16 octombrie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Comori folclorice din zestrea românilor din Boian

23 septembrie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Portul, cântecul popular românesc, dansul, folclorul – sacrele comori moştenite din moşi-strămoşi cu care ne menţinem perenitatea, aceste nestemate străbune sunt zestrea de veacuri a românilor din Boianul lui Ion Neculce. Le-au păstrat cu pietate  în lada de comori buneii şi părinţii pentru ca ele să perpetue în salba de mărgăritar a Datinii străbune  a copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor lor. Le-am admirat din nou etalate într-o frumoasă cunună a tradiţiei Marelui Boian la 22 septembrie, cu ocazia hramului bisericii, înălţătorul praznic Naşterea Maicii Domnului, la excepţionala sărbătoare – Celebrarea celei de-a 66-a aniversări de la crearea Ansamblului de dansuri populare „Mioriţa”, de pe lângă Casa de Cultură din această frumoasă şi pitorească aşezare  românească, spectacolul fiind găzduit de Casa de Cultură din Noua Suliţa, membrii formaţiilor amatoriceşti demonstrându-şi obârşia prin frumoasele şi veritabile straie naţionale, păstrate în lada cu zestre a bunicilor – cămăşi de pânză şi izmene, căciuli brumării ţurcăneşti, catrinţe şi opincuţe, prin dansurile „Ţărăneasca”, „Bătuta”, „Hora”, etc. O rază de bucurie şi căldură în suflete ne-au adus, prin cântecele lor, în această friguroasă toamnă, agravată şi de restricţiile, urmările pandemiei,  surorile Anastasia şi Sofia Poclitar.

Laudă românilor din această comună cu vechi şi frumoase tradiţii, unde cu sfinţenie şi pietate sunt păstrate obiceiurile din străbuni, portul popular, unde aproape fiecare familie are rădăcină românească, bravo părinţilor, fac tot ce le stă în puteri ca odraslele să poată dansa în Ansamblul „Mioriţa”, fapt ce necesită nu puţine cheltuieli – costumaţie, deplasări, transport, etc. I-am admirat pe câţiva părinţi şi buneii prezenţi la sărbătoare, printre care dna Maria Vaipan (şi-a însoţit cei patru nepoţi), alături de fiica Cristina Nelici, prof. de chimie la Şcoala din Centru Boian, şi fiul Vitalie, soţii Elena şi Sergiu Poclitar  - fiicele Anastasia şi Sofia…

Afirmat ca o veritabilă oază de păstrare a frumoaselor şi valoroaselor tradiţii, datini, ritualuri şi obiceiuri ale românilor din Boian, asumându-şi nobila chemare de a reprezenta arta şi cultura naţională românească, Ansamblul de dans „Mioriţa” a fost creat în 1955, cu mâna uşoară şi talentul de adevărat artist al dlui Ilie Ignatiuc, bun cunoscător  al dansului popular, al folclorului. Printre primii şi cei mai entuziasmaţi dansatori ai formaţiei, care în 1967 a obţinut titlul de „Ansamblu popular”, s-au numărat Ilie Ignatiuc, Eleonora Sfeclă, Ludmila Moroz etc.

La frumoasele realizări ale Ansamblului „Mioriţa”, mândria şi onoarea localităţii, s-au referit Olena Grigoraş, Zirca Ivanivna, metodiste la Centrul bucovinean de cultură şi artă, fiul Boianului Nicolae Toma, redactorul-şef al publicaţiei online „Zorile Bucovinei”, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, etc., la sărbătoarea de suflet a consătenilor fiind prezent şi fotoreporterul Nicolae Hauca.

Din buchetul de felicitări coregrafice au impresionat dansurile cu foc în călcâi ale oaspeţilor – membrii  Ansamblului emerit de dans „Vatra”, instructoare Carolina Chiril, de pe lângă Casa Raională de Cultură Noua Suliţă, Ansamblul de dans „Bucuria” de pe lângă  Casa de Cultură din s. Dinăuţi, conducător artistic Sergiu Reabco.

Instruit cu iscusinţă şi talent de tânăra instructoare, profesoara Maria Basaraba, Ansamblul de dans „Mioriţa” întrunește peste 150 de tineri, iar pe lângă grupa de bază sunt şi grupe pregătitoare care și-au demonstrat pasiunea față de arta dansului folcloric, participând la zeci de spectacole din raion, regiune şi din Ţară, a fost creat colectivul etnofolcloric „ Fagurel”, care se ocupă şi de cercetarea istoriei, culturii satului Boian.

Urăm Ansamblului „Mioriţa” frumoase realizări întru valorificarea, păstrarea şi perpetuarea tradiţiilor străbune, portului naţional, dansului şi muzicii populare, adevărate perle folclorice, să culeagă cele mai frumoase flori ale recunoştinţei publicului oriunde ar evolua, păstrând în formele lor artistice stilul, muzica, costumaţia şi spiritualitatea poporului român în toată autenticitatea lui.

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”