CONSULATUL GENERAL AL ROMÂNIEI LA CERNĂUŢI A FOST PICHETAT

AVEM LIBERTATEA

DE A FI OASPEŢI ÎN PROPRIA CASĂ

Îmi place postura de musafir, ca orice om mă bucur când cineva mă invită în ospeţie. Dar nu-mi place când mi se strigă sub geam: „Voi sunteţi oaspeţi, aici, în Bucovina!”, iar vecina de la parter, încurajată de lozincile patriotarde, dar, probabil, mai mult de păhărelul cinstit în plină amiază, mă trimite să citesc Constituţia Ucrainei, ca să mă conving că „în ţara noastră cetăţenia dublă este interzisă”. Nu m-am angajat în dispută cu vecina competentă în legile statului, nici nu m-am grăbit să deschid Constituţia, căci, deşi nu sunt o doctă în legislaţia Ucrainei, cel puţin cunosc ce scrie în Constituţie despre cetăţenie şi drepturile minorităţilor etnice.

De fapt, strigătele şi lozincile răuvoitoare, ca să nu zic ostile, erau adresate Consulatului General al României la Cernăuţi şi veneau de la câţiva reprezentanţi ai organizaţiei orăşeneşti ai partidului „Svoboda”, care au pichetat în amiaza zilei de 8 noiembrie, de Sfântul Dumitru, misiunea diplomatică română. Însă nu numai eu, care locuiesc alături, ci şi alţi conaţionali aflaţi cu treburi la Consulat sau, pur şi simplu, treceau pe stradă, au primit protestele ca o insultă la adresa lor. După cum s-a anunţat în prealabil, pichetarea a fost organizată „în legătură cu declaraţiile unor oficialităţi române, ce pot fi apreciate ca tentative la integritatea teritorială a Ucrainei, adoptarea legii (de fapt, e vorba de iniţiativa senatului României, n.a.) privind declararea datei de 28 noiembrie ca Ziua Bucovinei şi acordarea dublei cetăţenii”. Lăsând la o parte problema cetăţeniei şi presupusele declaraţii subversive, ne întrebăm cu nedumerire de ce i-ar deranja pe politicienii ucraineni (nu e vorba numai de „Svoboda”, ci şi de cei de la putere), faptul că în România s-a hotărât să se sărbătorească Ziua unui judeţ şi provincii istorice. Nu-i oare Bucovina parte din trupul Ţării? Şi-apoi, n-am auzit ca politicienii de la Bucureşti, sau cei de la conducerea Sucevei să se indigneze când întreaga noastră regiune este numită de ucraineni Bucovina. La canalele TV ucrainene n-am auzit vreodată de regiunea Cernăuţi, ci numai de „Bucovina”, denumirea istorică fiind extinsă şi asupra vechiului regat Herţa, şi a fostului judeţ basarabean Hotin, fără a se preciza că e vorba doar de nordul Ţării Fagilor.

Dar nu acest detaliu, neimportant doar la prima vedere, i-a ofensat pe românii nimeriţi întâmplător ca martori ai evenimentului, ci lozincile „Ви тут гости”, „Буковина українська земля”, „Закон про „день Буковини” - неповага до України” („Voi sunteţi oaspeţi aici”, „Bucovina, pământ ucrainean”, „Legea despre Ziua Bucovinei – lipsă de respect faţă de Ucraina!” ş.a.). L-am văzut pe un bărbat tânăr cum se revolta în faţa obiectivului unui canal de televiziune locală. Nu ştiu dacă nu va fi decupat de reporter sau cenzurat de redactori, dar l-am rugat să-şi spună şi pentru „Zorile Bucovinei” părerea: „Sunt Ruslan Scripa din Buda Mare. Nu-mi ascund numele, n-are de ce să-mi fie teamă. N-am ştiut până acum că sunt oaspete pe acest pământ. Poate că, venind din Herţa, într-adevăr, sunt musafir în Bucovina. Însă oaspeţii sunt primiţi frumos prin părţile noastre, nu cu scandări de acest fel”.

Alţi doi tineri, tot din raionul Herţa, satul Bănceni, n-au vrut să se nominalizeze, dar, cu pronunţate note de scepticism, mi-au mărturisit că totul se măsoară în bani şi că „în ţara asta nu-i nici o „svobodă” – numai corupţie. Pentru un loc de muncă la Inspecţia de stat auto se plăteşte 20 mii de dolari, o soră medicală ca să fie angajată la vreun spital din Cernăuţi plăteşte 2 mii de euro, un tânăr ca să intre la institut plăteşte…”. Ca să nu lungească vorba, tinerii m-au trimis să-i întreb pe cei cu steaguri şi lozinci antiromâneşti cât li s-a plătit pentru jumătate de oră de pichetare a Consulatului.

N-am reuşit să le urmez sfatul, căci am fost oprită de Vladimir Stratulat, binecunoscutul interpret de muzică populară din Tereblecea: „Am fost şi eu de multe ori criticat de extremişti că nu cânt în limba ucraineană. Decât ar striga aici, mai bine ar pune umărul la rezolvarea problemelor ce ne împiedică să fim primiţi în familia europeană, ca să nu umblăm pe drumuri pentru obţinerea unei vize. Nu e vina noastră că părinţii şi buneii au fost stăpâni pe acest pământ şi au avut cetăţenia română”.

Filmaţi din toate părţile, intervievaţi şi admiraţi din umbră de instigatori, patrioţii ucraineni, după vreo 40 de minute, şi-au împăturit pancartele, pornind-o la vale, spre strada Sahaidacinyi. Din urma lor, am auzit într-o ucraineană perfectă: „Au arătat şi ei de ce sunt în stare…”.

Maria TOACĂ