16 ianuarie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LERU-I LER, LUMINI DIN CER, Magi şi stea în Răsărit, La Pruncuţul cel iubit…

23 decembrie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

Iubiţi fraţi şi surori întru credinţă, limbă şi istorie, primiţi din partea noastră cele mai sincere şi călduroase felicitări cu prilejul Sfintelor Sărbători de Crăciun şi de Anul Nou, dorindu-vă din inimă, în primul rând, multă sănătate, bunăstare şi pace sufletească. Bucuria Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne-a umplut şi de această dată fiinţa, luminând nădejdile noastre, mângâindu-ne tristeţile şi nereuşitele, insuflându-ne încredere în mila, iubirea şi bunătatea ce o aşteptăm de la Cel care  s-a întrupat prin voinţa Tatălui Ceresc…

Sărbătoarea naşterii lui Iisus Hristos marcată în acest an are specificul ei dictat de situaţia de pe întregul glob şi, deci, trebuie să înţelegem împrejurările şi să ne conformăm circumstanţelor . Şi sperăm că rugăciunile noastre ne vor ajuta să scăpăm de această calamitate  iar Puterea Divină ne va întinde mâna salvatoare…

Chiar dacă nu vom trece de la casă la casă, ducând vestea naşterii Mântuitorului nostru, tradiţionalele noastre colinde vor răsuna în fiecare suflet, în fiecare inimă de copil sau bătrân, înmulţind lumina divină a Răsăritului şi aureola magilor… Iar pentru noi, românii din nordul Bucovinei, această lumină e amplificată şi de frumoasa veste că după o perioadă îndelungată şi o înfruntare cu anumite forţe, graţie bunăvoinţei Î.P.S. Meletie, Mitropolitul Cernăuţilor şi Bucovinei, pe Catedrala Înălţarea Sfântului Duh din centrul Regional a fost reinstalată istorica inscripţie în limba română, astfel cum fusese fixată în secolul XIX - „Unul  în trei ipostasuri Dumnezeu”. Aşa că, în  afară de  sărbătoarea  Crăciunului, mai avem şi alte bucurii în casa noastră…

Iubiţi fraţi şi surori! Încă o dată vă dorim din suflet să aveţi parte  de cele mai frumoase clipe şi zile ale acestor sărbători însăilate de tradiţionalele datini şi obiceiuri, Dumnezeu să vă aducă în noul an  pace  şi lumină în suflet şi în casă, să vă bucuraţi de sănătate şi bunăstare! Şi să nu uităm  că alături de credinţa în Puterea Divină trebuie să păstrăm limba maternă, tradiţiile şi demnitatea omenească!

La mulţi ani!

CONSILIUL NAŢIONAL AL ROMÂNILOR DIN UCRAINA