19 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Ziua cămășii cusute și a tradițiilor populare

20 mai 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Deja de 15 ani în Ucraina se sărbătorește ziua cămății cusute. E o tradiție frumoasă. În fiecare an în a treia joi a lunii lui Florar copii și vârstnicii îmbracă cămăși cusute. Unii în stil ucrainean, alții în stil românesc, polonez, bulgar sau îmbracă costume ale altor popoare. Fiecare popor își are tradițiile sale în costumație, cântec, joc, credință, grai, la care ține cu sfințenie.

La CIE Cupca am pregătit o expoziție mixtă, unde am îmbinat ștergare, broderii, fotografii, alte podoabe populare, atât românești cât și ucrainene pe care am amenajat-o pe coridorul școlii.

Elevii și profesorii au venit aproape toți în haine naționale fie românești, fie ucrainene, dar toate frumoase și originale.

Ne-a onorat cu prezența sa domnul primar al comunității teritoriale unite Suceveni (satele Corcești, Cupca, Suceveni, Prisăcăreni, Petriceni) tânărul și energicul domn Iulian Mihailovici. Ne-am făcut o serie de fotografii cu domnia sa, care a aprerciat efortul, stăruința și totodată și frumusețea costmelor atât la cei mari, cât și la cei mici. Îi mulțumim neobositului primar dlui Iulian Mihailovici pentru că ne este întotdeauna alături, ne susține și ne înțelege.

Sincere mulțumiri aducem tuturor profesorilor, în deosebi diriginților de clasă, învățătoarelor claselor primare care au contribuit nemijlocit la pregătirea acestei sărbători deosebite. Voi menționa că elevii clasei întâi pentru prima dată au participat la o asemenea sărbătoare frumoasă. Tuturor le mulțumim și le dorim succese .

Tot în această zi, după masă, am reușit să ajung la căminul cultural din Pătrăuții de Jos, unde doamnele din sfera cultrii cu un grup de copii, membrii ai ansamblului „Mugurel” de asemenea în cămăși cusute, cu flori și bună dispoziție au făcut o serie de fotografii. Împreună am marcat această sărbătoare a cămășii cusute, a tradițiilir populare.

Îi felicităm pe toți, care în această zi la locul de muncă, la studii, s-au prezentat în cămăși cusute,  făcând dintr-o zi obișnuită, o zi de sărbătoare. Or, cămășile cusute, florile înflorite, buna dispoziție i-au însoțit pe toți în această zi de Florar.

Eleonora Schipor, profesoară, scriitoare, cetățeană de Onoare a satuli Pătrăuții de Jos