20 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

UN AN DE CÂND MUZICIANUL ION BODNAR DIN VOLOCA LE CÂNTĂ ÎNGERILOR ÎN CERURI

18 aprilie 2021 р. | Categorie: Noutăţi


UN AN DE CÂND MUZICIANUL ION BODNAR DIN VOLOCA LE CÂNTĂ  ÎNGERILOR ÎN CERURI

De un an de când nu mai este printre noi tânărul dăruit cu har Ion Bodnar, unul din cei mai talentaţi muzicieni din nordul înstrăinat al Bucovinei, violonist, conducătorul artistic al vestitului Taraf „Trandafir” din Voloca, dirijorul corului gospodarilor din comună şi corului Bisericii „Sf. Nicolai” din localitate.  A  decedat subit din viaţă la 17 aprilie curent.

Suflet nobil, blând şi generos, de o omenie impecabilă, a plecat la ceruri la vârsta foarte tânără  de nici 37 de ani, când doar îţi începi a realiza visele.

Plânge vioara, pe care maestrul dirijor o mânuia cu mare talent de adevărat artist. Graţie lui, Taraful „Trandafir” a devenit cunoscut nu doar în Ucraina, ci şi în România, Republica Moldova, Ungaria, Polonia etc., obţinând locuri premiante la Festivaluri naţionale şi Internaţionale …

Cu tristeţe în suflet îi simţim lipsa şi noi,  jurnaliştii de la „Zorile Bucovinei”, la manifestările culturale organizate de publicaţia noastră şi Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din Cernăuţi, distinsul maestro, împreună cu talentatu-i fiu, revărsa atât de dulce şi armonios pe strune de vioară dulceaţa graiului matern. Era mereu alături în Casa Mare a „Zorilor Bucovinei” oricând îl invitam -  şi la 31 august, de Ziua Limbii Române, de „Ziua Bucovinei” – 28 noiembrie etc.  Iar la jubileul de 75 de ani al ziarului, împreună cu Ansamblul folcloric „Trandafir” şi cel de dans popular „Mărţişor”, cu  întreaga-i echipă de creaţie, au susţinut un excepţional concert, bucurând ochii şi sufletul românilor bucovineni, dornici de cântec şi joc popular românesc. Şi noi, jurnaliştii, eram  alături de talentaţii artişti din Voloca, conduşi de maestrul Ion Bodnar, la mai toate spectacolele, organizate de acest artist talentat şi atât de mult regretat.

A plecat să le cânte îngerilor în ceruri. Or, acolo, în grădina veşnic înfloritoare a raiului, unde nu există nici răutate, nici ură, îşi acordează vioara pentru un nou solo în frumoasa primăvară, când inimile celor dragi  aşteaptă cu suspin să-i  audă din nou minunata-i cântare.

 „Zorile Bucovinei”, Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi