22 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Sfinţirea, în comuna martiră Mahala, a monumentului în memoria victimelor regimului totalitar sovietic

13 iunie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Sfinţirea, în comuna martiră Mahala, a monumentului în memoria victimelor regimului totalitar sovietic

Un vultur cu crucea în cioc, simbol al Libertăţii şi al Sacrificiului, donație a Societății Cultural-Istorice “Mihai Viteazul”, Ploiești, preşedinte Mircea Cosma, va străjui monumentul, dezvelit la 12 iunie la Mahala în memoria celor 820 de locuitori ai acestei vetre româneşti martire, deportaţi în îngrozitoarea noapte de 12 spre 13 iunie 1941, amintindu-le măhălenilor de cei 80 de ani de la Marea Deportare a românilor din nordul istoric al Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Înălţat lângă biserica din Ostriţa Mahala,  „în memoria locuitorilor comunei Mahala – victime ale masacrelor şi deportărilor din perioada sovietică”, sfinţit prin prinosul de divine rugăciuni, adus martirilor de cucernicii preoţi Gheorghe Moroz și Gheorghe Buzencu, părintele Florin, preot militar din Rădăuți, în frunte cu Sfinţia Sa Vasile Covalciuc,protopop de Storojineţ, înrudit cu măhălenii prin saţia Maria, nepoata Aniței Nandriș, acest monument va rămâne o mărturie a Sacrificiului şi Demnităţii, cei care s-au sacrificat pentru Libertate şi Ţară au făcut-o în numele neamului românesc, cu dorul de România în suflet.

.

Or, însufleţiţi la fapte vrednice de către dna Elena Nandriş, preşedinta Societăţii Culturale „Gr. Nandriş”, măhălenii  i-au adus pe eroi Acasă, prin numele gravate în piatra neuitării şi înscrise cu sânge pe monumentul simbolic ce le înveşniceşte neuitarea, osemintele cărora zac în pământ străin, în morminte comune, în locuri neumblate, fără cruci şi lumânări la căpătâi, fiind pedepsiţi pe nedrept, fiindcă au avut o singură dorinţă – să trăiască liberi pe pământul lor strămoşesc.

Or, satul Mahala e unica localitate din ţinut, unde au fost deportaţi în neagră străinătate cei mai mulţi români cu dor de Ţară şi Libertate. La foarte puţini dintre ei le-a zâmbit norocul să-şi revadă  glia străbună, casa părintească şi pe cei dragi. La fel precum şi Domnica, soţia lui Florea Maslovschi, soţul căreia şi-a găsit sfârşitul în apele clocotinde de sânge  ale Prutului, fiind  împuşcat de grănicerii sovietici la Lunca. Consideraţi „duşmani ai poporului”, a fost ridicată într-o noapte şi deportată în Siberia împreună cu cei cinci copii. Cel mai mic avea trei luni şi a murit pe trenul ce-i ducea în neagră străinătate. Soldaţii ruşi, care-i păzeau, i l-au smuls de la sân şi l-au aruncat din mersul trenului pe geam afară. Acolo, pe pământurile sălbatice şi pustii, i-au închis  cu zecile într-o baracă geroasă, fără pat şi aşternut, impunându-i, flămânzi şi goi, la munci silnice. N-au rezistat calvarului 3 dintre fraţii mai mici, murind de foame şi ger, supravieţuind suferinţelor critice doar Vasile şi Dumitru. Peste câteva luni,au îngropat-o, sub zăpadă şi gheţari, şi pe buna lor măicuţă, sleită de puteri din cauza muncilor grele şi foametei.

Doar peste 35 de ani şi-a revăzut soţia şi copiii, fratele lui Florea, Toader  Maslovschi, care, fiind rănit în 1940, la Cotul Donului, s-a retras cu armata română în Ţară, unde s-a tratat, apoi, aflând de persecuţiile românilor bucovineni, i-a fost frică să se întoarcă la baştină. A plecat la cele veşnice cu dorul neîmplinit.

Satul Mahala din raionul Noua Suliţă, rămâne un adevărat panteon al eroilor români, aici, prin osârdia conducerii primăriei, oamenilor de bună credinţă, fiind înălţate mai multe monumente  comemorative în memoria celor masacraţi în februarie 1941 la Lunca, celor deportaţi şi exterminaţi în lagărele morţii şi în închisori – pe Aleea Eroilor din cimitirul localităţii, lângă biserica din centrul satului, la Buda-Mahala, monumentul Aniţei Nandriş-Cudla, devenit simbol al tuturor martirilor represiunilor staliniste.

Lacrima durerii şi neuitării s-a prelins nu doar din ochii şi inima Excelenţei Sale, dnei Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, care, în piosul său mesaj, a reiterat sprijinul şi susţinerea Patriei istorice – România, având şi un cuvânt de preţuire  pentru faptele vrednice de cinstire , comemorare a eroilor martiri ai neamului, ci şi prin divinele cântări patriotice ale corului, condus de Elena Nandriş,  şi prin elogioasele mesaje ale unor români de bună credinţă - academicianul Vasile Tărâţeanu, autorul imnului comunei Mahala, graţie căruia a fost adus Acasă, la Baştină, şi instalat bustul martirei Aniţa Nandriş, care a confirmat cuvintele dnei Elena Nandriş că măhălenii au coloană vertebrală, demnitate naţională, Vasile Rauţ, preşedintele, şi Maria Toacă, vicepreşedinta Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, stareța Mănăstirii  Voroneţ, una din importantele ctitorii ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, dr. Gabriela Platon, care şi-a adus prinosul, contribuind material la înălţarea monumentului, scriitorul Ştefan Hostiuc, cercetătorul Petru Grior, graţie căruia au fost descoperite 16 persoane omorâte în închisoarea din Cernăuţi şi îngropate în gropi comune în Cimitirul Evreiesc din Cernăuţi, care a venit cu date noi, împreună cu dna Elena Nadriş au întocmit listele a 820 de măhăleni masacraţi în Lunca Prutului, condamnaţi la moarte în închisori, deportaţi în Siberia, Kazahstan, Karelia etc., numele cărora au fost înscrise pe 2 panouri, instalate lângă monument, numărul celor martirizați în primii ani ai puterii sovietice depăşind o mie.

A fost un eveniment înălţător, de conotaţie istorică, important nu doar pentru locuitorii satului Mahala,  ci şi pentru toți românii cu dragoste de neam și glie strămoșească. Merită prinos de recunoştinţă toţi martirii neamului românesc care şi-au dat viaţa şi cei care au suferit atât de mult pentru  neamul românesc şi pentru Ţară. Dna Elena Nandriş a avut cuvinte de gratitudine pentru toţi consătenii care au ajutat-o la edificarea acestui vis, înfăptuit pe parcursul a 4 ani, în deosebi pentru actualul primar Ștefan Sainciuc, antreprenorul Ion Mitriuc, arhitectul proiectului Ivan Zavatyi,dar şi pentru fiul ei Marian Nandriș, umărul căruia l-a avut mereu alături,etc.

Însăşi înălţarea acestui monument simbolic e o dovadă că eroii, care au sfârşit în suferinţă, trăiesc în amintirea şi sufletele consătenilor care le cinstesc memoria, le preţuiesc jertfa.

„Nu avem dreptul să uităm, a conştientizat Elena Nandriş, căci cei care s-au sacrificat, au făcut-o în numele neamului românesc, cu dorul de România în suflet”.

Felicia NICHITA-TOMA