22 septembrie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ŞI DUPĂ 80 DE ANI LA FÂNTÂNA ALBĂ GEME PĂMÂNTUL, SE AUDE PLÂNSUL ROMÂNILOR ÎNGROPAŢI DE VII

1 aprilie 2021 р. | Categorie: Golgota neamului

Venim în fiecare an la 1 aprilie,  cea mai neagră zi din istoria românilor înstrăinaţi,  la Varniţa, la Fântâna Albă, unde,  „şuieră în stratul de mohor/şarpele prin sârma cea ghimpată/ce desparte mamă de fecior…”( Grigore Bostan), venim ca la cuminicare la sfinţii noştri  pentru care mai presus de orice a fost Neamul şi libertatea. Ne adunăm într-o lacrimă a durerii, într-o rugăciune pentru odihna sufletelor celor ce au purtat Crucea suferinţei pe Golgota neamului românesc Venim după un strop de tărie sufletească, de demnitate, de patriotism, de la ei învăţăm ce înseamnă iubire de neam, cutezanţă, sacrificiu în numele idealului naţional.

Adevărul e că, în ultimii ani, comemorarea martirilor români la 1 aprilie  la Fântâna Albă, poartă mai mult un caracter de paradă, de sărbătoare, decât un ecou al durerii, iar reclamele, postările zilnice pe Internet pentru senzaţii te duce cu gândul că aceşti oameni nu au nimic sfânt, sunt lipsiţi de suflet. Doar puţinii supravieţuitori şi martori oculari îi deplâng sincer pe românii martirizaţi, doar serviciile divine, oficiate de un sobor impunător de preoţi din cele două protopopiate din ţinut în frunte cu preacucernicii Ion Gorda, protopop de Hliboca, şi Vasile Covalciuc, protopop de Storojineţ,  ne amintesc  că lacrima durerii  încă sângerează şi după 80 de ani de la masacru. Noi, românii din nordul istoric al Bucovinei,  ştim cum să ne comemorăm eroii şi fără  proiecte de mii de euro, o facem din suflet prin pelerinaje şi parastase ani la rând, fără ajutorul nimănui, nu aşteptăm să ne invite cineva. Dar un proiect pentru înălţarea unei biserici sau a unui aşezământ monahal aici, la Varniţa, pentru păstrarea eternei memorii martirilor osândiţi la viaţă prin moarte, ar fi cel mai mare tribut, prinos adus eroilor neamului.

 

 Astăzi,  1 aprilie, dată instituită de Parlamentul României în 2011 ca Zi Națională a Memoriei Românilor victime ale masacrului de la Fântâna Albă și din alte zone,  clopotele durerii a vibrat din nou a jale, iar lumânările au plâns cu lacrimi de ceară în sacra catedrală a nemuririi din Valea Plângerii, parastasul de pomenire, după cum au specificat în sfânta predică cucernicii Ion Gorda şi Vasile Covalciuc,  fiind oficiat pentru sufletele martirilor români, masacraţi nu doar la Fântâna Albă şi Lunca, ci şi pentru pomenirea sufletelor tuturor sfinţilor noştri, chinuiţi pe drumul morţii şi calvarului Golgotei neamului românesc, prin pustiuri rătăciţi, fără cruci şi nebociţi. Nu se ştie cu precizie câţi au fost omorâţi şi unde au fost îngropaţi, căci pădurea toată s-a făcut mormânt, majoritatea dintre ei aşa şi zac în anonimat. Numărul celor masacraţi fără vină nu cred să-l aflăm vreodată, cifrele oscilează şi sunt de multe ori exagerate, Ceea ce e în putinţa şi de datoria noastră e să nu-i uităm şi să-i pomenim.

 Aici, în Valea Plângerii, la Fântâna Albă, păşind pe urmele consătenilor cu dor de libertate şi dragoste de Ţară, vin, în fiecare an, să se închine sfinţilor noştri şi să-şi şteargă o lacrimă, să i-a o picătură de adevăr şi curaj, elevi şi profesori de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, însoţiţi de directorul Eugen Tovarniţchi, de la şcoala din Oprişeni, cu directorul Nicolae Bodnariuc, de asemenea, primarul comunei Ciudei Anatol Piţu cu întreaga-i echipă, ucraineanul Vasyl Zahariuk, primarul satului Camenca, români de pe Valea Siretului care le păstrează martirilor amintirea într-o lacrimă a durerii.

Cu pioase mesaje, alături de durerile românilor înstrăinaţi, au fost şi diplomaţii de la Consulatul General al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi,  consulul Nicolae Dan Constantin, parlamentari din România şi Republica Moldova senatorii Viorel Badea, Claudiu Târziu, Vladimir Volosatâi, tânărul Vlad Bilețchi din Chişinău, nepotul academicianului Nicolae Bileţchi, originar  din Oprişeni etc., comemorarea fiind organizată de Aurica Bojescu, secretară a Societăţii Uniunii Interregionale a Românilor din Ucraina.

 

 

Puţini, foarte puţini mai sunt în viaţă dintre martorii ororii comuniste. Aproape că n-a existat în nordul  istoric al Bucovinei familie, care să nu avut de suferit în consecinţa perfidului pact Ribbentrop-Molotov. Ion Ungureanu din oraşul Storojineţ, originar din Cupca,  avea 11 ani în 1941, când Bucovina a fost răpită de sovietici, dar nu poate uita nici după aproape 80 de ani sângeroasa şi neagra noapte de 1 aprilie, când, în poiana Varniţa de lângă Fântâna Albă a fost cosită de către ciuma comunistă floarea tinerimii de pe Valea Siretului, când sute de români au fost seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici doar pentru faptul că-şi îndreptau paşii spre Patria lor, că doreau libertate, să-şi poată  creşte şi instrui odraslele în graiul strămoşilor, cu dragoste, iubire de Ţară, de neamul Românesc.

„După ce în 1942 s-au reîntors românii,  la 1 aprilie 1942 am mers la biserică în sat şi preotul ne-a spus: „Astăzi facem prohodul la Fântâna Albă. Cine doreşte poate să meargă”. Era foarte multă lume în biserică. Am mers şi eu cu vreo 15 oameni, pe jos, desculţ. Aveam pe atunci 12 ani şi ţin bine minte. Când am ajuns în poiana Varniţa m-am speriat – erau aici două gropi mari, late de 2 metri şi lungi de 4 metri, în care au fost aruncaţi o mulţime de oameni măcelăriţi. Un bărbat din Ropcea mi-a povestit cum au fost împuşcaţi. După ce au ridicat prapuri şi cruci din Biserica din Suceveni,  aproape 3 mii de oameni s-au îndreptat spre frontieră. Un om din Camenca, călare pe cal, care le era un fel de călăuză, le-a spus: „Oameni buni, eu vă arăt drumul ca să nu înconjuraţi”. Apoi a mers înaintea mulţimii până la marginea pădurii, unde era o toloacă, iar pe deal se afla un post de grăniceri. Omul le-a spus s-o ia în dreapta pe toloacă. Atunci mitralierele au început să țăcănească şi din dreapta, şi din stânga, cosindu-i pe oameni. Puţini au reuşit să treacă graniţa, alţii să se retragă, majoritatea au rămas  să zacă în poiana Varniţei. Bărbatul din Ropcea, care atunci era un băieţandru, împreună cu un prieten, au reuşit să se ascundă sub o grămadă de lemne, stând acolo toată noaptea, căci grănicerii călări îi urmăreau pe fugari. Pe la ora 4 dimineaţa, noua conducere bolşevică a adus lipoveni din localitate. Astfel, grănicerii cu baionetele, iar  lipovenii cu hârleţele i-au omorât pe cei răniţi. Au făcut gropi şi i-au aruncat în ele – şi pe cei morţi, şi pe cei vii, dând foc la prapuri şi la cruci. Câteva zile a gemut şi a „umblat” pământul cu cei îngropaţi de vii. Şi cu toate că de la înfiorătorul măcel - Khatyn-ul neamului românesc de la Fântâna Albă -  au trecut  aproape opt decenii, n-am lipsit nici într-un an de la parastasele de pomenire, organizate aici de protopopii Vasile Covalciuc şi Ion Gorda, de preoţii şi urmaşii celor martirizaţi  din satele româneşti de pe Valea Siretului ”.

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”