23 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA CERNĂUŢI – ÎN DULCEA BUCOVINĂ - venim din nou la „marele copac din care toți ne tragem”- EMINESCU, să sorbim vigoare şi iubire din rădăcinile lui

15 ianuarie 2022 р. | Categorie: Eminesciana

Astăzi, 15 ianuarie, când s-au împlinit o sută şaptezeci şi doi de ani de la naşterea celui mai frumos suflet poetic românesc şi a celei mai înalte conştiinţe a neamului nostru - Mihai Eminescu, constatăm cu regret că starea jalnică în care se află Casa dascălului său iubit, Aron Pumnul, este o oglindă a adevăratei realităţi în care se află spiritualitatea românească din nordul istoric al Bucovinei, limba română, care moare încetul cu încetul.  Această situaţie deplorabilă ne aminteşte că  nu e departe anul 2023, când urmează să fie implementată Legea educaţiei ce ne scoate limba română din şcoală. Deşi  procesul acesta demult a început şi e inevitabil, căci Ucraina nu-şi schimbă poziţia, legile adoptate,  trăim cu speranţa că dacă  au rezistat străbuneii, părinţii noştri, dacă  româna  a spravieţuit  imperiului  habsburgic, rus, vom rezista şi noi ca neam în Ucraina democratică. Graiul nostru strămoşesc  nu va muri, dacă nu îl vom trăda, dacă îi vom învăţa pe copii şi nepoţi limba lui Eminescu. Oare ce-ar spune Poetul de neputinţa şi indiferenţa noastră? Eminescu, ca nimeni altul, ne-a revelat alte zări, ne-a făcut să simţim mai pronunţat bătaia inimii, să cunoaştem lacrima dorului de Neam, Grai, fericirea de a fi Român.

Când limba română –  sufletul românului, va fi scoasă din şcoală, oare în Betleemul prunciei celui mai mare Poet român pe care l-a zămislit vreodată pământul vechii Dacii, în dulcea Bucovină, „Raiul Moldovei”, după cum spunea Eminescu, îl vor mai troieni cu drag aducerile aminte? Vor mai fi români care să-i recite măiastra-i carte, să vină cu sufletul vibrând să-i pună o floare în neuitare?

Că Poetul nepereche nu va fi uitat pe aceste plaiuri mioritice cât va exista suflare românească ne întăreşte în speranţă şi omagiul adus în fiecare an Luceafărului poeziei româneşti. Or, spre regret, ne amintim de Eminescu de ziua lui de naştere – 15 ianuarie, şi ziua morţii – 15 iunie.

Şi în acest an, la 15 ianuarie, sub cupola geniului eminescian s-a prelins o lacrimă din tristeţea ce o purtăm în suflete. Viaţa lui Eminescu a fost tulburătoare, tulbure sunt vremurile pe care le trăim, pe care le trăieşte dulcea limbă română – ultima jertfă a românului înstrăinat, dacă va fi aplicată legea ucrainizării complete a şcolilor cu limba română de predare.

Răi, invidioşi, dezbinaţi cum suntem, dar români din ”cea mai frumoasă parte a Moldovei”, după cum numea Eminescu Bucovina, măcar de ziua Poetului ne-am unit într-o lacrimă pentru Eminescu, desigur, nu aşa precum a dorit El să ne vadă – uniţi pentru vecie într-un singur crez şi ideal naţional.

Răi, buni, aşa cum suntem, de ani de zile, venim mândri, cu multă solemnitate, o mână de oameni, la Casa lui Aron Pumnul care de-abia se mai ţine să nu se dărâme, năpădită de bălării și urzici - un simbol al românismului în această parte de Ţară încărcată de istorie, ţinem  discursuri patetice, nu întotdeauna sincere, ne pozăm şi ne filmăm pentru Facebook…, cam aici se termină iubirea şi veneraţia noastră declarativă. Ba mai mult, care mai de care ne grăbim să postăm pe Internet poze ca să afle şi fraţii noştri din România cât de patrioţi suntem, cât de mult îl iubim şi cât de mult facem pentru Eminescu, pentru limba română, pentru  dăinuirea neamului românesc, câtă înţelepciune, iubire faţă de iluştrii noştri înaintaşi, de neam  semănăm în sufletele tinerilor…În schimb,  culegem rodul „muncii” noastre asiduă:  distincţii, medalii şi ordine. Unii se mai fac a întreaba pentru ce le sunt acordate asemenea onoruri? Şi au perfectă dreptate. Pentru ce?

Doamne, câtă făţărnicie, linguşire. Nici credinţa nu mai este credinţă. Acum laudele sunt mai preţuite decât sinceritatea,  iubirea de cele Sfinte. Umblă pe la mănăstiri, îşi fac cruci până la pământ, laudele curg râuri, dar  în  suflet nu mai au credinţă. Vorbesc şi scriu atât de mult de iubire, dar uită să iubească, scriu mult despre bunătate, dar uită să fie buni,  uită să ierte, scriu atât de mult despre Dumnezeu, dar în suflet nu mai au nici o lacrimă de credinţă. Or, după cum afirma Marele Eminescu, credinţa, Dumnezeu, trebuie să fie în sufletul fiecăruia dintre noi, nu doar pe buze.

Lipsiţi de modestie, mândri de faptele lor, servili pentru a fi mereu în centrul atenţiei, plini de vanităţi, de ură, lipsiţi de respect unul faţă de altul, obsedaţi, bolnavi chiar de mărire, se cred mari şi tari, cei mai buni, mai patrioţi, pe ceilalţi i-ar călca în picioare. Azi sunt mari şi tari, pot face rău cât încape, să se bucure de necazul, problemele aproapelui, dar mâine roata se poate întoarce îndărăt… Oricum, ar trebui să nu uite că viaţa are doar o roată, dar se învârte şi toată această răutate li se va întoarce.

Ca mari patrioţi ce se declară ar trebui să se întrebe: ce lăsăm tinerei generaţii? Ce perspectăvă avem ca neam? Să disparem ca Neam din „dulcea Bucovină” a lui Eminescu, din ”cea mai frumoasă parte a Moldovei” lui Ştefan cel Mare?

Nu pot crede ca cineva dintre noi să-şi dorească aşa cea. Unii mi-ar reproşa chiar că asemenea gânduri negre, pesimiste, nu sunt potrivite pentru ziua de azi, când îl sărbătorim pe Eminescu. Ar trebui să fim mai optimişti, cum, de altfel, sincere şi pozitive ar trebui să fie şi faptele noastre, ca peste ani, fără remuşcări de conştiinţă, să venim într-adevăr uniţi la Eminescu, mulţi…fericiţi că dăinuim prin Limbă şi Neam pe acest pământ străbun, sfinţit prin sacrificiile înaintaşilor noştri.

Dar până atunci să ne îngrijim de sufletul nostru, al copiilor şi nepoţilor noştri – limba română, identitatea românească. Până atunci…venim din nou, cu o floare, la „marele copac din care toți ne tragem”, cum l-a numit Lucian Blaga pe Eminescu, să sorbim vigoare şi iubire din rădăcinile lui, uniţi printr-o lacrimă de dor pentru Eminescu.

DIN DOR DE EMINESCU...

Din dor de Eminescu, la 15 ianuarie, când marcăm şi Ziua Culturii Naţionale Româneşti, adunaţi  în jurul preşedintelui Vasile Bâcu,  a Consulului General de carieră Laurenţiu Ciocan, l-am troienit cu drag  prin florile depuse la monumentul ce-i înveşniceşte nemurirea, prin cântările înălţătoare ale celui mai patriotic cor „Dragoş Vodă” al Societăţii „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, dirijat de artistul Dumitru Caulea şi  viorista Svetlana Demianic, conducătoarea  artistică a Ansamblului „Fetele din Bucovina”, pe cel care ne-a lăsat o creaţie inestimabilă, prin opera sa inegalabilă făcându-ne cunoscuţi întregii omeniri -  Mihai  Eminescu din centrul Cernăuţiului, oraş al devenirii sale poetice. Or, putem spune cu certitudine că Eminescu s-a „născut” în „dulcea” lui Bucovină (desigur ca Poet), La Cernăuţi, unde  şi-a făcut şcoala primară  şi studiile gimnaziale. Prima poezie a scris-o cu sufletul îndoliat la moartea dascălului iubit - „La mormântul lui Aron Pumnul”.

Comemorarea celei de-a 172 aniversări de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti a continuat  la sediul  Palatului Naţional al Românilor, unde a avut loc un dialog la masa rotundă cu tema „Fiind foarte român, Eminescu e universal”,  preşedintele Vasile Bâcu, Consulul General Laurenţiu Ciocan, academicianul Vasile Tărâţeanu,  Cristina Paladean, şefa Catedrei de Filologie Română şi Clasică a Universităţii Cernăuţene,  jurnalistul Vitalie Zâgrea şi istoricul Dragoş Olaru, activistul Octavian Voronca, evocând personalitatea Poetului,  iar Nicolae Şapcă a  dat citirii unui  sonet din propria-i creaţie, dedicat lui Eminescu, directoarea Muzeului „Mihai Eminescu”, Elena Vântu-Tărâţeanu  s-a referit la expoziţia de grafică a pictorului Spiru Vergulescu, adusă de la Muzeul etnografic regional, momente din lirica lui Adrian Păunescu ne-a dăruit Natalia Proţiuc.

La omagierea lui Eminescu la sediul Societăţii "Mihai Eminescu" au mai participat  scriitorul Ştefan Hostiuc, criticul literar Ştefan Broască, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei” Nicolae Toma, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, Vasile Rauţi, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, Lilia Govornean, preşedintele Asociaţiei Cadrelor didactice de Etnie Română din Ucraina, Felicia Vrânceanu, lector la Catedra de Română, Ancuţa Bâcu, director adjunct la Liceul nr.6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi, coriştii Corului "Dragoş Vodă", Luminiţa Demianic, Vladimir Acatrinei, jurnalişti.etc.

 „Zorile Bucovinei”

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”