La împlinirea a 190 de ani de la ctitoria Bisericii„Sfântul Nicolai” din comuna Voloca, părintele paroh Ion Gorda s-a rugat pentru întreg neamul românesc

Ce poate fi mai dumnezeiesc, mai înălţător şi mai împlinit, decât un creştin care se roagă în limba strămoşilor, care-şi cinsteşte sfinţii, părinţii şi înaintaşii, care-şi păstrează cu sacralitate credinţa, tradiţiile, graiul, precum o fac volocenii,  mulţi dintre părinţii şi buneii cărora şi-au dus crucea pe drumul Golgotei neamului românesc  - au trecut prin închisori, gulaguri, Siberii… dar nu şi-au trădat strămoşii din morminte, nu s-au dezis de cele Sfinte ale Neamului. Or, fie cât de anevoios, drumul nu ţi se pare o povară, dacă la capătul lui te aşteaptă un vis – cel al dăinuirii ca neam prin Credinţă şi Limbă.

La împlinirea a 30 de ani de când a fost hirotonit preot părintele Ion Gorda şi 190 de ani de la ctitoria Bisericii „Sfântul Nicolai” din comuna Voloca, vechi locaş de cult, târnosit la începutul secolului al XX-lea, considerat cel mai vechi templu din lemn din ţinut, preacucernicul părinte paroh Ion Gorda, protopop de Hliboca,  s-a rugat, împreună cu cei mai mici românaşi, pentru întreg neamul românesc. Or, Voloca, comună românească înconjurată de sate româneşti demult ucrainizate, în afară de bogăţia materială, are şi o inestimabilă bogăţie spirituală –  acest sfânt lăcaş. Volocenii sunt urmaşii dacilor liberi şi ai răzeşilor lui Ştefan cel Mare, au o istorie bogată. Sunt vestiţi în lumea întreagă nu numai  graţie meşteşugului rochiilor de mireasă, dar şi datorită acestei mari avuţii, acestei comori spirituale, dar şi pentru istoria acestor meleaguri mioritice -  cartea de căpătâi a naţiunii române.

 „Zorile Bucovinei”