15 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CU O RUGĂCIUNE, CU UN CÂNTEC, CU SPERANŢĂ ÎN ZIUA DE MÂINE AM SĂRBĂTORIT ZIUA BUCOVINEI LA MORMÂNTUL FĂURITORULUI UNIRII BUCOVINEI CU ROMÂNIA, IANCU FLONDOR, DIN STOROJINEŢ

30 noiembrie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Un sfânt fior mă cuprinde ori de câte ori răsfoiesc în gându-mi paginile zbuciumatei noastre istorii. Au fost timpuri cu nori grei şi vânturi reci, au fost vremuri de glorie ale poporului român. Luna noiembrie, care se aşterne pe sceptrul istoric al Bucovinei cu frunze arse la margini de drum, ne aduce bucuria unor evenimente de vârf din istoria ţării noastre, dar şi tristeţea acelui vis împlinit nu „pentru vecie şi în vechile hotare”, acelui fior sfânt evocat de marele patriot român căruia îi datorăm Unirea – Iancu cavaler de Flondor - la intrarea triumfală a Armatei Române în Cernăuţi, la 11 noiembrie 1918: „Resimt un sfânt fior ce trece prin inimile noastre! Dar, nu este dat ființei omenești de a fixa în grai viu o astfel de simțire. Numai o rugăciune fără cuvinte, care se înalță la ceruri, îi poate corespunde întrucâtva”.

Am resimţit din nou acest sfânt fior care îmi răvășește sufletul cu bucurii şi tristeţi la Ziua Bucovinei, sărbătorită şi în acest an la cripta boierului din Storojineţ, Iancu cavaler de Flondor, Făuritorul Unirii, din curtea Bisericii  „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” de la Maidan, orăşelul Storojineţ, de pe fosta sa moşie, „Zorile Bucovinei”, Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, organizând cea de-a 9-a ediţie a Sărbătorii Naţionale Ziua Bucovinei, decretată prin lege de Senatul (la 2 octombrie 2013) şi Camera Deputaţilor României (7 octombrie 2015), semnată prin decret de preşedintele României (28 noiembrie 2015), iniţiată de redactorul-şef Nicolae Toma şi inaugurată în 2013 la sediul ziarului „Zorile Bucovinei”, primele 7 ediţii desfăşurându-se în Casa Limbii Române la „Zorile Bucovinei”, actuala, la fel ca şi cea precedentă, sub oblăduirea Sfinţiei Sale, vrednicului părinte Vasile Covalciuc, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi.

Cu o rugăciune, cu un cântec, cu un pios omagiu, am marcat Ziua Bucovinei,  măreaţa sărbătoare a poporului român - Unirea Bucovinei cu Patria-Mamă, împlinirea visului de veacuri al românilor, când, la 28 noiembrie 1918, după o asuprire națională de 144 de ani de stăpânire habsburgică, în Sala Sinodală a Reşedinţei Mitropolitane din Cernăuţi a fost semnată, în unanimitate, de către reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina - 74 de delegați ai Consiliului Național Român, 13 delegați ai ucrainenilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor - declaraţia de Unire a Bucovinei cu România.

S-au perindat ani, s-au succedat evenimente, cei care le-au făurit sunt daţi uitării, doar serviciile divine de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Storojineţ, oficiate de părintele Vasile Covalciuc,   mai amintesc de marele bărbat al neamului Iancu Flondor, de martirii neamului românesc, deportaţi şi omorâţi de regimul stalinist, monumentul simbol al cărora se află aici, lângă cripta Flondorenilor.

Marcată a doua zi, când în suflete ne palpita încă căldura şi soarele de la Ziua Naţională a României, organizată la Cernăuţi de Consulatul General al României, la Storojineţ, mai bine zis, la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” de pe moşia lui Iancu Flondor, ne-a întâmpinat un vânt aspru, după cum sunt şi timpurile pe care le trăim. Însă să nu uităm că după fiecare vânt, furtună, apare soarele. Ce-i drept, chiar dacă pentru prima dată în cei aproape 20 de ani de când organizăm împreună manifestări aici, la Biserica de la Maidan, la mormântul celui care ne-a dăruit cele mai frumoase şi luminoase momente din istoria noastră vitregită – Unirea – părintele protopop a lipsit, aşa a fost voia lui Dumnezeu, fiind ocupat de organizarea funerarelor, slujbei religioase, a fostului medic-şef din raion, un specialist foarte bun şi om de mare omenie, ne-a încălzit bucuria cu care Sfinţia Sa Vasile Covalciuc a avut grijă din timp să organizeze toate lucrurile bine, în aşa fel ca să nu-i simţim lipsa de la istoricul eveniment.

Am găsit Biserica deschisă, masa cu bucate gustoase şi calde pregătită prin osârdia preotesei Maria, a bucătăreselor Vasilca Boca şi Ileana Davidescu, iar casa parohială ne-a întâmpinat cu căldura şi bunăvoinţa, bunătatea şi generozitatea întotdeauna săritorului la nevoie părinţelului nostru scump şi drag, care  şi în aceste momente dificile n-a uitat de ilustrul înaintaş, de noi, românii din Cernăuţi, care am venit în această zi măreaţă – de Ziua Bucovinei - să fim aici la căpătâiul Făuritorului de Ţară care a Unit Neamul, ca această flacără a istoriei să  rămână mereu vie pentru urmaşi.

Oricum i-am simţit lipsa. În loc de înălţătoarea şi divina slujbă de pomenire, oficiată atât de frumos de Sfinţia Sa, părintele Vasile Covalciuc, alături de ministrul plenipotenţiar Nicolae Dan Constantin, susţinându-l pe românul Gheorghe Motrescu am început Sărbătoarea cu „Tatăl nostru”, având şi suportul întreprinzătorilor Vasile şi Angela Socolovschi din Pătrăuţii de Sus, Ziua Bucovinei fiind luminată de pioasele elogieri ale diplomatului român de la Consulatul General al României la Cernăuţi, dlui Nicolae Dan Constantin, ale dnei Lilia Govornean, metodistă la Institutul Postuniversitar de Perfecţionare a Cadrelor Didactice, preşedintele Asociaţiei Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina, măiestrei noastre cântăreţe, profesoarei Victoria Costinean, Lucrător Emerit al Culturii din Ucraina, conducătoarea artistică a Ansamblului etnofolcloric-model „Izvoraş” din Ropcea,soţilor Romena (secretară la primăria din comuna Ciudei) şi Gheorghe Motrescu, dlui Adrian Iliuţ, preşedintele Asociaţiei”Anastasia”, dnei Mariana David, colaboratoare a Liceului Românesc din Crasna, soţia medicului Petru David,  profesorului cernăuţean Ion Găină, membru în prezidiul Societăţii „Golgota”, dlui Nicolae Toma, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei”, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, etc., dar şi prin cântecele de înaltă vibraţie românească, interpretate cu dragoste şi suflet de artista noastră consacrată Victoria Costinean şi de steluţa în ascensiune Alueta Socolovschi, fiica soţilor Vasile şi Anghela Socolovschi din Pătrăuţii de Sus, nepoata regretatului patriot român Mircea Socolovschi, care nu lipsea nicicând de la manifestările noastre culturale organizate de asociaţiile româneşti din ţinut.

Ca prinos de adâncă recunoştinţă pentru marele nostru înaintaş, diplomatul român, ministrul plenipotenţiar Nicolae Dan Constantin, a arborat un Tricolor şi a depus un coş de flori tricolore la crucea de la mormântul lui Iancu Flondor, în pioasa sa reverenţă menţionând că meritele deosebite faţă de Ţară, de Bucovina, ale celui care a fost printre realizatorii Marii Uniri din 1918 sunt incontestabile, asigurându-ne de susţinerea şi sprijinul României în activitatea culturală. Ce-i drept, mormântul lui Iancu Flondor a fost împodobit cu flori şi steaguri până la sosirea noastră la Storojineţ de dna Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, şi de dl Radu Filip, consilier diplomatic la Ambasada României în Ucraina, înalţii demnitari români închinându-se Făuritorului Unirii în drum spre azilul de bătrâni din Ciudei, unde au făcut o donaţie din partea Statului Român cu ocazia Zilei Naţionale a României – cadouri şi produse alimentare.

De Ziua Bucovinei, cu tristeţi în suflet, avem loc şi pentru bucurii. Vocile divine ale dnei Victoria Costinean (cântecele de înstrăinare pe muzică şi versuri proprii) şi domnişoarei Alueta Socolovschi au imprimat sărbătorii o notă din sublimul sacral al frumoasei şi împătimitei noastre Bucovine, dorul şi amarul Bucovinei împărţite în două  picurându-ne balsam pe rană.

Aducem sincere mulţumiri părintelui protopop Vasile Covalciuc şi preotesei Maria, antreprenorilor Vasile şi Angela Socolovschi, cărora le datorăm frumoasa şi emoţionanta manifestare, Consulatului General al României la Cernăuţi pentru înţelegere şi sprijin, tuturor prietenilor care au fost alături de „Zorile Bucovinei”, de „Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, la cea mai mare şi înălţătoare Sărbătoare a Bucovinei – Ziua Bucovinei, marcată la mormântul Artizanului Unirii, Iancu Flondor, care  a luptat pentru cauza naţională, pentru ca astăzi să vorbim limba română, să dăinuim ca neam cu rădăcini de veacuri în acest pământ străbun.

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”