UNDE ESTE CREDINŢĂ, ESTE ŞI LIMBA ROMÂNĂ – Biserica din Roşa la 120 de ani

Trecuţi prin  ciurul şi sita şcolii de rezistenţă a mai multor cârmuiri, românii bucovineni  nu s-au turcit, nici germanizat, nici rusificat, însă mai continuă să sufere consecinţele ruşinosului pact Ribbentrop-Molotov ce a despărțit inima Bucovinei în două, separând-o de Ţară şi pe românii băştinaşi de fraţi şi părinţi, deportându-i în neagră străinătate şi nimicindu-i prin foamete, muncă silnică şi geruri aprige, ca să li se piardă urmele. O mărturie elocventă ne sunt crucile şi monumentele simbol, înălţate spre neuitare în amintirea celor victimizaţi, care nu şi-au trădat  Neamul, Limba Maternă, ci, în pofida timpurilor nefaste, au avut îndrăzneala să-şi păstreze nealterate rădăcinile şi să rămână români.

O comunitate de vrednici români din suburbia cernăuţeană Roşa, tot mai descrescută numeric, dar unită în lacrima limbii române prin cuvântul duhovnicesc al preotului Ioan Blaga, păstrează perpetuu memoria tragicului nostru trecut, mărturisind continuitatea iubirii faţă de grai şi neam.

De altfel, românii din suburbia Roşa, cea mai veche aşezare românească, mai veche chiar  decât Cernăuţiul, atestată documentar de peste 800 de ani, de când cetatea Ţeţina a fost demolată, iar din materialul de construcţie au fost înălţate  casele locuitorilor, astăzi, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, sărbătoresc 120 de ani de când Biserica cu hramul acestor doi sfinţi le este scut şi apărare întru păstrarea limbii române, întru  dăinuirea credinţei şi neamului.

Despre această dată însemnată din istoria suburbiei mi-a amintit  inginerul Bogdan Constanda din Bucureşti,  în suflet mereu cu dorul de locurile natale ale buneilor după mamă,  Gheorghe şi Victoria Dabija, care au fost botezaţi în Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi care s-au refugiat în 1940 la Iaşi, apoi la Târgu Jiu, stabilindu-se cu traiul în Bucureşti. L-am cunoscut la Roşa, cu doi ani în urmă, de hramul Bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

La Roşa, tradiţiile sunt foarte vechi. Pe timpul lui Alexandru cel Bun, când Cernăuţiul  încă nu exista, aici se afla unitatea administrativă ocolul Ţeţina. E bine că fiinţa noastră românească mai continuă la Roşa, deşi cu multe pierderi, în special în ultimii ani. Şi cu toate că trăim timpuri tulbure,  mulţi români de la Roşa îşi păstrează rădăcinile,  nu se înstrăinează de neamul românesc

Cu părere de rău, în şcolile noastre cu limba română de predare nu se studiază istoria românilor. Tot mai puţini tineri cunosc tragediile trecutului nostru. Spre regret, Roşa, care este mai veche  decât Cernăuţiul, nu are încă  o istorie a localităţii. Regretatul nostru coleg, scriitorul Dumitru Covalciuc a muncit mult în arhive, studiind documentele referitoare la istoria suburbiei, dar a plecat la ceruri şi n-a reuşit să finalizeze lucrarea, să editeze monografia suburbiei Roşa.

Deşi  e un eveniment istoric, simbolul  lui ţine de viitorul românilor, perpetuarea fiinţei noastre naţionale, atâta timp cât în biserică rugăciunile se înalţă cu binecuvântarea cerească în credinţă românească înseamnă că n-am murit cu totul..

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”