19 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Tu eşti în cer cu Eminescu, /Dar parcă te văd printre noi

26 iulie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Memoriei lui Ilie Motrescu

Azi, 26 iulie 2021, se împlinesc 52 de ani de la moartea tragică a unuia dintre cei mai talentați poeți români nordbucovineni din perioada postbelică  Ilie Motrescu din Crasna Putnei.

Începând de acum și pe parcursul lunilor următoare vom vorbi multe despre acest talentat fiu al plaiurilor carpatine. În luna august se împlinesc 80 de ani de la nașterea sa.

Debutul manifestărilor omagiale a fost făcut la București prin Vernisajul organizat la expoziția ce durează până la finele lunii actuale afișată la Muzeul Literaturii române. De pregătirea și amenajarea ei s-a ocupat dl Laurențiu Dragomir, președintele Asociației APP Protecția Patrimoniului. La începutul lunii viitoare urmează ca această expoziție, despre care am vorbit deja, să fie adusă la Crasna, unde vor fi organizate și manifestări omagiale.

Asemenea expoziții, omagieri, prezentări de carte și discuții despre talentatul poet crăsnean și tragicaul său destin urmează să aibă loc în mai mute localități din Nordul Bucovinei. Or, acest vrednic fiu al meleagurilor noastre mioritice nu trebuie dat uitării.

Până vom vorbi mai detailat de poet, viața și operra sa, propunem atenției cititorilor noștri câteva poezii de ale poetui din culegerea „Hora vieții”. Păcat că Hora vieții poetului, ziaristului, profesorului, animatorului vieții culturale,  marelui și neînfricatului Ilie Motrescu a fost atât de repede și brusc întreruptă. Urmele sale pe acest Pământ au rămas nemuritoare...

Eleonora Schipor

P.S. De asemenea propunem atenției tuturor și câteva poezii dedicate poetului scrise de câteva doamne din Pătrăuții de Jos.

  Lui Ilie Motrescu

1.Tu eşti în cer cu Eminescu,

Dar parcă te văd printre noi,

Şi parcă-ţi aud prin codrii mersul,

Şi glasul blând, sincer, vioi.

2.Parcă îţi simt privirea caldă

A unei stele aurii.

Eşti un Luceafăr fără moarte

  Pe bolta dulcei poezii.

  Şi te cobori iar printre noi

Ţi-e dor de dulcea Bucovină.

   Iulia Gheorghian, s. Pătrăuții de Jos

Poetului crăsnean Ilie Motrescu

El s-a născut cu suflet de poet,

Cu fire îndrăzneață și semeț,

Cu istețime și capacitate aleasă

Și mândru că-i român la el acasă.

Iar totul ce a scris și a gândit,

Prin suflet a trecut și a trăit,

Cu firea-i dârză de muntean

Și mândria de a fi crăsnean.

Iubea totul ce era românesc –

Pământul, limba, plaiul strămoșesc.

Și mai iubea Siretul și Carpații,

Oamenii buni, părinții, sora, frații...

Pentru îndrăzneală mare și demnitate,

Pentru credință, neam și dreptate,

El a plătit cu sânge și tinerețe,

I s-au tăiat din zbor aripile mărețe.

Poetul n-a-ngenunchiat în fața nimănui

Și mă întreb – din cauza aceasta nu-i?

Atât de frumos la suflet și curat,

Cine s-a îndurat și viața ți-a curmat?

Cei care au pus la cale moartea lui Ilie,

Ei nu pot fi oameni numiți și blestemați să fie.

Poetul însă mereu în inimi ne trăiește,

Prin opera înțeleaptă de-a pururi viețuiește.

Prin creația sa ce este APĂ VIE

E printre noi și azi poetul Motrescu Ilie.

Ca nimeni altul el neamul și-a iubit

Și pentru toate acestea cu viața a plătit.

Prin cărțile ce lumea le citește

Motrescu întotdeauna între noi trăiește.

Și cunoscând poetul ce a creat

Din neființă el a înviat.

A revenit înveșmântat în neuitare

Prin apa limpede, curată de izvoare,

Pe sub geana Carpaților – cântați,

Prin florile și umbra brazilor înalți.

Ilie Motrescu pururi între noi va fi

Prin opera nemuritoare veșnic va trăi.

Larisa Popescu-Chedic, directoarea căminului cultural din Pătrăuții de Jos

Poetului Ilie Motrescu

S-a născut la poale de Carpați

Într-o casă cu mulți frați,

Întru-n august fierbinte,

Un băiat simpatic și cuminte.

La școală bine învăța,

Sportul și muzica iubea,

Și mai iubea glia și neamul,

Doina, satul, codrul, ramul...

Poezii a început a scrie

La o vârstă fragedă – se știe,

De la bun început s-a văzut

Că-i un talent cu adevărat înnăscut.

Bunul Dumnezeu cu har l-a miruit,

Sfântul Ilie puțin noroc i-a dăruit

Și în scurta-i sa viață

A creat o operă măreață.

A rămas pentru vecie

Opera poetului Motrescu Ilie,

Iar noi cât pe lume vom trăi

Cu gândul la destinul său vom fi.

   Eleonora Schipor

Rugăciune

Rogu-mă, sfinte Părinte,

ruga mea cea mai fierbinte

să te-nduri a-mi da și mie

o făclie din tărie

pentru vremea ce-o să-mi vie.

Rogu-mă, sfinția ta,

să mă miluiești cu-o stea

să-mi ardă să pot vedea

când voi fi a mă pleca

peste neființa mea.

Când voi fi a mă sfinți

fără tine într-o zi,

când va fi casă cobor

treptele din viitor,

să alunec,

să mă-ntunec.

Semn

Sub muntele bătrân și-mpădurit

molizii grei se prăbușesc în mit,

străbunii mei se prăbușesc și ei

cu vremile de-a valma peste zei.

Și-așa cum vin din coame de Carpați

se-ntunecă geniunea de bărbați

scoborâtori din semeția dacă

se luptă-aici cu moartea și se-mpacă.

Până aici veniră să se-nfrunte

virtuțile romane cu cremenea din munte;

molizii tari și brazii aici s-au prăbuțit

peste mânia turcului pocit.

Cu brațul vlăguit de grele arme

sub muntele acesta Ștefan doarme...

Sub muntele acesta neamul meu

răsare-ntre Pământ și Dumnezeu.

Alean

Vino, frate-nstrăinate,

să vezi viața ce-mi împarte,

să-mi vezi zilele ce mi-s,

greul de-a trăi din scris.

Hrană sărmană,

pâine de pomană,

rudă oarbă, sărăcie,

soartă hărăzită mie.

Vino, maică, să mă vezi

ce-am ajuns de când veghez

la fereastra visului

semnele prescrisului...

...Nu se-arată nici un semn.

brațul mi se face lemn,

chipul mi se face var,

sfâșiere și amar.

Simfonică

Bucură-te,

inimă solitară,

azi,

la pupitrul sentimentelor

urcă maestrul, poetul

să hotărască altfel intăririle

în fuga-ți sincopată a vieții.

Peste o măsură,

peste un semn

vor începe viorile,

crângul doinaș bântuit de furtună

/la naiba cu variațiunile vechi

pe o singură strună!/.

Azi,

sub bagheta lui

nu vor avea interludii

nici fagotul nostalgic,

nici piculina sfioasă,

și nici violoncelul romantic.

Maestrul trece la operă,

să dirijeze corul antic.

Va da intrare trompetelor –

nădejdilor, prevestirilor,

pasajul ritmat,

cu ecouri eterice, calme...

- De ce nu bate nimeni din palme?

----------------------------------------

Flori  târzii

Dintre toate florile târzii,

Flăcări izbucnite-n toamnă,

Doar gheorghinele mă-ndeamnă

Să le cred, să le mângâi.

Sunt aprinse ca și dorul

Suferindul, răbdătorul

Năpădit de lumea rea

Cuscuta și volbura.

Goluri în abecedar

în mănosul deșert al materiei

vetrele lumii răsar ca altare,

nenumărate socluri pe care

noi, „copiii teribili”, suntem jertfele.

în imperiul mirific, fără hotare,

torțele vieților ard cu sfială,

semne părelnice, flăcări vremelnice –

nenumărate jertfelnice,

întru care supremă credință atâtea altare,

atâtea ruguri aprinse,

atâtea cântare,

atâta cucernică incinerare?

întru care păgân, neînbunat Dumnezeu

Voi arde crâncen, o clipă și eu?...

Dezlănțuire

Pe sub codrii fantastici din mine

apa cântecului sună-n

fluiere-albastre divine,

duce-se plină spre mare albia-i largă,

inima-i mare.

Doar arar din adânc ca și marea suspină.

Zările-s calme, unda e lină.

Nici un cutremur nu se aude.

În suflet – pacea cu dorul se-ngână,

iar în palma-mi sorită,

își freamătă pletele zeițele codrilor nude,

nici un tunet nu se aude.

Când de-odată, un fulger de gând mânios

mi-a încendiat cerul de sus până jos,

iar din firmament, din înalt

s-a despicat pacea cu ierupție de bazalt.

Și au dat atunci apele mele în clocot,

iar codrii răvășiți de vânt s-au tânguit

și s-au clătinat ca o mare.

Sărmanele zâne cu plete de orz

și pleoape de porțelan

au plâns la fereastra sufletului

toate-ntr-o rugă,

toate-ntru-n hohot.

Lumânările au revărsat aur în ferestre

semn pentru îmblânzirea cailor de foc

de pe creste,

Ce furtună nebună mă bântuie!

Ce mânie!

Oprește-ți carul, calmează-ți apele,

Sfinte Ilie!

La munte...

La munte iernile-mpletesc

Perdele de zăpezi și stele,

La munte iernile vrăjesc,

Pădurile vrăjesc și ele.

Și-mi torc ninsorile, și-mi torc

Din viața mea tot gheme-gheme

Din anii mei furați de vreme

Și anii nu se mai întorc.

...Și-mi dădu viața un dar

...Și-mi dădu viața un dar –

cupa cea mai poleită

cea mai plină de amar.

Și-l băui ca pe-o otravă,

ca pe-o iarbă de-alior

vrând cu-adevărat să mor

cum se așteaptă toți poeții

tinereii, întristații.

E ceasul greu de dor...

E ceasul greu de dor,

de crâncenă – așteptare,

când mai presus de orice adevăr

ești tu,

credința și lumina mea

pe acest pământ.

ILIE MOTRESCU