Îți mai aduci aminte, Doamnă?
Era târziu și era toamnă
Și frunzele se’nfiorau
Și tremurau în vântul serii
…………………………
Ți-aduci aminte și de seara
Cu-amurgu’acela violet,
Când toamna-și acorda încet
Pe frunza-i galbenă, chitara.
Pe lac ce’n lună s’argintase
Încet o lebădă trecea
Și pata-i albă se pierdea
În noaptea care se lăsase.
………………………….
Era târziu și era toamnă …
Îți mai aduci aminte, Doamnă?
Cincinat Pavelescu
E o poveste minunată ca însăşi dragostea, care a prins viaţă în inima poetului Cincinat Pavelescu, despre care ne vom aduce aminte ori de câte ori vom asculta această frumoasă, dar nostalgică romanţă ce ne răscoleşte sufletele însetate de iubire şi pe care ne-o cântă, într-un amurg de toamnă, „Pe frunza-i galbenă, chitara”. Or, o vioară plânge într-o zi cu irizări albastre peste cupolele bisericilor, plimbându-ne nostalgia prin miracolele bătrânului, iubitului Cernăuţi, oraşul cel drag de pe Prut. Aceste cuvinte sună ca un psalm în grădina raiului. Doar poeţii sunt cei care au darul de a reda, iar cântăreţii de a cânta frumusețea subtilă a unui amurg de toamnă, melancolia culorii, când orice frunză, însăşi natura, se îmbracă în roşu, arămiu, roz, violet, galben…Or, toamna e a doua primăvară, când fiecare frunză ce-ţi şopteşte fericirea e o floare, e o simfonie de culori.
Nici frumusețea primăverii și nici cea a verii nu are grația pe care o are toamna. Toamna e timpul în care ne lăsăm copleşiţi de o tristețe dulce îmbietoare, e un andante melancolic și grațios care ne aminteşte că după toamnă vine iarna. Pentru unii, toamna este un anotimp melancolic, pentru alţii un anotimp de miracol şi poveste, o perioada de visare, de contemplare.
Pentru interpreta Victoria Costinean din Ropcea frumuseţea îmbietoare a toamnei ,învăluită în rochii de frunze arămii ce tremură în bătaia vântului, e un început de poveste. Or, când toamna se aşterne-n crengi ea îşi continuă drumul cu primăvara în suflet, într-o clipă trăieşte o veşnicie. Toamna o ispiteşte ca o simfonie neterminată, ca o muzică tulburătoare în înserarea anilor. Toamna, pe cărări de dor îi aleargă amintirile. Frumoase, scumpe sufletului ei de artist…
Într-o toamnă dintre cele mai fascinante, în 1981, i-a zâmbit dragostea – şi-a unit destinul cu omul drag – profesorul Ştefan Costinean, rodul iubirii lor înmugurind prin naşterea celor doi copii - Otilia şi Bogdan. Un adevărat tandem de succes – el scria versuri, iar ea muzica la multe cântece de dor şi înstrăinare ce ne reprezintă destinul. Bunăoară, „Bucovină, ce-ai păţit?”, premiera căruia a avut loc la Chișinău în1991, fiind consacrat comemorării victimelor regimului stalinist, deportărilor.
Unică prin felul de a fi, de a cânta, de a purta costumul naţional, cu o impecabilă ţinută scenică, născută la Igeşti, a absolvit Şcoala Medie din Crasna, apoi Liceul de Arte „Sidor Vorobchievici”, continuându-şi studiile la Facultatea de Istorie a Universităţii din Cernăuţi, cu doctoratul la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” a Academiei de Ştiinţe a României, s-a consacrat cu trup şi suflet muzicii, pedagogiei la Ropcea. Or, cântecele Victoriei Costinean ne intră în suflet cu rugăciunea, cu mirul tămâii, privighetoarea cântecului popular românesc de pe Valea Siretului le cântă cu sufletul.
Lucrător Emerit al Culturii din Ucraina, Cetăţean de Onoare al comunei Ropcea, dna Victoria Costinean consideră că cea mai mare realizare a sa, cea mai mare reuşită în plan profesional e crearea, în toamna anului 1981, a Ansamblului Etnofolcloric „Izvoraş”, devenit apoi ”Colectiv artistic model”. Or, anul 1981 a fost rodnic pentru îndrăgita noastră cântăreaţă şi în plan profesional, şi în plan familial. În 2000 şi-a lansat caseta audio „Di dor mult îi greu pomântu” – cântece din durerile şi suferinţele românului înstrăinat.
A avut invitaţie să cânte în Corul profesionist din Kubani, la Filarmonica din Voronej, în Corul Filarmonicii din Ryazan, Rusia, dar n-a fost să fie. De acolo, de Sus, i-a fost predestinat să rămână Acasă, să le mângâie cu cântecele ei suferinţele românilor înstrăinaţi, care o iubesc şi întotdeauna o aşteaptă cu bucurie să le cânte de dor şi jale.
Cântecele cu care îndrăgita cântăreaţă Victoriei Costinean ne alină sufletele, culese din amarul înstrăinării Bucovinei rupte în două, sunt ca un balsam pe rană – cicatrizează şi vindecă, purifică şi înaripează năzuinţele noastre de a ne menţine cu demnitate verticalitatea, de a ne păstra identitatea.
Bogata-i activitate artistică a dat rod în numeroase turnee în România, cele mai multe spectacole desfăşurându-se pe scenele din Bucureşti,Timişoara, Sibiu,Alba Iulia, Braşov, Iaşi, Suceava, dar şi la Putna. A participat la numeroase emisiuni folclorice din Ţară. A colaborat cu regretatul redactor Gruia Stoia, primele înregistrări le-a avut cu orchestra Radiodifuziunii Române, conduse de Paraschiv Oprea. Anotimpul toamna o poartă pe cărările de dor ale prunciei.
Deşi iubirea ei e cântecul, pasiunea – pedagogia. Toamna începe şcoala. Se bucură mult că poate aduce lumină în sufletele sensibile ale copiilor care au nevoie de atenţie şi dragoste atât prin cântec, cât şi prin instruire. Doar astfel îi poate face fericiţi. Dăruind fericire, e şi ea fericită. Trăieşte cu frumoasele amintiri din minunatele toamne ale vieţii, continuându-şi drumul cu primăvara în suflet.
Doar anii ce i-au lăsat atâtea urme frumoase pe oglinda strălucitoare a toamnelor îi răvăşesc cu dor amintirile: „Îți mai aduci aminte, Doamnă? Era târziu și era toamnă…”.
Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”