22 octombrie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

România este un autentic model la nivel european în privința coexistenței pașnice a minorităților etnice. Nu există „limba moldovenească”, ci limba română! Statul ucrainean trebuie să recunoască această realitate

15 iulie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

În cadrul întrevederii pe care am avut-o ieri cu Serhii Hrynevetskyi, șeful Administrației regionale de stat Odesa (guvernatorul regiunii), i-am adresat mesajul nostru ferm în ceea ce privește necesitatea respectării – simetrice și oneste – a drepturilor și libertăților comunității românești autohtone. În temeiul unui dialog eficient și al respectului reciproc. Aceasta este chestiunea fundamentală care (va) face proba sincerității în orice abordare bilaterală între Ucraina și România.

Cu riscul de a mă repeta, nu am solicitat decît ca minoritatea românească din Ucraina să beneficieze de aceleași facilități precum ucrainenii care trăiesc în țara noastră. România este un autentic model la nivel european în privința coexistenței pașnice a minorităților etnice.

Deși guvernatorul Odesei a menționat o cifră ridicol de mică, de doar 724 de etnici români care s-ar fi declarat astfel în cadrul ultimului recensămînt (al cărui rezultat a fost dictat la presiunea puterii politice), numărul fraților noștri care locuiesc în regiunea Odesa este, în realitate, de aproximativ 150.000!

Românii și moldovenii constituie o singură comunitate și vorbesc un singur grai: cel ROMÂNESC. Este un fapt care trebuie recunoscut ca atare.

Claudiu-Richard Târziu, Odesa