16 octombrie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Cele mai negre momente ale existenței noastre – masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă, sunt răni încă deschise ale neamului românesc şi după 80 de ani

4 februarie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Malul de Prut cântă durerea noastră,

Glonţ îngheţat ne trece prin coastă,

Prunc nenăscut din durere şi iască,

Murim seceraţi de alegerea noastră,

Ni-s fraţii plângând de a sorţii năpastă.

Îngheţaţi de durere ne-ntoarcem acasă,

Pe ruguri de cer, prin ceţuri şi gheaţă.

Pe frunze de fagi prea târziu se revarsă

Pe maluri de Prut în lumina albastră,
Şoptind peste timp istoria noastră.

(„Maluri de Prut”)

Pe această undă plină de tristeţe din versurile diplomatului român Edmond Neagoe am mai răsfoit o pagină înlăcrimată din cartea neagră a martirilor români, masacraţi la Lunca şi la Fântâna Albă, care s-au sacrificat la altarul de jertfă al Neamului ca să avem vrednicia de a ne apăra Limba, ființa  națională. Or, cele mai negre momente ale existenței noastre, masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă, sunt răni încă deschise ale neamului nostru şi după 80 de ani,  vor sângera  încă mult timp până nu vom şti cu adevărat numele tuturor celor care au murit acolo. Însă, e puţin probabil, să aflăm tot adevărul.

Deşi până în prezent s-au scris numeroase articole, s-au editat zeci de cărţi, aşa şi nu s-au completat cu date noi. De date reale din arhive, documente care să elucideze toate împrejurările masacrelor respective,  spre regret, nu dispunem, nu cunoaştem nici numele tuturor celor care au fost omorâţi nevinovaţi în condiţii atât de tragice, există diverse interpretări, exagerări. Când ne referim la numărul celor  împuşcaţi la Lunca şi Fântâna Albă ar trebui să privim lucrurile cu suspiciune, să nu exagerăm. Mitizăm evenimentele şi nu încercăm să le abordăm într-o manieră realistă. De ce autorităţile ucrainene nu deschid arhivele, ţin ascunse aceste informaţii? E puţin probabil că vom şti vreodată tot adevărul, căci arhivele sunt ferecate, documentele referitoare nu sunt accesibile. 

Evenimentele zguduitoare din 27 spre 28 ianuarie şi 6 spre 7 februarie 1941 de la Lunca, când sute de români fără vină din satele Mahala, Boian, Ostrița, Horecea, Ceahor etc. au ars ca o lumânare cu gândul la pământul, la vatra străbună unde s-au născut, aflându-se într-o stare de desperare în consecinţa ruşinosului şi perfidului pact Ribbentrop-Molotov,  încercând  să fugă în România, peste Prutul înghețat, prin nămeți și un ger năprasnic, au fost însă trădați de cozile de topor vândute noii stăpâniri, care i-au așteptat la graniță, măcelărindu-i. Mulţi au căzut în apele învolburate de sânge ale Prutului, seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici doar pentru simplul motiv că îşi iubeau Limba, Neamul şi Ţara, masacre planificate cu scopul deznaționalizării şi distrugerii neamului românesc doar pentru faptul că erau patrioţi, doreau să trăiască liberi în Ţara lor. Puţini dintre ei au reuşit să ajungă în România. Cei masacraţi au fost aruncaţi în  gropi comune. Mulţi dintre cei ce s-au salvat au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte.

Masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă rămân o rană deschisă,  lacrima  căreia plânge în suflet şi doare. Datoria noastră e să nu uităm jertfa lor ce sapă încă dureros în rănile sângerânde ale memoriei. Precum e menirea fiecărui creştin, avem nevoie de mai multă vigoare sufletească şi demnitate pentru  a ne apăra limba şi credinţa românească, pentru care au trăit, au suflet şi au murit martirii noştri. Întru credință românească avem datoria de a ne ridica deasupra neputinței și a învinge, de a nu uita lecția de demnitate, învățată de la martirii neamului - au trăit şi s-au jertfit pentru limba română, pentru fiinţa naţională, s-au sacrificat la altarul de jertfă al Neamului ca să avem vrednicia de a ne apăra Limba, identitatea, ca să perpetuăm ca Neam.

Felicia NICHITA-TOMA