

Ţinutul nostru bucovinean e bogat în talente, în tineri dăruiţi cu har divin, care prin vocile splendide cuceresc mii de inimi. Cu dorul vibrând în suflet pentru tot ce e românesc, ce ne aminteşte de gloria străbunilor, ne bucură inimile că printre valoroasele talente ce poartă faima Bucovinei noastre dragi în lume, printre titanii cântecului popular românesc Ion Paulencu şi Maria Iliuţ, strălucesc şi stelele tinerilor, dar consacraţilor şi îndrăgiţilor interpreţi de muzică populară Grigore GHERMAN, originar din Ţinutul Herţei, adoptat de Bucovina, Ilie CARAŞ – din pitoreasca vatră de vrednici români de pe Valea Siretului, s. Ropcea, raionul Storojineţ, afirmându-se ca excelenţi continuatori ai Generaţiei de Aur în arealul folclorului românesc, ambii sunt sufletul manifestărilor şi evenimentelor de anvergură. Or, Patria noastră istorică devine parcă mai frumoasă de sărbători, iar tradițiile și obiceiurile de iarnă, folclorul strămoşesc, graţie tinerei generaţii, care ştie cum să transmită mai departe bogăţia sufletului românesc, pare să renască ca pasărea Phoenix în ultimii ani.
CU VOCEA-I CA UN MURMUR DE IZVOR DIN DULCEA BUCOVINĂ
Aidoma unui vis înaripat, tânărul Grigore GHERMAN şi-a luat zborul spre inima Ţării pentru a-şi face un rost în viaţă, cucerind în scurt timp un loc de frunte printre valoroşii interpreţii din Ţară şi din Republica Moldova. Or, aripile visării i-au crescut, printr-un miracol, într-o frumoasă cunună de realizări. Mă bucură faptul că încă din anii studenţiei la Universitatea Naţională „Iu. Fedkovyci” din Cernăuţi am asemenea prieteni talentaţi precum Grigore GHERMAN, care şi-au croit singuri calea spre piscurile muzicii populare româneşti, prin muncă asiduă, norocul îmbrăţişându-l cu bucuria de a evolua pe cele mai prestigioase scene. Îmbinând armonios harul cu riguroase studii de specialitate, s-a distins nu doar prin interpretare, prin formidabila-i voce, ci şi prin ţinută, artistism şi repertoriu.

De altfel, fiind şi profesor de canto, pian, împreună cu Marioara Man Gheorghe, coordonează activitatea artistică a unui grup de copii talentaţi, „Mlădiţe Ilfovene” din Clinceni, în palmaresul creaţiei artistului s-a înscris şi albumul muzical – „Grigoraş din Bucovina” ce conţine 23 de cântece de joc, de nuntă, satirice, de dragoste, dedicate familiei şi plaiului natal, majoritatea fiind scrise de talentatul cântăreţ, album cu un distinct repertoriu musical, ales şi acompaniament realizat de Orchestra „Mugurel” din Chişinău, sub bagheta maestrului Ion Dascăl, cu care îndrăgitul şi cunoscutul interpret colaborează de peste patru ani.
„Flăcău mândru din ţinutul Bucovinei, parcă desprins din oastea de altădată a lui Ştefan cel Mare, Grigore Gherman a intrat cu paşi siguri pe scena folclorului românesc. Şi-a început studiile muzicale la Cernăuţi, desăvârşindu-le la Academia de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, demonstrând calităţi vocale şi interpretative deosebite, având o carismă de actor şi o aleasă sensibilitate în interpretarea melodiilor cu linie melodică lentă, dar şi a celor de joc, specifice Ţării de Sus, aşa cum putem auzi pe CD-ul recent lansat: „Grigoraş din Bucovina”, astfel îl definește cunoscutul interpret Gheorghe TURDA. Or, omul talentat, e talentat în toate. La vârsta sa tânără ştie bine să selecteze melodiile pentru a le cânta, iar prin dragostea faţă de muzica populară românească, Grigoraş reprezintă cu mândrie şi Ţinutul Herţei, Bucovina e pentru el izvor de bucurie şi de inspiraţie. Îl admirăm la numeroase evenimente culturale, spectacole şi emisiuni TV, la diverse sărbători, e o dovadă mărturisitoare că îndrăgitul şi talentatul interpret se află în plină ascensiune spre o carieră dintre cele mai frumoase şi reuşite. Îi urăm ani plini şi drum fără spini, mult noroc şi o carieră frumoasă!
„CU VOCEA-I CA O LACRIMĂ A BUCOVINEI”
Absolvent al Conservatorului din Iaşi, cu doctoratul susţinut la Universitatea din Bucureşti, Ilie CARAŞ e unul din puţinii tineri talentaţi care şi-au făcut singur un nume, cucerind inimi şi luând cu asalt Olimpul muzicii populare româneşti, fiind recent desemnat cu distincţia Sfântul Apostol Ioan, din partea Patriarhiei Române şi a Patriarhului Daniel.
E mereu în iureşul cântecului,
alături de bucovineanca noastră, o altă privighetoare de pe Valea Siretului,
Maria Iliuţ, de Doamnele cântecului popular Sofia Vicoveanca, Laura
Lavric, l-a luat încă de pe când era
student sub aripa sa protectoare excepţionala Ştefania Rareş, legenda
cântecului popular românesc. Cu vocea-i „ca o lacrimă a Bucovinei”, precum l-a
definit criticul de artă Cătălin Boboc, a cântat şi cântă cu toţi marii artişti din
Ţară şi din Moldova, pe cele mai mari scene din România, Republica Moldova etc..
I-a zâmbit norocul să colaboreze cu Orchestrele „Lăutarii”, „Ciprian Porumbescu”, „Rapsozii
Botoşanilor”, „Ciocârlia”, „Doina Gorjului”, Junii Sibiului”, „Dor Românesc”
etc. Îl admirăm aproape de pe toate ecranele din Ţară, în deosebi, TV FAVORIT,
TVR România, TVH, ETNO TV, Moldova I. De Ziua Naţională a României, la
invitaţia Institutului cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” a evoluat, împreună
cu marea cântăreaţa Ştefania Rareş la Cahul, la recepţia organizată de dna
Consul General Anca Corfu, apoi le-a adus soarele bucuriei românilor din Londra etc., un ziar românesc local
scriind că „e artistul iubit şi dorit de la mic la mare”, iar cântecul „Cucule cu pene multe”, din repertoriul
artistului, a fost premiat la Radio Diaspora din Madrid.
Continuator fidel al datinilor străbune, al cântecului popular românesc, îmbrățișând acest gen muzical în condiții în care suntem, practic, sufocaţi de non-valori, Ilie CARAŞ este un cântăreţ încă foarte tânăr, dar valoros, are deja 3 albume în fondul de Aur – primul l-a creat împreună cu Irina Loghin şi colega sa, Emilia Dorobanţu, al doilea – cu Ionuţ Dolănescu, iar al treilea – cu colegii de breaslă din Bucovina. În anul care ne-a trecut pragul i-a apărut şi un CD personal. Îi urăm frumoase realizări, iar steaua norocului să-l poarte pe cărări de cântec şi dor spre culmile împlinirilor!
Diana TOMA pentru „Zorile Bucovinei”