
În perioada 31 octombrie - 4 noiembrie a.c., în or. Târgu Neamţ (România), s-a desfăşurat tabăra de „Cultură şi civilizaţie românească”, la care au participat tineri din România, Republica Moldova, Ucraina şi Serbia.
Astfel, tineri din afara Ţării
au avut posibilitatea, în cadrul atelierelor de lucru şi seminariilor, moderate
de Cristian Tabără, director al Departamentului
de film la TVR, Iuliana Iliescu, APD-CNC, prof. Elena Preda, inspector la Inspectoratul
Şcolar Judeţean Neamț, să discute în mod democratic despre identitatea
naţională, democraţie, romanism şi europenism, să ia cunoştinţă de cele mai
importante obiective turistice din zona or. Târgu Neamţ – Muzeul de Istorie şi
Etnografie, casele memoriale „Veronica Micle” şi „Ion Creangă”, Cetatea
Neamţului.
Tabăra respectivă a fost organizată de
Asociaţia Pro Democraţia Club Târgu Neamţ, preşedinte Emanuel Bălan, în cadrul proiectului „E.Tnos
Românesc”,finanţat de către
Ministerul Afacerilor Externe - Departamentul
Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni ce se implementează în
perioada 27 septembrie-31 decembrie 2013 şi constă în valorificarea şi promovarea
valorilor culturale, civilizaţiei şi istoriei românilor în mijlocul
comunităţilor româneşti din jurul României şi elaborarea unui studiu sociologic
privind cultura românilor în viziunea tinerilor din Ucraina, Republica Moldova,
Bulgaria, Ungaria şi Serbia, în care vor fi organizate şi focus-grupuri.
Diana TOMA