinzătoare, activistă obştească care din 2013 acordă cetăţenilor susţinere juridică pe gratis în chestiunile antreprenorialului, organizează activişti şi voluntari pentru îmbunătăţirea amenajării  oraşului Cernăuţi, pentru ajutorarea pensionarilor, îmbunătăţirea acordării serviciilor calitative pentru transportul în comun,  va candida, de asemenea, în Consiliul orăşenesc.

Natalia Katriuk, primarul comunităţii teritoriale unite Mamaivţi, raionul Chiţmani, va candida  la acelaşi post de primar al respectivei localităţi.

T. NICOLAE pentru „Zorile Bucovinei”