28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

PĂŞEŞTE CU DEMNITATE ÎNAINTE

15 octombrie 2013 р. | Categorie: Bucovina

Datorită ziarului „Zorile Bucovinei”, avem posibilitatea să fim în permanenţă la curent cu tot ce se întâmplă în lume şi în Ucraina. Harnicele şi eruditele jurnaliste muncesc mult ca să ne informeze despre cele mai interesante evenimente, provocându-i pe cititori să cugete asupra proceselor ce au loc în societatea noastră. După ce am citit articolul „Ucrainenii nu au încredere în viitorul prosper al ţării, semnat de tânăra jurnalistă T. Anaid, aş vrea să-mi împărtăşesc şi eu gândurile referitor la această temă. Oficial s-a anunţat că peste hotarele Ucrainei muncesc 6,5 milioane de cetăţeni de-ai noştri. E un număr enorm de mare. Dar, probabil, nu numai eu mă îndoiesc de veridicitatea acestui număr, care, la sigur, e mult mai mare.

Mulţi dintre noi ne întrebăm, nu o dată, cum trăiesc ei acolo – departe de meleagurile natale, de familie, de tot ce au lăsat scump acasă, luând doar amintirile. De fapt, amintirile sunt nişte spovedanii. Şi eu, ca veche cititoare, îmi permit să mă spovedesc prietenilor „Zorilor Bucovinei”. Întâlnirile cu foştii învăţăcei, mă fac în ultimul timp să mă gândesc tot mai mult la relaţiile dintre profesor şi elev. Nu cred că există om care să nu-şi amintească de dascălii săi, să nu le recunoască şi să nu le preţuiască munca. Deseori îmi revin în memorie rândurile din poezia „Dăscăliţa”, de Octavian Goga: „Aşa grijind copiii altor mame,/ Te stingi zâmbind în calea ta fecioară,/ Cu adevărat în lumea asta mare/ Cei mai mulţi copii învăţătoru-i are”.

Dacă toţi profesorii ar scrie despre elevii lor, s-ar primi mii de volume, cu un conţinut fascinant. Mă chinuieşte gândul că părinţii şi profesorii nu-i pregătesc îndeajuns pe copii pentru viaţă. E o problemă care mă frământă, mai ales, în timpul de faţă. Ajungând la maturitate, adolescenţii se confruntă cu mari greutăţi, pe care puţini sunt pregătiţi să le depăşească. În această ordine de idei, aş vrea să povestesc despre fosta mea elevă Nataşa (cu acest nume era înscrisă în catalog) Ignatiuc, care n-a cedat în faţa încercărilor destinului. Ea face parte din ultimii mei elevi de la Gimnaziul din Boian-Hliniţa, la care am fost dirigintă. S-a născut într-o familie mixtă, la 11 octombrie 1980. Are o soră şi un frate mai mare, împătimit de poezie, care scrie versuri pentru mângâierea sufletească. Ca elevă, Nataşa se evidenţia prin sârguinţă, sinceritate, modestie, stimă faţă de pedagogi. După absolvirea gimnaziului, cu cea mai înaltă menţiune, şi-a făcut studiile la Universitatea din Cernăuţi, Facultatea de Economie. Primind diploma, ca şi mulţi alţi absolvenţi ai aşezămintelor de învăţământ superior, n-a avut posibilitatea să-şi găsească un serviciu potrivit pregătirii profesionale. Ar fi fost un bun specialist, însă a fost nevoită să-şi caute de lucru în străinătate. De zece ani munceşte în Italia, la 30 kilometri de Milano. Fiind o mamă bună, şi-a luat şi fecioraşul – pe Dumitru, care are 12 ani şi învaţă acolo. Are noroc că şi mama ei munceşte în Italia şi nu se simte atât de singură. Nataşa posedă la perfecţie patru limbi – româna, ucraineana, rusa şi italiana. Este o fire sensibilă, duioasă, cu inima bună. Deşi se află departe de Boian, nu m-a uitat. Mă felicită de sărbători, îmi face fel de fel de surprize plăcute. Vara aceasta m-a vizitat, povestindu-mi despre traiul pe meleaguri străine. Mi-a fost interesant să aflu că migranţii din părţile noastre frecventează o biserică de acolo, unde, o dată pe an, se sărbătoreşte Ziua popoarelor şi sunt cinstiţi prorocii care au propovăduit în diferite limbi. La acea sărbătoare enoriaşii vin la biserică îmbrăcaţi în costume naţionale. După slujbă, în faţa bisericii se întind mese cu bucate tradiţionale ale etniilor de care ţin enoriaşii. Apoi toţi cântă şi dansează după datinile lor, fiecare în limba sa maternă. Astfel, prin această extraordinară sărbătoare se educă toleranţa, înţelegerea, spiritul de întrajutorare, îndeplinindu-se poruncile lui Dumnezeu, care ne spun că toţi oamenii sunt egali, indiferent de naţionalitatea lor.

Exemplul acestei foste eleve îmi confirmă dictonul latin „Labor improbus, omnia vicinat”, adică „Munca perseverentă învinge greutăţile”. Prin mare muncă, Nataşa a izbutit să treacă peste multe nedreptăţi şi greutăţi. Mă bucur când o văd optimistă şi, deoarece nu demult şi-a sărbătorit ziua de naştere, îi doresc din toată inima sănătate, fericirea care o merită, întregită de bucuriile de pe urma fiului. Dumnezeu să te ocrotească, să-ţi dăruiască tot ce-ţi doreşti şi să te simţi în largul tău acolo unde te-a dus destinul. Profesoara ta, care te stimează şi nu te uită îţi urează mulţi ani prosperi, dragă Nataşa!

Eleonora BIZOVI,

corespondentă netitulară