16 octombrie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

România susţine românii din Cernăuţi - Proiecte comune în domeniul sănătății pentru românii din Iaşi şi din Cernăuți

28 septembrie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Zilele acestea, suntem onorați de prezența la Iași a unei delegații din regiunea Cernăuți, reprezentată de 11 delegați, împreună cu doamna consul general al României în Cernăuți Irina - Loredana Stanculescu și președintele Consiliului Raional Cernăuți Ruslan Domnițak.

Cu Regiunea Cernăuți avem o relație specială, concretizată într-un acord de cooperare, pe care l-am semnat anul acesta, pe 27 mai.

Ne dorim foarte mult ca Iașul și Cernăuțiul să se dezvolte concomitent, iar relația dintre comunitățile noastre să se consolideze.

Activitățile pe care le vom desfășura în cadrul acestei vizite se înscriu în sfera schimbului de experiență dintre administrațiile noastre locale, dar și dintre instituțiile medicale, academice și de cultură ieșene și ucrainene.

Am vizitat, împreună cu oaspeții noștri din Cernăuți, Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași, unul dintre spitalele din subordinea Consiliului Județean Iași care face performanță.

Specialiștii de la Spitalul de Neurochirurgie folosesc tehnologii noi și moderne în tratarea pacienților. Aici va fi pus în funcțiune singurul dispozitiv din nord-estul Europei cu ajutorul căruia pacienții vor putea beneficia de una dintre cele mai performante proceduri medicale în domeniul neurochirurgiei: tratamentul fără bisturiu.

Gamma Knife este una dintre cele mai avansate tipuri de radioterapie care oferă alternativa unui tratament non-invaziv, nedureros, care nu necesită anestezie și care permite externarea pacienților în aceeași zi a intervenției.

Îmi doresc să putem elabora și implementa proiecte comune în domeniul sănătății pentru ca astfel de tehnologii să fie accesibile și pentru comunitatea din Cernăuți.

Costel Alexe

#IasiMedical #Cooperare #Iasi #Cernauti