22 octombrie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA MAHALA AU FOST COMEMORAŢI MARTIRII NEAMULUI, ÎMPUŞCAŢI LA LUNCA PRUTULUI

7 februarie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

S-au împlinit 80 de ani de lacrimi şi durere din tragica noapte de 6  spre 7 februarie 1941, când un grup de aproximativ 600 de  tineri, majoritatea din Mahala, dar şi din satele Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Urbană, Horecea Mănăstirii, Corovia, Ceahor, Plaiul Cosminului, localități anexate de URSS în consecinţa odiosului Pact Ribbentrop-Molotov (1939), au fost măcelăriţi, cosiţi de mitralierele grănicerilor sovietici în Lunca Prutului, nu departe de gardul de sârmă ghimpată, graniţa înfiptă în inima Bucovinei de noua stăpânire bolşevică.

Românii, pentru a scăpa de jugul comunist,  au încercat să fugă în România, peste Prutul înghețat, prin nămeți și un ger năprasnic, dar au fost
trădați de cozile de topor vândute noii stăpâniri comuniste, fiind aşteptaţi la graniță şi măcelăriţi – cosiţi fără milă de gloanţele grănicerilor sovietici, exact atunci, când au crezut că au ajuns, sunt în Țara-Mamă, găsindu-şi  sfârşitul în apele râului, învolburate şi înroşite de sânge nevinovat.

 

Doar 57 dintre ei au scăpat cu viaţă, reușind să ajungă în România, 44 au fost însă arestați,12 dintre ei condamnați la moarte, 32 fiind judecați la 10 ani de muncă silnică și pierderea drepturilor civile,  ceilalți, chiar şi cei răniţi, au fost  omorâți cu baionetele și aruncați în trei gropi comune din albia Prutului, unde au fost îngropaţi şi cei morţi, şi cei încă vii. Dar și cei scăpați de moarte și câțiva răniți aveau să fie arestați și duși la Cernăuți, unde au fost împușcați în ziua de 13 iunie 1941. Peste numai o lună, a fost descoperită numai una dintre cele trei gropi comune, în care erau doar 107 cadavre, celelalte fiind luate de viiturile Prutului. 

 

Or, satul Mahala a avut o soartă tragică –  e unica localitate din ţinut, unde doar într-o singură noapte, cea de 12 spre 13 iunie 1941, au fost deportate 602 de persoane, dintre care 26 de nou-născuţi şi până la un anişor, 98 de copilaşi  de la 1 anişor până la 7 ani,  210 copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani. La foarte puţini dintre ei le-a zâmbit norocul să-şi revadă  glia străbună, casa părintească şi pe cei dragi. La fel precum şi Domnica, soţia lui Florea Maslovschi, soţul căreia şi-a găsit sfârşitul în apele clocotinde de sânge  ale Prutului, fiind  împuşcat de grănicerii sovietici la Lunca. Consideraţi „duşmani ai poporului”, a fost ridicată într-o noapte şi deportată în Siberia împreună cu cei cinci copii. Cel mai mic avea trei luni şi a murit pe trenul ce-i ducea în neagră străinătate. Soldaţii ruşi, care-i păzeau, i l-au smuls de la sân şi l-au aruncat din mersul trenului pe geam afară. Nu le-a pus nimeni la dispoziţie acolo, pe pământurile sălbatice şi pustii, vile de lux, precum în prezent unor vlăjgani tineri şi în puteri, actuali refugiaţi din estul Ucrainei,  ci i-au închis  cu zecile într-o baracă geroasă, fără pat şi aşternut, impunându-i, flămânzi şi goi, la munci silnice. N-au rezistat calvarului 3 dintre fraţii mai mici, murind de foame şi ger, supravieţuind suferinţelor critice doar Vasile şi Dumitru. Peste câteva luni,au îngropat-o, sub zăpadă şi gheţari, şi pe buna lor măicuţă, sleită de puteri din cauza muncilor grele şi foametei.  Doar peste 35 de ani şi-a revăzut soţia şi copiii, fratele lui Florea, Toader  Maslovschi, care, fiind rănit în 1940, la Cotul Donului, s-a retras cu armata română în Ţară, unde s-a tratat, apoi, aflând de persecuţiile românilor bucovineni, i-a fost frică să se întoarcă la baştină. Dar, totuşi, a plecat la cele veşnice cu dorul împlinit

 

Cu tristeţea durerii de-o seamă, cu inimile înlăcrimate, mahalencele Rahira Spânu şi Veronica Burcovsca îşi amintesc mereu de rudele lor – Aurel şi Gheorghe Spânu, care au căzut cosiţi de gloanţele grănicerilor bolşevici la Lunca. Aurel avea 21 de ani, iar mezinul Gheorghe – 17. Din această cauză, fiind consideraţi „duşmani ai poporului,” părinţii lor – mama Frosina şi tatăl Florea, împreună cu fiica Maria, au fost deportaţi în Siberia, suportând toate urgiile staliniste, la baştină întorcându-se doar părinţii, căci fiica a murit de foame şi ger, a rămas să zacă în neagră străinătate, fără mormânt şi cruce la căpătâi.

Printre martirii de la Lunca au fost şi Dumitru Apetre, V. Mihai Conovaru, Toader Mironescu din Horecea, cei doi fii minori ai lui Ilie Antonescu  din Mahala – Toader, care avea 17, şi Simion de 16 ani. Ultimul a fost rănit în acea noapte în Lunca Prutului şi îngropat de viu. Toader  a fost arestat şi încarcerat, astfel a dispărut şi nimeni n-a mai aflat nimic despre el. Părinţii, împreună cu mezinul Aurel, surorile Lucreţia şi Viorica,  consideraţi „duşmani ai noii puteri”, au fost judecaţi la 20 de ani de exil în Siberia.

 

În memoria sutelor de victime, masacrate în Lunca Prutului, dar şi a celor omorâte în închisori,  deportate în Siberia,  dna Elena Nandriş,vicepreşedintele Societăţii „Grigore Nandriş”, cea care ţine vie lacrima trecutului în candela memoriei,  a organizat un parastas de pomenire în cimitirul comunei martire Mahala,  pe aleea eroilor, unde au fost daţi ţărânei martirii satului, deshumaţi şi aduşi Acasă din Lunca Prutului, pentru a fi deplânşi, pentru a nu fi uitaţi, „acei care mai presus de viaţă, după cum a conştientizat dna Elena Nandriş,  au iubit libertatea, şi-au iubit Ţara, Neamul. A treia parte dintre locuitorii comunei au fost deportaţi, masacraţi la Lunca – peste 18000 de suflete”.

Înălţătorul serviciu divin, oficiat de părintele protopop de Noua Suliţa, Gheorghe Moroz, părintele Ioan Bivolaru, parohul Bisericii din Colincăuţi, şi părintele Nicolae Moroz, în unison cu imnul eroilor din cântările divine ale membrilor corului, glasurile îngereşti ale talentatelor artiste de la cele două case de cultură şi biblioteci din localitate, acompaniate la acordeon de Ilie Caulea, directorul Casei de Cultură, şi dirijate de Elena Nandriş,  s-a înălţat spre ceruri, unde îşi dorm neuitarea  sufletele martirilor, decedaţi în chinuri cristice.

 

Patria noastră istorică – România - spre care îşi grăbeau paşii în acea noapte tragică românii bucovineni, spre care ne îndreptăm şi în prezent privirile, gândurile, când nu găsim  sprijin şi înţelegere,  a fost prezentată de dl Consul Nicolae Dan Constantin, care a adresat un pios mesaj şi a depus un coş de flori tricolore la troiţa eroilor. La neuitarea eroilor a chemat în emoţionanta sa evocare şi Vasile Rauţ, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina. Petru Grior, directorul Centrului Bucovinean de cercetări, a prezentat ultima sa carte –  Dicţionarul martirilor români, litera C – momente tragice din perioada „eliberării” Bucovinei de către iscoadele sovietice, ce cuprinde şi  destinul dramatic a 70 de români din satul martir Mahala.

 

 

Nu ştiu dacă există un alt loc în dulcea Bucovină a lui Eminescu, unde durerea e atât de strigătoare la cer,  iar lacrima trecutului picură încă cu sângele  martirilor neamului, sacrificaţi pentru Credinţă şi Libertate, pentru ŢARĂ. Satul Mahala din raionul Noua Suliţă, rămâne un adevărat panteon al eroilor români, aici, prin osârdia conducerii primăriei, oamenilor de bună credinţă, fiind înălţate mai multe monumente  comemorative în memoria celor masacraţi în februarie 1941 la Lunca, celor deportaţi şi exterminaţi în lagărele morţii şi în închisori – pe Aleea Eroilor din cimitirul localităţii, lângă biserica din centrul satului, la Buda-Mahala, monumentul Aniţei Nandriş-Cudla, devenit simbol al tuturor martirilor represiunilor staliniste.

Înălţătoare de suflet, momentele de reculegere la crucea-simbol din  cimitirul din satul martir Mahala, la care s-au adunat românii măhăleni pentru a-şi comemora eroii,   poartă însemnele durerii şi  le ţine vie martirilor memoria.

 

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei