28 octombrie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

волог.:

тиск:

вітер:

Parteneri media










Omorâţi fără vină fiindcă erau români

20 septembrie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

„Din 1940 până în 1941, sovieticii au ocupat în repetate rânduri  Bucovina,  lăsând urme sângeroase şi crime teribile în urma lor, ca apoi, în 1944, s-o răpească pentru un timp îndelungat...Nimeni n-a crezut că iscoadele bolşevice ne vor asupri atâta amar de vreme. Românii bucovineni sperau că ruşii, în curând, vor fi măturaţi din ţinut de trupele române, însă majoritatea bucovinenilor au închis ochii pe veci cu durerea, dorul şi speranţa neîmplinită în suflete”, cu acest vis nerealizat s-au dus în mormânt eroii neamului nostru, cu această durere nealinată în inimă a trăit şi Ion ALERGUŞ din s. Cupca, raionul Hliboca, care cu fiori de gheaţă în suflet îşi aminteşte de marea tragedie a poporului român, de masacrul de la Fântâna Albă, de represiunile şi deportările  celor ce s-au împotrivit regimului barbar.Dumnealui e dintre puţinii supravieţuitori ai celor ani de teroare stalinistă.

Ion a lui Lazăr ALERGUŞ era în floarea vieţii şi înaripat de visul libertăţii, alături de cei doi fraţi şi o soră, care au reuşit să se refugieze în România,  miercuri, în Săptămâna Mare, înainte de Paşti, s-a alăturat mulţimii, care, cuprinsă de dorinţa de a scăpa de asupritori, căci nu mai putea suporta fărădelegile comuniştilor, s-a îndreptat spre comandamentul militar raional pentru a primi învoirea de a trece frontiera în România.

„În acel an s-a iscat un zvon, răspândit nu se ştie de cine, că tuturor doritorilor li se dă voie să meargă în România. Umblau nişte agitatori şi-i aţâţau pe oameni. Pe atunci aveam doar 20 de ani. La 1 aprilie 1941, oamenii din satele învecinate aflaseră unul de la altul că ni se va permite să trecem graniţa în Ţara noastră şi s-au adunat vreo trei mii. Unul din faţă purta drapelul românesc, Tricolorul, alţii aveau cruci, ridicate din biserici. Românii bucovineni lăsau averile numai pentru a trăi liberi alături de rude şi fraţi. S-au adunat din câteva sate de pe Valea Siretului. În acea zi au ţinut cu toţii post – şi oamenii, şi animalele. Aşa s-au înţeles pentru ca Dumnezeu să le ajute să treacă cu bine în România. Ne-am alăturat bucuroşi şi noi –  eu cu fratele Vasile şi un tânăr vecin. După ce la comandamentul militar din Adâncata ne-au interzis să pornim, erau în fruntea coloanei nişte bărbaţi zdraveni, încinşi cu Tricolorul, pe care nimeni nu-i ştia şi care îi îndemnau pe săteni să nu asculte de sfatul grănicerilor, ci să meargă mai departe. Înarmaţi doar cu cruci, luate din biserică de la  Suceveni, oamenii erau convinşi că acest simbol al credinţei îi va apăra de toate relele. Pe podul din localitate ne-au ajuns 12 grăniceri călări, care ne-au însoţit pe parcursul drumului. Un ofiţer ne-a oprit: „Oameni buni, întoarceţi-vă înapoi, căci acolo vă aşteaptă moartea!”. Însă cei din faţa coloanei îi tot îndemnau pe oameni să meargă înainte. Mulţimea scanda: „Trăiască România!”, „Trăiască regele Mihai!”.  Când am ajuns la Fântâna Albă, am observat că grănicerii călări ne aşteptau de-acum pe deal la Suceveni. Au dispărut şi agitatorii, care păşeau în primele rânduri, iar soldaţii, ascunşi în tranşee, au început să ţăcănească  din toate părţile în mulţime, oamenii căzând seceraţi de mitralierele „eliberatorilor”. Până la frontieră mai erau vreo 3 km, când au deschis foc. Consăteanul Mihai Policârjă, care mergea cu crucea înainte, a căzut printre primii. Astfel grănicerii au cosit câteva rânduri din faţă, iar ceilalţi ce au rămas în viaţă s-au culcat la pământ. Apoi, când mitralierele sovieticilor au amuţit, s-au ridicat şi au pornit din nou spre graniţă. Gloanţele au început să fluiere din toate direcţiile, oamenii căzând unul peste altul morţi şi răniţi. Eu m-am retras mai în urmă şi împreună cu fratele şi prietenul, am reuşit să fugim...

Au fost masacraţi sute de oameni nevinovaţi. Cei câţiva, care au reuşit să fugă, au fost arestaţi şi şi-au găsit sfârşitul în închisori şi gulaguri, de unde nu s-au mai întors la vetre, aflându-şi acolo moartea, în chinuri groaznice. Astfel au fost prinşi de „striboci”, întemniţaţi şi omorâţi cupcenii Toader Ţâbuleac, fraţii Ion şi Vasile Dugan ş. a.”.

Felicia NICHITA-TOMA