26 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

IADUL DE LA DÂLGA—deportaţi în Bărăgan

2 august 2021 р. | Categorie: Noutăţi

LOGICA LUI IORGA

IADUL DE LA DÂLGA—

De la Ștefan cel Mare încoace, poporul român a funcționat pe principiu lui Nicolae Iorga-,, Nu îi da replica unui prost că riști să nu mai scapi de logica lui,, Și așa nu am mai dat replica niciunui atacator, criminal, hoț care au intrat în traiectoria neamului românesc.

Și uite așa am ajuns azi să ne întrebăm ,,,ce este cu noi,,,de ce am ajuns în halul ăsta?

Ca să luăm în calcul doar cei 30 de ani pierduți, cum bine a zis maestrul Tudor Gheorghe, observăm că toți cei care au condus în acești ani Romania sunt copiii, prietenii, lipiții ai foștilor membri P.C.R. Majoritatea au fost vecini în cartierul Primăverii, Iliescu, Roman, Geoană. Parte din ei au fost copii de securiști, de milițieni de ce nu ți trece prin cap.

Nimeni nu s-a sesizat și nimeni nu a vrut să le dea replica la acești excroci transformați peste noapte în Partid Social Democrat.

Concluzia, rezultatul, îl simțim azi toți pe pielea noastră. Și asta,,,pentru că am tăcut și nu am vrut să le dăm replica.

Ba să dăm replica la toți, poporule român, altfel o să cânți deșteaptă-te române până o să te fure somnul definitiv.

,,,,,la ce mă gândesc, mă tot întreabă fb. ul ăsta ? Dumnezeule,,,,mă gândesc la prăpastia care s-a căscat, iar, între țara mea și țările civilizate. Unii dintre noi nu realizează câte trepte au urcat alte țări pe scara civilizației și cât de în urmă am rămas noi, românii. Și asta datorită celor care au condus Romania în ultimii 30 de ani. Nici comuniștii nu au fost mai breji,,,ăia cel puțin au lăsat ceva în urma lor,,cât de cât.

Mă gândesc cu groază că, dacă ar fi să fie dreptate pe pământ, pe toți cei care au condus Romania în ultimii 30 de ani, i-aș trimite la Dâlga. Nu i-aș spânzura, nu i-aș arde pe rug, nici măcar nu i-aș împușca.

I-aș da jos din trenul de Ciulnița, acolo, în mijlocul Bărăganului și aș face cu ei exact ce au făcut comuniștii cu țăranii înstăriți din Banat în anii 50.

Am să vă spun o poveste adevărată trăită de mine prin anul 1979, cred.

Era la modă cojocul tip ,,Alain Delon,, dar se vindea doar în anumite locuri și doar pe valută,,,,vă amintiți...Un frate al mamei auzise el că la Dâlga e un cojocar care poate să facă și mama cojocului. Am intrat amândoi în casa acelui om, i-am explicat ce vrem și de ce am venit, am căzut la înțelegere și am mai stat un pic la povești, cum se zice în Banat. La un moment dat, omul acela îi zice unchiului meu:

-Eu parcă te-aș cunoaște de undeva, nu te supăra că îți zic. Poți să îmi spui unde ai făcut armata?

Unchiul meu se cam făcea fețe fețe și transpira de la căldura din camera unde avea loc discuția. Dar i-a răspuns.

-Și eu parcă te-aș cunoaște. Am făcut armata la Turnu Severin, la vânătorii de munte. Eu cred că tu ești unul dintre cei pe care noi soldații de atunci i-am luat din Iablanița, i-am suit în mașini și i-am urcat în mărfarul de București.

Cum am dat ochii cu tine, imediat mi-am dat seama că tu ești unul dintre acei. Am zis însă să am răbdare poate mă recunoști tu. Și am avut noroc, m-ai recunoscut. Tu mi-ai zis atunci, în timp ce te împungeam cu baioneta să urci mai repede în tren:

-De ce faci asta, soldat, dacă ar fi părinții tăi tot așa te-ai comporta?

Eu te împingeam cu baioneta mai tare și ți-am zis printre dinți că dacă nu aș face așa, căpitanul de colo m-ar băga la batalionul disciplinar și m-ar împușca drept trădător.

Tu ai zis că ai înțeles și mi-ai spus să mă rog la Dumnezeu, poate într-o zi o să mă ierte. Și azi cred că a venit ziua aceea când cel de sus m-a iertat.

Eu ascultam fascinat ce povestesc ei și nu prea înțelegeam unde era tragedia.

Nu se îmbrățișau, nu plângeau, doar povesteau.

Ce ați făcut după ce a plecat trenul, a întrebat unchiul meu în timp ce își aprindea o ,,națională,,

- Până seara am ajuns cu camioanele la gara din Herculane. Îți amintești cred, că ai stat și tu în camion cu noi și ne păzeai cu pușca îndreptată spre mine. Știi că în tren ne-au dat voie să urcăm căruța, caii și ce mai puteam crede noi că o să ne trebuiască. Căpitanul ăla a început să tragă cu pușca în sus și să zbiere că întârzie trenul și atunci ai mei au urcat caii repede în tren, plugul ,boroana , două oi și eu, după ce am urcat ultima bocceluță m-am băgat sub vagon cu gândul să fug. Tu ai văzut, nu m-ai pârât, mi-ai zi doar atât:

- Nu fi prost, ăștia te caută și în gaură de șarpe. Mergi măcar și ai grijă de ai tăi. Nu-i părăsi și tu.

-Când căpitanul acela a zbierat iar, de frică am ieșit de sub vagon, tata a văzut și mi-a întins mâna să mă urc în tren. Ce chestie,,,câți ani au trecut? 38 de ani. Eu aveam 17 ani împliniți pe atunci și azi te a adus Dumnezeu să-ți faci un cojoc. Halal soartă.

Cum te cheamă, că atunci nu mi-ai spus?

- Gheoghe al lu Carapcea. Sunt din neamul unor cehi care au fugit în anul 1913 din satul Mișca, județul Arad. Bîtu era un fel de felcer în sat și mereu avea ghionturi cu groful. În toamna lui 1913, după ce au strâns tot de pe câmp și a luat neamul și au hotărât să treacă în Regat. Aurică al lu Bârgoace trecuse în Regat de câteva ori și le-a promis că știe pe unde se trece și cum se ajunge. Până în primăvară au ajuns aproape de Răzvanii Siliștei și acolo s-au împământenit.

- Voi ați plecat după ce ați încuiat vagoanele și doar câțiva ne păzeau, a continuat cojocarul povestea lui. Toată noaptea a stat trenul în Herculane. Am scos o scândură de la podeaua vagonului, pentru nevoi. Puteam să scot mai multe și să fugim toți. Dar nu avea sens. Tata a înțeles și ne-a încurajat să rămânem și să vedem ce ne mai oferă soarta. Mama era o femeie țeapănă, rezistentă și toată familia se putea baza pe ea.

Trenul oprea decât ziua în câmp. Deschidea câte un vagon, ne verifica, număra, ne umplea niște găleți cu apă și pleca. Alte ori stătea trenul în câte-o pădure. Vedeam doar crengile cum le bătea vântul în voia soartei. Nu mai țineam minte timpul. După mai bine de o săptămână, cred, trenul a oprit într-un câmp lung. Cât vedeai cu ochii era o câmpie și nici țipenie de pom.

Au deschis vagoanele și au început să țipe să ne dăm jos. Era unul mai mare în grad, cu grade din alea rusești pe care noi nu le știam, s-a urcat întro căruță și din câte am înțeles, trebuia să rămânem acolo.

-Aici o să fie locul vostru, ne-a zis. Veți primi fiecare câte 10 arii și vă faceți singuri casă cum o să primiți indicații.

-Păi cu ce o să facem casă dacă ne-ați luat tot, a întrebat unul mai dinspre capăt.

- Care ești mă, ia să te văd, ieși în față, a urlat ăla ce ne tot comanda? Din neamul lui Waida a ieșit fiul lui cel mare, Klain. Toată Iablanița îl cunoștea ca un om drept, harnic, la locul lui. Majorul de lângă el a dat să-i facă o corecție cu patul armei. Klain i-a prins arma și îl privea fără a-i zice nimic.

Soldații au înconjurat un perimetru pe câmp și au început să măsoare terenul ce urma să ni-l dea. Băteau doi țăruși la un cap și alți doi la alt cap și aia era casa noastră. Nimeni nu plângea. Nici măcar copii.

Unul din neamul lui Vlad, după ce a plecat comandantul ăla ranchinos, s-a urcat el în căruță și ne-a zis:

- O să ne facem case aici, nu avem de ales decât moartea. Le-am da satisfacție însă și ar fi păcat de spița noastră. Începem să facem chirpici din pământ și cu ei ne vom face casele.

- Nu avem paie, a zis nevasta lui Geles.

-O să folosim iarba de pe șanțuri, a strigat soțul Marthei. Unii să treacă la cosit alții la săpat și să începem. Peste nici două luni vine iarna și în Bărăganul ăsta crivățul bate cumplit când iarna vine de la ruși.

- Până terminăm casele ar fi indicat să facem niște bordee, a venit cu ideea, Gelu lui Panconete. Măcar copii să aibă unde sta la căldura pământului ziua și noaptea, a zis el cu lacrimi în ochi.

- Facem, a zis zis Vaida. Și din pământul ce-l scoatem din gropi încropim chirpicii.

Casele le-am făcut cum le-am făcut. Nu găseam lemne să facem căpriorii la acoperiș, tocuri de geam și de uși.

Radu al lui Fane Gîscanul a venit cu o idee grozavă.

- Cine are verighete, inele, brățări, ceva de valoare, să le strângem și merg eu în buza Răzvanilor la niște țigani și poate le vând.

În afară de verighete ne luseră tot comuniștii.

Martha lui Buharu a venit spre noi ținând în mână un șirag de mărgele. Nu a întrebat-o nimeni unde le-a ascuns. Am aflat după mulți ani de la zvonuri că și le-a r fi băgat în vulvă și așa le-a scăpat de soldați.

Karolina, Rada, Betty, toate femeile noastre deștepte ascunseseră câte ceva și acum le aduceau și puneau pe batista întinsă de Florică frizerul. S-a strâns o avere. Am cumpărat bile de la gară, am făcut sageacurile dar nu ne-au ajuns banii și de acoperișuri de uși și de ferestre.

Pe câmp erau mulți coceni de porumb netăiați. Când a dat prima zăpadă am năvălit și i-am tăiat pe toți într-o noapte pe un viscol cumplit. Am pus acoperiș la câteva case, astupam ferestrele și ușile cu coceni și în iarna aia așa am stat toți înghesuiți.

Stabilisem să nu tăiem găinile să avem ouă pentru copii, nici vacile ce au putut fi salvate, nici câteva oi. Am tăiat câțiva cai mai bătrâni să avem de mâncare și am ieșit din iarna aia a vieții.

Să veniți săptămâna viitoare după cojoc. A închis omul acela povestea. Ce a fost a fost. Mă bucur că ne-am întâlnit și nu îți port pică

Îmi amintesc cum de ascultasem așa de uluit de ce auzeam că și uitasem să respir la un moment dat.

Unchiul meu aprinsese o națională ce mirosea a iarba arsă de soare în Bărăgan. L-am lăsat să fumeze deși în mașina mea nimeni nu fuma.

Încă de pe vremea aceea circulau niște glume despre Dălga. Uite cum glumele alea au temei și în ziua de azi.

Ce mi-ar place să-i trimitem la Dâlga pe toți neisprăviții care au condus Țara lui Eminescu în ultimi ani și nu numai. Gânduri și amintiri. Nu cred că am să înțeleg vreodată de ce este lumea asta așa de ciudată. Și sincer, nici nu vreau.

E clar că omul de ieri, de azi și de oricând nu a fost clădit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Zamfir Anghel Dan