16 octombrie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

PLÂNGE ÎN TOAMNĂ O VIOARĂ – „BALADA” CE-ŢI INTRĂ ÎN SUFLET CU DORUL ROMÂNESC … (168 de ani de la naşterea lui Ciprian Porumbescu)

13 octombrie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Boala ce l-a răpus i se trăgea din închisoarea din Cernăuţi

Balada lui Ciprian Porumbescu  e  o şoaptă din sacralitatea tezaurului românesc, una din superbele capodopere muzicale românești din secolul XIX excepţional de populară și în zilele noastre, în armoniile căreia se împletesc elemente ale baladei, doinei și romanței, adunate într-o  valoroasă creaţie de un profund lirism - fineţi pure, sincere, răscolitoare, sfâşietor de emoţionante, dezvăluitoare de frumuseţi divine venite dintr-o tristețe atemporală. Balada, care i-a emoţionat până şi pe pușcăriașii din închisoarea din Cernăuţi, e imposibil să nu te emoționeze până  la lacrimi…

Ciprian Porumbescu  este arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris cele mai valoroase piese, printre  care „Rapsodia română”, „Balada”, Serenada”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostașilor români” și altele. A compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris unire”.

 Preşedinte al societăţii ”Arboroasa”, formată din studenţi români din Cernăuţi, când în Bucovina se sărbătorea alipirea la Imperiul Austro - Ungar, Ciprian Porumbescu, împreună cu  alţi conducători ai asociaţiei, organizează, la Iaşi, o contrademonstraţie în memoria morţii domnitorului Grigore Ghica. Societatea ”Arboroasa” i-a trimis o telegramă de condoleanţe primarului din Iaşi. Gestul făcut de ”Arboroasa” nu a fost pe placul habsburgilor, acuzându-i pe conducătorii societăţii de trădare de ţară. În seara zilei de 15 noiembrie 1877, conducătorii societăţii ”Arboroasa” - Constantin Morariu, Eugen Siretean, Zaharie Voronca şi Orest Popescu, au fost reţinuţi şi băgaţi în închisoarea din Cernăuţi, alături de tot felul de infractori. Ciprian Porumbescu a fost şi el arestat preventiv în închisoarea din Cernăuţi.

În închisoare, lui Ciprian Porumbescu i s-a dat voie cu vioară, iar lui Constantin Morariu cu flaut. Compozitorul se afla în celulă cu doi criminali. Într-o zi, Ciprian Porumbescu a cântat o doină tristă, făcându-l pe unul din puşcăriaşi să plângă. Întrebat de Porumbescu de ce plânge,.acesta i-a răspuns printre lacrimi că a avut o fiică, pe care o iubea mult şi care cânta această frumoasă doină, dar a murit…

Ion Grămadă în cartea “Din viaţa lui Ciprian Porumbescu” povestea cum veneau arestaţii la uşa compozitorului şi-l ascultau, când cânta la vioară. Odată, a venit o femeie frumoasă şi tânără din Boian, Elisaveta, despre care se vorbea că şi-a omorât soţul. Femeia aceasta de o frumuseţe rară, venind la uşa celulei, i-a zis să-i cânte o doină, căci cântă atât de frumos, îl ascultă zilnic, celula ei aflându-se alături. Pune urechea la zid, ascultându-l cum cântă la  vioară. După ce Porumbescu a terminat de cântat, femeia plângea în hohote de s-au adunat toţi cei arestaţi, până ce profosul cu sila i-a gonit în celula lor. Ciprian deprinsese un fel de telegraf la zidul femeii, aflând toată biografia şi istoria vieţii ei. Când a ieşit Ciprian din penitenciar, Elisaveta i-a sărutat mâinile şi i-a zis că atâta mângâiere a avut.

 Marele compozitor român a petrecut Crăciunul anului 1877 după gratii, iar după două luni şi jumătate de detenţie, Porumbescu şi ceilalţi conducători ai societăţii ”Arboroasa” au fost achitaţi de judecători. Perioada în care a stat închis a înrăutăţit starea de sănătate a compozitorului. Frigul şi mâncarea proastă din închisoare au făcut ca Ciprian Porumbescu să se îmbolnăvească de tuberculoză şi să moară la vârsta de doar 29 de ani…

Ciprian Porumbescu  vede lumina zilei la 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă de țară, fiind fiul Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Din cauza sărăciei, nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conduce corul Societății Culturale „Arboroasa”.Numele de Porumbescu este folosit la început ca pseudonim şi apoi ca nume oficial. Dotat cu o precoce sensibilitate muzicală, Ciprian Porumbescu începe în anul 1859, studiul muzicii (teorie – solfegii) cu Carol Miculi, apoi vioara, la Ilişeşti, cu Simon Maier, continuând la Gimnaziul din Suceava, cu Ştefan Nosievici (teorie) şi în particular cu Anton Valentin şi C. Schlötzer (vioară). Urmează Institutul Teologic Ortodox din Cernăuţi (1873 – 1877), unde se formează mai mult ca autodidact, primind noţiuni elementare de armonie şi dirijat coral de la compozitorul Isidor Vorobchievici.

 Muncea şi studia foarte mult, singurele sale perioade la repaus fiind cele când mergea în vacanţele de vară la Stupca. Într-una dintre vacanţe, Ciprian a cunoscut-o pe Berta Gordon, fiica pastorului evanghelic din comuna Ilişeşti, judeţul Suceava, de care s-a îndrăgostit. Din nefericire, chiar dacă Berta a împărtăşit aceleaşi sentimente pentru marele compozitor român, iubirea lor a rămas neîmplinită,  familiile lor, fiind de confesiuni diferite, s-au opus căsătoriei, tatăl Bertei şi-a trimit fiica în străinătate pentru a o îndepărta de Ciprian Porumbescu.
 În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la înălţarea Sfintei Mănăstiri Putna, participă la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu etc., tânărul Ciprian Porumbescu,  sensibilizează publicul cu minunatele sale piese interpretate la vioară.
Cu ocazia acordării unei burse,
între anii 1879 – 1881, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici, la Viena,  va edita, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”), prima lucrare de acest gen din literatura noastră - e cea mai frumoasă şi fructuoasă  perioadă a vieții sale artistice. Se perfecţionează cu renumiţi maeştri: Anton Bruckner (armonie), Franz Krenn (cor), Louis Schlosser (contrabas) ş.a. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean, cu care se perfecţionează, în particular,la teoria muzicii, concomitent completându-şi cultura muzicală şi pe cea generală frecventând numeroase spectacole de teatru, operă, precum şi concertele ce aveau loc în diferite săli şi biserici din Viena.

Viaţa artistică vieneză a fost cel mai bun  profesor pentru compozitorul român. Pregătirea muzicală şi-o continuă şi la Braşov, luând lecţii de pian cu Hermann Geifrig (1805 –1886),dirijor şi organist la Biserica Negră. Pe lângă studiul muzicii, Porumbescu urmează cursuri de filosofie la Cernăuţi şi la Viena. La Viena  şi-a făcut adevăraţi prieteni braşoveni: Andrei Bârseanu, Gheorghe Chelaru,Vasile Voinea, doctorul Băiulescu, Lazăr Nastasi ş.a. La îndemnul lor, în vara anului 1881, Ciprian Porumbescu solicită postul de profesor de muzică la Gimnaziul greco-ortodox român “Andrei Şaguna” din Braşov. Pe lângă postul didactic solicitat, Porumbescu este numit dirijor al corului Bisericii greco-ortodoxe “Sf. Nicolae” din Scheii Braşovului (14 noiembrie 1881) şi dirijor al Reuniunii române de gimnastică şi cântări.

În martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou”, piesă în două acte, scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri, urmată de un succes răsunător.  O placă memorială, fixată pe zidul Colegiului Naţional “Andrei Şaguna”, consemnează evenimentul care a avut loc în sala festivă a Gimnaziului român.

Activitatea intensă de creaţie, de repetiţii şi spectacole îi agravează boala. La 27 octombrie/8 noiembrie 1882, în sala Redutei din Braşov, se organizează, cu sprijinul Societăţii Filarmonice, un concert în beneficiul lui C. Porumbescu, pentru a putea pleca la tratament medical în Italia. La pupitrul dirijoral, Ciprian Porumbescu îşi prezintă “Rapsodia Română”, “Uvertura la opereta Crai Nou”, “Potpuriu naţional”, marşul “La Carpaţi”, valsul “Fantome”, mazurca “Catincuţa”, “Hora Prahova”, cvartetul de corni “Mugur, mugurel”(la cornul I, bunul său prieten, Fr. Böhme) ş.a. Sfătuit de prieteni, la 13/25 noiembrie 1882, compozitorul pleacă în Italia, în staţiunea Nervi, pentru odihnă şi tratament la plămâni. Însă starea sănătăţii sale nu se ameliorează şi astfel, la sfârşitul lunii februarie 1883, se întoarce acasă la Stupca (Suceava).Zborul înaripat al creaţiei sale  este curmat de  boala incurabilă mult prea devreme, la o vârstă foarte tânără de doar 29 de ani.  La  6 iunie 1883, boala cumplită l-a răpus pe Ciprian Porumbescu, compozitorul s-a stins din viaţă  în braţele surorii sale Mărioara, în casa părintească din Stupca, sat care îi poartă numele, sub ochii tatălui său.  Ultima lui dorinţă, pe care i-a şoptit-o surorii sale: ”Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”, ce se regăseşte în ultima strofă din ”Cântecul tricolorului”, a fost îndeplinită -  pe crucea sa fiind puse culorile drapelului românesc: “Iar când, fraţilor, m-oi duce/ De la voi, şi-o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru tricolor”…

Ciprian Porumbescu  a fost înmormântat în cimitirul satului natal, în apropiere de altarul Bisericii Sfântul Dumitru, mormântu-i fiind inclus în lista monumentelor istorice din județul Suceava.
În 1972-1973, regretatul regizor Gheorghe Vitanidis a realizat un  popular film artistic de lung metraj pentru ecran panoramic, în două serii cu Vlad Rădescu, debutând în rolul marelui compozitor și patriot – Ciprian Porumbescu.

 Deşi steaua genialului compozitor s-a stins de timpuriu, ea continuă să lumineze prin superbele şi emoţionantele sale creaţii, una dintre care ne intră în suflet cu dorul românesc  – „Balada” lui Ciprian Porumbescu…  

Felicia NICHITA-TOMA, Cernăuţi,  „Zorile Bucovinei”