26 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Ravini : Viitorul omenirii va fi feminin sau nu va mai fi

17 martie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Se știe că rolul femeii în societate se reflectă în religii, iar religiile au cimentat structurile sociale. Din cât se cunoaște, cultul zeiței mame, creatoarea umanității și a universului, se pare că a fost în vigoare la toate popoarele. În mod sigur este cel mai vechi dintre toate religiile și a durat mai mult decât orice altă religie, vreo treizeci de mii de ani de atestare arheologică.

Reprezentările feminine ale zeiței mame primordiale, simbolizând originea întregii lumi, sunt răspândite din Franța până în Siberia. Cele mai vechi sunt datate între 20.000 și 30.000 de ani, cum ar fi de exemplu câteva zeci de Venus găsite în zona Pirineilor francezi (La Dame de Lespugue, de Lausel, de Brassempouy, Mas d’Azil), în Italia (Venus din Salvignano și de la Balzi Rossi), în Europa centrală (Venus din Willendorf, din Müllendorf, din Dolní Věstonice – în Moravia), în Ucraina, Rusia europeană și în Siberia, până pe la lacul Baical, în total vreo două sute și ceva de statuete feminine. Covârșitor mult mai multe statuete ale zeiței mame au fost găsite în România și la sud de Dunăre, la fel de vechi, precum și altele ceva mai recente, adică de numai 6000-7000 de ani. Arheologul Prof. Dr. Vicu Merlan a descoperit cu câțiva ani în urmă, lângă Iași, un sanctuar cu 21 de ipostaze ale zeiței mamă, simboluri ale fertilității, fecundității și maternității, plus alte obiecte importante, cu semnificații încă nedeslușite, cum nu s-au mai găsit nicăieri și care au fost expuse în mai multe țări.

Nu știu ce divinitate proteja bucătăria, dar zicem „o mâncare ca la bunica” nu ca la bunicul. Rețeta culinară a bunicei, nu a bunicului. Cunoaștem cu toții celebra carte de bucate scrisă de Sanda Marin, nu de soțul ei. Arta culinară depindea de întreținerea focului din vatră. La romani, cultul focului era păzit de vestale, de femei, nu de bărbați. Cunoscând tainele focului, diferite temperaturi cu diferite lemne, femeile au descoperit arderea ceramicii și au fost primele care au topit metale, pentru a face obiecte casnice sau de împodobit, spre a își pune în evidență frumusețea și statutul lor social, de măritate sau nemăritate, cu competențe religioase sau fără. Cum erau competențele mamei ciobanului, care poartă un brâu de lână, ce o deosebește de celelalte măicuțe bătrâne, iar în unele variante poartă o cămașă cu sârmă, nu știm din ce metal, dar desigur că era un lux scump pe vremea de atunci. Abia la indoeuropeni metalurgia încape pe mâna bărbaților, protejați de Hefaistos (Vulcan), care făurea arme. Arheologii nu au găsit arme de la pre-indoeuropeni, adică din matriarhat, și nici dovezi de sclavagism sau clase sociale. Rolul dominant al femeilor în matriarhat este consemnat în mitologie și în obiceiuri străvechi, al căror înțeles s-a pierdut.

Agricultura, torsul lânii, inului sau al cânepii, țesutul, tricotarea cu andrele sau cu iglița și cusutul sunt activități protejate de divinități feminine, ca de exemplu Atena, uneori înfățișată cu o furcă de tors, unealtă și totodată armă, mai degrabă defensivă decât agresivă. Tricotarea și țesutul se bazează pe un sistem de numărătoare binară (ocheți pe față sau pe dos), descoperire ce este premiza ciberneticii și a informaticii. Atunci, în negura vremii, femeile au făcut prima descoperire matematică, de unde a pornit procesul de gândire matematică, ce a dus la computerele

neo-grecii ar fi venit să le învețe pe țărăncile noastre să țese velințe, sau acestea s-ar fi dus în vizită de studii în Grecia.

Domesticirea animalelor și selecția lor au pus în evidență și în conversație corelația dintre sexualitate și procreație, pentru a asigura o progenitură mai sănătoasă și mai robustă. De acolo a venit conștientizarea alegerii bărbatului de către femeie, reflectată în basmele în care fata de împărat alege unul din pretendenți aruncându-i un măr. Ar putea fi o metaforă universală, prezentă și în mitul biblic în care Eva oferă un măr lui Adam, mit preluat de către autorii Bibliei de la civilizațiile dispărute din Mesopotamia. Selectarea bărbatului, diferențierea rolurilor în activitățile de atunci, vânători sau culegători de roade ale pământului, cât și lupta pentru existență, pentru resursele naturale, dintre triburi sau grupuri de oameni, au pus în evidență importanța forței musculare și au dus la patriarhalizarea societății, de unde făloșenia falocraților. Bărbații s-au ocupat cu vânătoarea, cu păscutul animalelor domesticite, cu jaful în triburile vecine sau cu apărarea contra acestora, iar femeile cu agricultura și înnobilarea materiilor prime aduse de bărbați, cu îngrijirea copiilor, bătrânilor, bolnavilor și răniților. Aceste îndeletniciri rezervate femeilor au evoluat și s-a ajuns la instituțiile de azi pentru educație și sănătate, domenii în care femeile sunt în majoritate profesională, în special în posturile subordonate, cu o promovare mai dificilă decât a bărbaților și cu o remunerație mai precară.

Încă din vremuri arhaice, carnea adusă de vânători și de ciobani, ca și laptele, au fost prelucrate de femei, care au avut ingeniozitatea să descopere cum să prepare diferite produse, să le facă mai gustoase și să le conserveze, ceea ce înseamnă planificare. Din lâna oilor au țesut haine și velințe, din blănuri au făcut cojoace, pieptare și sumane. În preistorie, activitatea productivă a femeilor a devenit dependentă de materiile prime aduse de bărbați și s-au stabilit noi condiții de conviețuire. S-ar putea ca atunci să se fi făcut trecerea de la matriarhat la patriarhat și de la presupusa poliandrie, a cărei utilitate era garanția fecundării și a sporului demografic, la bine confirmata poligamie, ce asigura acumularea și moștenirea patriliniară a proprietăților.

. Platon scrie în Legile VII, 804-805 că femeile de la Pont și din Tracia se ocupau de oi și de vite, călăreau și se antrenau cu arme alături de bărbați. Presupun că această tradiție poate fi o moștenire pe linie maternă din matriarhat.

Alte personaje feminine întunecoase din mitologia greco-romană sunt foste zeități luminoase din matriarhat, simbolizând vechea ordine socială a zeiței mame și a altor zeități feminine, detronate și demonizate. Divinitățile indoeuropene masculine, ale bărbaților, preiau puterea în cosmos și în societate, în defavoarea divinităților feminine, deci în defavoarea femeilor. Viziunea femeilor asupra naturii dătătoare de viață este eclipsată de viziunea însetată de vărsarea sângelui și ucigătoare de viață a bărbaților, la care au fost programați mental prin riturile de inițiere ca vânători și războinici, apoi s-a transmis prin educație și imitație. Viziunea sângeroasă a bărbaților este bine exprimată în mitologiile indoeuropene și cu mult mai clar vizibilă în Biblie, în special în unele cărți din Vechiul Testament, ce înfățișează lupta înverșunată a monoteismului masculin, împotriva politeismului feminin, cu divinități ale naturii.

Cultura noastră iudeo-creștină a înflorit din două tulpini trainice, cea cu rădăcini în mitologia indoeuropeană, misogină și războinică, cât și cea din mitologia biblică, tot misogină și războinică. În matriarhat și chiar la indoeuropeni, lumea era creată de o zeiță mamă, pacifistă.

Grecii și romanii aveau ca zeu al războiului un bărbat, Ares sau Marte, dar zeița războiului din matriarhat, Atena, a fost păstrată ca protectoare a celui mai important oraș grecesc și a fost cu atât mai importantă la poporul Amazoanelor, care au luptat la Troia. Napoleon a apreciat acțiunile militare inițiate și desfășurate de amazoane, ca fiind desăvârșite. Ultra-feminismul, afirmând că amazoanele nu au existat și ar fi doar un mit cu explicație freudiană, își trage un glonț în picior, deoarece neagă vitejia și eficacitatea femeilor în război. Arheologii au găsit săbii în mâna unor schelete de femei și fragmente de statui de femei cu pumnal la brâu.

Din mitologia celtică, insuficient consemnată, cunoaștem doar 12 divinități masculine și 13 feminine. Rosmerta era o zeiță a pământului fecund, a fertilității și abundenței, deci provenită din matriarhat și degradată în categoria cea mai de jos, a producătorilor din societatea indoeuropenilor. Epona era zeița aristocrației militare, ecvestre, și poate proveni din matriarhatul pre-celtic. O redutabilă adoratoare a acestei zeițe trebuie să fi fost La dame de Vix, puternica regină războinică din secolul al VI-lea î.Kr., ale cărei rămășițe au fost găsite în mormântul de la Vix, cam pe lângă Dijon. Pentru druizi, soarele era de genul feminin, iar luna de genul masculin. La fel este în limbile germană și suedeză: soarele de genul feminin și luna de genul masculin. Aceasta poate fi o moștenire din matriarhat, când femeile au preluat astrul cel mai important și necesar activităților lor, lăsând bărbaților astrul mai puțin important, dar necesar vânătoarei nocturne. În limba română, ca în toate limbile romanice, soarele e masculin iar luna feminin. Excepție face luna când este Crai Nou. Crai Nou s-ar putea să fie vestigiul unei zeu lunar masculin, mai vechi decât luna la feminin. Luna este asociată cu mai multe divinități feminine, în mitologia greco-latină și în istoria artelor.

Se pare că în zona celtică s-a păstrat destul de bine moștenirea gândirii matriarhale, ceea ce a dat femeilor prerogative egale cu ale bărbaților, astfel că au avut capacitatea de a fi druidese, războinice și chiar regine, cu prinț consort. Populația de pe unele teritorii a păstrat până astăzi o mentalitate ce a dat posibilități femeilor să fie regine, cu sau fără prinț consort, cât și să candideze și să fie alese șef de stat, ca în Anglia, Olanda, Danemarca, Suedia, Islanda, Spania, Germania. Rusia a luat exemplu de la țările occidentale, cu țari femei, de origine totuși germanică. Germania are azi ca șef de stat o femeie, ceea ce încă nu a fost posibil în Franța, unde vechea „lege salică”, provenită de la franci, numiți și salieni, indoeuropeni plecați din Câmpia Panonică pe Dunăre în sus, a lăsat urme de neșters în mentalitatea francezilor și a franțuzoaicelor, cărora le vine peste mână să accepte ca o femeie să conducă Franța.

La egipteni, la Alexandru Macedon și în Imperiul Roman, soarele a simbolizat puterea centrală, în mâna celui mai puternic bărbat. În cazul lui Ludovic XIV, Regele Soare, soarele păgân și monoteismul creștin consolidau puterea monarhului francez, ce se intitula „foarte creștin” (monarque très chrétien). Câte din deciziile lui au fost luate la sugestia și în interesul amantelor sale, este o altă problemă, în afara subiectului nostru aici.

Pentru sumerieni, principiul creator era feminin. Autorii Bibliei au compilat textele sumeriene și tot ce au mai salvat din vechile culturi dispărute cu care au venit în contact, și au eliminat principiul creator feminin și totodată divinitățile feminine. Biblia consemnează facerea omului în două povestiri diferite. În cea de a doua povestire, care de fapt e mai veche, prima femeie, Lilith, a fost creată de Dumnezeu simultan cu Adam și egală cu el, înainte de crearea Evei, derivată din Adam și deci subordonată lui. Lilith este abia amintită și numai în unele versiuni ale Bibliei, întotdeauna covârșită de epitete și porecle negative. Ea a fost repudiată de către autorii Bibliei, întrucât era o femeie cu inițiativă și prefera poziția deasupra bărbatului, ceea ce îi acorda o poziție dominantă asupra lui Adam și nu sporea probabilitatea fecundării.

La vechii greci, vinovată de toate relele de pe lume era Pandora, al cărei păcat de neiertat era curiozitatea de a cunoaște.

Femeile din Biblie sunt subordonate unui bărbat și tot ce produc ele aparține acelui bărbat. Fiul Mariei nu îi aparține ei, care îi e mamă, ci tatălui lui, adică lui Dumnezeu. Se știe că Proverbele lui Solomon nu au fost scrise de el, ci de către soția lui, o prințesă egipteană, și de servitoarele acesteia, ce i-au fost dăruite în cadrul unor tratative diplomatice, fiindcă devenise un vecin periculos. Ea a adus cu sine din Egipt un harem de trei sute de slujnice, toate cu cea mai înaltă educație și cultură a vremii, toate la dispoziția bunului plac al regelui, și cu șase sute de eunuci care să le slujească pe slujnicele regale. Ca o paranteză inutilă în acest eseu, stăpânii haremurilor nu știau că eunucii, deși castrați și fără a mai putea ejacula și procrea, aveau erecție și își ofereau serviciile în harem pentru bani, bijuterii sau sprijin din partea femeilor în intrigile de palat. Erecția eunucilor era poate cel mai important secret de palat. Proverbe asemănătoare cu cele ale lui Solomon au fost regăsite în papirusuri egiptene mult mai vechi. Făceau parte dintr-o veche tradiție literară egipteană, în care femeile din haremul regelui Solomon, compartimentul egiptean, fuseseră educate de alte femei din haremul faraonului.

Astăzi, în Europa și în lumea occidentală, iudeo-creștină, femeile sunt pe cale să își reia locul lor legitim și egalitar alături de bărbați. În epoca noastră post-colonială, post-comunistă și post-industrială, asistăm la sfârșitul managementului patriarhal și paternalist, falocrat, misogin și autoritar, dictatorial. A conduce o întreprindere în zilele noastre, sau o altă mare organizație, națională sau internațională, necesită rigoare intelectuală, atenție distributivă, planificare în perspectivă, empatie, intuiție, diplomație, cunoaștere a caracterului oamenilor, umanism și încă alte calități tipic feminine, în care femeile excelează, adesea fiind mai competente și mai incoruptibile decât bărbații.

În Europa există mișcări radicale, unele femei sunt ultra-feministe și propagă un revanșism răzbunător, pe când altele propagă unisexismul sau inversarea genurilor. Însă soluția nu poate fi un război al sexelor și nici negarea lor

Soluția cea mai judicioasă ar putea fi aceea propusă de oamenii din cultura Cucuteni: o combinare armonioasă a calităților masculine și feminine, prin complementaritate, ca principiile Yin și Yang, atestate pe ceramica de la Cucuteni. Ideogramele Yin și Yang de pe ceramica de la Cucuteni sunt cu o mie de ani mai vechi decât cele din China. Au ajuns în China ca și metalurgia bronzului, a fierului și alte elemente de cultură împrumutate de chinezi din Europa de est.

Domenii în trecut rezervate exclusiv bărbaților: armata, știința, religia, politica, francmasoneria și multe altele, încep să cedeze locuri femeilor. Femei înrolate în armată, femei acceptate ca preoți la protestanți după îndârjite proteste ale bărbaților, timide loji masonice mixte sau feminine. Prezența femeilor printre bărbați este adesea respinsă sau comentată negativ, ideea de mixitate fiind văzută ca sursă de tentații, abuzuri de putere și conflicte. Și nu se poate spune că asemenea cazuri ar fi excluse sau că nu au fost plângeri. Toate aceste conflicte nu pot proveni din cauza femeilor, ci numai din cauza unor bărbați incapabili să își depășească propria lor condiție masculină bazică, hormonală, animalică. Mareșalul Antonescu a interzis femeilor să meargă pe bicicletă, pe motiv că li se ridica rochia și turburau mințile ofițerilor. Discriminarea femeilor, programată sau întâmplătoare, explicită sau implicită, există, cât va mai exista. Bărbați care nu se pot stăpâni pe ei înșiși, dar vor să stăpânească femeile, să stăpânească armate, țări și toată omenirea

În pofida uzurpatorilor și a angoaselor lor apocaliptice, Louis Aragon, bine-cunoscut pentru ambivalențe sexuale înainte și după mariajul lui cu Elsa Triolet — relație repusă în discuție — a spus că viitorul omenirii va fi feminin, sau nu va mai fi.

Scriitoarea franceză, Meena Goll spune că „Femininul este viitorul planetei. Secolul XXI va fi feminin sau nu va fi.” Profeția ei optimistă, departe de a fi religioasă, este convergentă cu profeția din Biblie, că femeia va zdrobi capul șarpelui. Papa Ioan-Paul II, deși celibatar, a spus că „Viitorul omenirii trece prin familie”. Și unii și alții spun cam același lucru, din perspective diferite.

Însă ei nu spun nimic despre importanța iubirii din inimă, din tot sufletul. Importanța armoniei și fericirii cuplului. Aceste profeții nu pun în evidență aspectul cel mai evident al problemei, cel psihologic, afectiv, ce constituie poezia și farmecul vieții – iubirea dintre bărbat și femeie. La această concluzie ajunge Dante Aligheri după ce a trecut prin Infern, pentru a ajunge să o vadă pe Beatrice în Paradis. Dante încheie Divina Commedia cu un vers rămas celebru, în care el apreciază iubirea ca un fenomen cu dimensiuni dumnezeiești, ceva divin, universal, cosmic, care pune în mișcare totul, până chiar și soarele și celelalte stele (L’amor che move il sole e l’altre stelle). El știa că soarele e o stea și știa ce spune

Încă de la începuturile tuturor religiilor, tuturor mitologiilor, eterna poveste de când e omul om — în pofida tuturor ambițiilor și vicisitudinilor misogine, falocrate — pentru conștiința maselor largi populare și a intelectualilor cinstiți, divinitatea supremă a rămas, rămâne și va rămâne femeia. Dătătoarea de viață, creatoarea de noi oameni.

Pictorul Gustave Courbet a pus în evidență originea lumii în celebrul și atât de controversatul tablou L’Origine du monde. Oricum, să nu uităm că originea și viitorul bărbaților au fost și rămân femeile. Bărbații care poate că nu știu cum au venit pe lume, nici nu sunt capabili să se mai gândească la felul cum se comportă cu femeile. Dacă ei nu se re-educă singuri, nici n-au cum să-i mai re-educe altcineva, rămân niște ne-educați. Tot ce putem face pentru ei este să le spunem că sunt ne-educați și să-i punem la colț, în genunchi și pe coji de nucă. Viața și femeile îi pun mereu la colț și pe coji de nuci, dar tot nu se învață minte și rămân necopți la minte, proști și pe coji de nuci. Așa le trebuie, să moară proști.

Franța

Victor Ravini este International Certified Coach, Master of Arts in Religious Studies , Master of Arts in Philology