16 octombrie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

La mulţi ani, luptătorului şi învingătorului Vasile Tărâţeanu!

27 septembrie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

„Un om singur este cea mai nefericită fiinţă de pe pământ, un om care are prieteni, cu care chiar dacă uneori are unele divergenţe, dar, în general, are aceleaşi gânduri, idei, aceeaşi dorinţă de a rămânea român, de a propaga iubirea de aproapele, este ca o rază de lumină pentru cei de alături”, astfel poetul Vasile Tărâţeanu  şi-a confirmat obligaţia de a fi responsabil pentru ceea ce face, ce aşteaptă de la el prietenii, conaţionalii, astfel afirma cu ani în urmă cel mai cunoscut şi mai iubit în Ţară român din nordul înstrăinat al Bucovinei. Nimeni din marii oameni ai Bucovinei n-a fost atât de bine cunoscut, primit şi apreciat în spaţiul românesc precum este Vasile Tărâţeanu, deţinătorul  onorificului titlu de membru de onoare al Academiei Române, Cetăţean de Onoare al satului natal Sinăuţii-de-Jos şi din câteva municipii din Patria istorică, menţionat cu numeroase distincţii şi premii naţionale pentru literatură din partea României – toate acestea trag la cântar, dar cea mai mare e  dragostea de care se bucură scriitorul în mijlocul conaţionalilor, fiind un reper  pentru comunitatea din această insuliţă românească – Bucovina, din Marea sa Românie. Destinul lui e  unic. Este cel al unui luptător şi învingător, deşi arma pe care a folosit-o a fost întotdeauna cuvântul bun, dragostea, cultura, literatura, nu distrugerea, nu ura şi răzbunarea. Prietenul tuturor, iertător şi săritor la nevoie, săvârșitor de fapte bune, fratele pe care poţi conta oricând, a găsit întotdeauna un cuvânt bun, un sprijin, o încurajare pentru fiecare.Cu toată dragostea şi sinceritatea îi spunem „Vasile cel Mare”, „Cel Viteaz”, „Cel Bun”…

Deşi a avut de înfruntat nu puţine lovituri ale destinului, luptătorul Vasile Tărâţeanu le-a învins pe toate şi ne bucurăm că din nou e în prima linie pe baricadele luptei pentru existenţa noastră în această Românie Mică, este cel ce-a fost - unul din importanţii lideri de opinii, cunoscut de toată lumea românească, menit să poarte şi în continuare blazonul inconfundabil al tinereţii fără bătrâneţe.

Şi până a deveni preşedinte al Asociaţiei Centrul cultural român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, Vasile Tărâţeanu, combatant aprig pentru dreptatea românească, a osârduit la editarea ziarelor „Plai românesc”, „Arcaşul”, a organizat lansări de carte…Fiind cunoscut în spaţiul românesc mai mult ca poet, o perioadă  importantă din viaţă Vasile Tărâţeanu a activat ca ziarist la „Zorile Bucovinei”.

La cea aniversar, îi urăm bunului nostru prieten şi coleg multă sănătate, arma de luptător şi învingător s-o ţină cât mai sus, să ia şi cei tineri din curajul, din energia  molipsitoare a sărbătoritului, să se înavuţească şi ei de patriotism, de dragoste de neam,de grai, de Ţară.

La mulţi ani fericiţi şi prosperi, drag  coleg!