Se împlinesc 80 de ani de când au început deportările în masă a românilor

11 iunie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Ziua de 13 iunie este o zi de doliu pentru toți bucovinenii. Anul acesta se împlinesc 80 de ani de când au început deportările în masă a românilor de pe aceste frumoase meleaguri.

Cu ani în urmă regretata poetă populară și folcloristă Magdalina Morar din satul Cupca a scris și publicat versuri populare despre aceste tragedii ale neamului: deportări, evenimentele tragice de la Fântâna Albă, război, colectivizare forțată, judecăți, pedepse,  lacrimi, nevoi – ceea ce de fapt a și adus regimul comunist pe meleagurile noastre. Tot ea a alcătuit prima listă a tuturor cupcenilor ce au avut de suferit: împușcați, arestați, condamnați, judecați, deportați...fără de vină, în acei ani de tristă amintire.

Doar în noaptea de 13 iunie a anului 1941 din Cupca au fost ridicați și duși în neagra străinătate 92 de persoane. Înapoi s-au întors 47, alte 5 persoane au rămas să trăiască pe meleaguri străine. Despre toate acestea a scris și publicat neobosita poetă populară Magdalina Morar. Toate aceste materiale le-am publicat în cartea ei  „Viața trece, amintirile rămân...” Cartea a fost tipărită prin strădania subsemnatei, ajutată de câțiva cupceni cu suflet bun.  A văzut lumina tiparului în anul 2006. Magdalina Morar a trecut la cele veșnice în toamna anului 1999.

Chiar la începutul acestei cărți este publicată poezia „Chinul celor deportați”. O poezie dedicată acelei zile de 13 iunie  pe care aș vrea să o public mai jos. Se numește

  CHINUL CELOR DEPORTAȚI

Treisprezece iunie, iunie

S-a-nceput necazu-n lume

S-au început durerile,

Și cu deportările.

Au venit în miez de noapte

Soldați ruși cu puști în spate,

Cu „zacon” de la raion

Sculând oamenii din somn.

Dezbrăcați, flămânzi, desculți,

Încărcându-i în căruțe,

Bărbați, femei, bolnavi pe moarte

Și copii sugaci de lapte.

Cu sudălmi și cu ocări,

Și ducându-i pân-la gări,

Îi suiră ca pe oi

În vagoanele de boi.

Și la uși au pus lăcată,

La ferești sârmă -nghimpată,

Să nu iasă niciodată.

Vai ce plânset, vai ce jale...

Plângeau oamenii-n vagoane,

Dar plângeau și cei rămași,

Nu știau poate  că mâine

Rândul lor poate le vine.

Trenule, marcă rusească,

Dumnezeu te pedepsească,

Fiarele să-ți ruginească,

Că ne duci din țara noastră.

Rămâi, Bucovină, bine,

Că ne duc acum din tine.

Rămân satele pustii

Se duc acum ai tăi copii.

Și în șapte a șaptea gară

Se da câte-o ciorbă rară,

Iar în loc de apă rece

Se da sorbală de pește.

Și se da pește sărat

Tot cu lut amestecat.

Vai, săracii oamenii

Cum mureau ca gâzele...

După săptămâni de zile,

Ajunși în fundul Siberiei,

Iarăși jale, iarăși plâns

Nu aveau unde dormi...

Firea-i taiga blestemată,

Ai despărțit copii de tată,

Să se usuce lemnu-n tine,

C-au murit atâția-n tine.

Alții fură îngropați,

Alții-n gârle aruncați,

Prin pâraie, prin fântâni,

Alții-au fost mâncați de câini.

Săracele mame cu ochii stinși,

De-atâta amar de plâns,

Văzând pe brațe cum le moare,

Copilul drag de sete și de foame.

Că pe acest pământ bătrân

Au fost iude și mai sunt,

Ce-și vând nația și plaiul,

Ce-și vând Patria și graiul.

Pentru bani și postul său

Îl vând și pe Dumnezeu.

Magdalina Morar

P.S. Această poezie scrisă simplu, dar cu atâta durere de regretata Magdalina Morar a fost tipărită pe la începutul anilor 90 ai secolului trecut în mai multe reviste și ziare. Acum,  o readucem din nou în fața cititorilor. Memoria nu uită. Fie veșnică amintirea lor. ( Eleonora Schipor)