19 septembrie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Cât de veche este Mioriţa? Mioriţa – Izvorul nemuririi

13 septembrie 2021 р. | Categorie: Noutăţi


Părerile savanţilor despre vechimea Mioriţei oscilează între vremuri recente şi vremea dacilor. Părerismul a dominat şi la interpretarea conţinutului Mioriţei. Opinii neîntemeiate au dus la denigrarea celei mai frumoase şi mai valoroase creaţii literare a strămoşilor noştri, la dispreţ pentru cioban şi pentru români. Metodologia de cercetare a textelor folclorice în trecut era deficitară. Principala eroare a fost interpretarea Mioriţei ca o relatare despre ceva petrecut în realitate, la fel ca în Baltagul lui Mihail Sadoveanu. George Călinescu a afirmat cu hotărâre că Mioriţa este un mit, însă a fost ignorat de majoritatea savanţilor, în frunte cu Mircea Eliade. Toate miturile arhaice consemnează obiceiuri, sisteme de sentimente şi scopuri ale unor colectivităţi. La suprafaţă ele pot părea compuse din istorii adevărate. În profunzime, ele conţin viziuni poetice asupra misterului vieţii dintr‑o anume perspectivă. A citi un mit ca o cronică a unui fapt real înseamnă a nu vedea pădurea din cauza copacilor şi nici copacii din cauza pădurii.

De bună seamă că toate textele, chiar şi cele întemeiate pe fantezie, sunt un produs al contextului istoric şi social în care au apărut. Aşadar, au o legătură directă cu realitatea şi oglindesc aspecte reale din acea societate, a acelor vremi. Toate aspectele etnografice, sociale, economice, toţi termenii concreţi şi abstracţi din metaforele Mioriţei, cât şi concepţia despre viaţă a personajelor au legătură cu nivelul de dezvoltare materială şi spirituală a societăţii din vremea când au fost compuse versurile. La fel şi adaosurile ulterioare, din diferite variante, redau aspecte economice şi sociale din vremuri mai noi, cât şi o înţelegere a conţinutului adaptată la mentalităţi mai noi.

Am analizat 973 de variante ale Mioriţei, cu cele mai noi metode învăţate la universitate în Suedia, în Mioriţa – Izvorul nemuririi, Editura Alcor, Bucureşti 2016, ediţia a doua – 2017. În unele variante sacrificiul ciobanului e planificat pe ziua de Sf. Ilie, care în credinţele populare „a fost mai întâi soldat înconjurat de arme, viteaz şi bun vânător, cioban la oi, fiu de oameni sărmani şi servitor la diavolul”. Credinţele arată continuitatea lui Sf. Ilie de la societatea vânătorilor la cea a ciobanilor şi că el poate proveni din religia pre‑creştină a strămoşilor noştri. Ştiinţa religiilor face deosebirea dintre Sf. Ilie din folclor şi tizul său din Biblie sau din biserică. În multe variante sunt versuri ce păstrează amintirea unor realităţi dintr‑o societate aflată în epoca de trecere de la stadiul de vânători, la începuturile culturii pastorale. De exemplu: partitura ciobanului e rostită de un pui de căprioară vânat în pădure; căpriorul spune că vrea să fie îngropat la stână. În toate variantele Mioriţei, elementele din cultura vânătorilor arhaici sunt bine integrate şi precumpănesc calitativ improvizaţiile sau adaptările la vremuri mai noi.

Ciobanul vorbeşte de nunta sa în cer cu o mândră crăiasă, a lumii mireasă sau sora soarelui. Acestea sunt divinităţi luminoase din matriarhat şi nicidecum un simbol al morţii, cum s‑a crezut în cercetarea anterioară. Divinitatea cerească e înlocuită în unele variante cu o Fată Frumoasă ce se iveşte pe munte, împodobită cu simboluri solare. Mulţi savanţi renumiţi văd în aceste variante un „conflict erotic” între ciobani, „rivalitate amoroasă” şi o crimă „din motive sentimentale”. Fata aceea nu poate fi o nimfomană, cum s‑a crezut fără temei, ci este apariţia (hierofania) unei divinităţi. Unirea ciobanului cu divinitatea cerească (uranică) sau cu cea ivită pe munte (chtonică) este o alegorie ce simbolizează unirea sufletului omului cu divinitatea adorată (hierogamie).

Mama ciobanului vorbeşte cu divinităţi feminine, ce personifică fenomene din natură. Ele par obosite şi indiferente la rugăminţile ei de a o ajuta să îşi găsească fiul, ceea ce consemnează slăbirea credinţelor animiste. Aceasta s‑a putut întâmpla în vremea trecerii de la matriarhat spre patriarhat şi spre neolitic. Absenţa unui echivalent masculin al mamei ciobanului, ca şi absenţa unui echivalent masculin al divinităţilor ei feminine, cât şi al divinităţilor feminine ale ciobanului poate fi pusă în legătură cu absenţa unui însoţitor masculin al statuetelor de divinităţi feminine descoperite de arheologi. Descoperirile arheologice arată că „zeiţa mamă nu a primit un însoţitor masculin înainte de neolitic, când creşterea bovinelor, care la început era simplu pastorală şi nomadă, a devenit sedentară şi urmată de o agricultură incipientă.”

Situaţia socială a mamei ciobanului şi reprezentările ei religioase cu divinităţi feminine fără echivalent masculin, plasează crearea Mioriţei în matriarhat şi înainte de neolitic. Mioriţa poate fi mai veche decât mitologiile indoeuropene, ce au o structură patriarhală, pe trei ranguri sociale. În niciuna dintre variantele Mioriţei nu se găseşte vreun element sau aspect social, religios, mitologic ori de alt fel, din structura societăţii şi a divinităţilor indoeuropene. Versurile bine realizate artistic din variante oglindesc o lume arhaică, anterioară neoliticului şi apariţiei indoeuropenilor. Textul iniţial al Mioriţei, pe care savanţii l‑au numit Urballade, era definitiv structurat înainte de aşezarea tracilor în spaţiul mioritic. Mioriţa oglindeşte o epocă mai veche decât cea din epopeile lui Homer, decât mitologia greacă, nordică sau din vechile scrieri mitologice din India, mai veche şi decât piramidele egiptene.

Toate verificările comparative converg spre concluzia că Mioriţa poate fi mai veche decât Gânditorul şi Gânditoarea de la Hamangia. Această pereche este reprezentativă pentru vremea când statuetele de femei capătă un echivalent masculin, în neolitic. Măsurătorile făcute de arheologii occidentali cu C14 datează aceste statuete în anul 5880 ± 70 î.Hr. Analizele făcute de arheologii români prin metoda comparativă datează aceste statuete aproximativ în 4800 î.Hr. Se ştie că oamenii din cultura Hamangia erau sedentari şi practicau o agricultură avansată, cultivau grâu şi alte cereale, aveau oi, capre, vite, porci. Oamenii din Mioriţa nu au trecut de creşterea oilor şi de cultivarea grâului (mustăcioara lui, spicul grâului). Societatea şi reprezentările religioase din cele mai multe, mai bine păstrate şi mai frumoase variante ale Mioriţei pot fi mai vechi decât cultura Hamangia. Gânditorul şi Gânditoarea de la Hamangia au vârsta de 7000 sau 8000 de ani şi puteau să fi auzit, să recite sau să cânte Mioriţa‑Urballade.

Toate versurile, din toate variantele Mioriţei, atât cele genuine, cât şi adaosurile târzii, sunt un produs al contextului istoric în care trăiau acei oameni care le‑au creat şi oglindesc realitatea din epoca în care trăiau ei. Oamenii care au creat Mioriţa au pus în poem contextul social, economic şi spiritual din vremea lor. Acestea sunt caracteristice pentru epoca paleolitică. Mioriţa a putut să fie creată în epoca paleolitică, cu mii de ani înainte de vremea dacilor. Transmiterea orală a făcut posibilă modificarea şi adaptarea textului la realităţi ulterioare, ce se opresc în feudalism. Versurile au fost transmise din gură în gură şi au putut urma evoluţia limbii, aşa cum s‑a întâmplat cu Crezul bisericii române, ce s‑a transmis oral şi a urmat evoluţia limbii, de la conciliul din Nicea (anul 325), când a fost scris în latină şi până azi, fără să fi fost vreodată tradus din latină în română.

Mioriţa este un document ce prezintă traiul material, concepţia despre lume, filosofia vieţii, sufletul, mândriile, temerile, credinţele, aspiraţiile şi visurile pe care le aveau oamenii pre‑indoeuropeni din zona Carpaţilor şi a Dunării de jos, în paleolitic. Putem fi siguri că Mioriţa oglindeşte o societate aflată în Epoca de Piatră, încă învăluită în ceţurile preistoriei şi ipotezelor. Plasarea Mioriţei într‑o etapă sau alta a preistoriei rămâne la fel de dificilă ca şi etapizarea însăşi.

Cum puteau oamenii arhaici din Carpaţi, nişte analfabeţi, să creeze în Epoca de Piatră o capodoperă literară atât de desăvârşită, încât a impresionat personalităţi importante din cultura occidentală, care au văzut că Mioriţa conţine mai multe idei decât cuvinte, aşa cum am arătat în analiza din carte? Celebrul antropolog şi etnolog francez Claude Lévi‑Strauss afirmă că toate societăţile omeneşti, foarte îndepărtate şi arhaice, au făcut cei mai decisivi paşi spre progres cu 8000 sau 10000 de ani în urmă. Descoperirile oamenilor de atunci alcătuiesc cea mai mare parte din ceea ce noi numim civilizaţie. Suntem în continuare dependenţi de marile descoperiri făcute în timpul revoluţiei neolitice: agricultura, creşterea animalelor, ceramica şi ţesutul. Noi n‑am făcut decât să adăugăm îmbunătăţiri la aceste descoperiri.

Putem fi siguri că existau premisele materiale şi culturale pentru ca Mioriţa să poată fi creată în Epoca de Piatră, în aceleaşi vremuri în care s‑au făcut marile descoperiri fundamentale, pe care se întemeiază civilizaţia întregii lumi.

■ Scriitor, eseist, publicist

Victor Ravin