29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Nu le-a fost uşor românilor să înveţe a trăi şi după...moarte. Răsfoind paginile negre ale istoriei românilor din nordul Bucovinei, conştientizăm că sunt cele mai sângeroase şi barbare din Europa,

4 februarie 2022 р. | Categorie: Noutăţi

Calvarul  spre Golgota a început pentru românii din nordul Bucovinei în 1940, odată cu „eliberarea” ţinutului, din rădăcini românesc, de către iscoadele bolşevice. Numai în pitoreasca comună de vrednici români – Voloca pe Derelui –  513 de băştinaşi, mai mult de jumătate de sat, au fost înscrişi în lista neagră a deportărilor, fiind clasificaţi ca „duşmani ai poporului”. Un destin tragic i-a pregătit soarta şi gospodarului de frunte Petrea PENTELEICIUC al lui Toderică din s. Voloca, raionul Hliboca (fostul Adâncata), care , fiind considerat „duşman al lui Lenin”, a fost întemniţat, sfârşindu-şi zilele,  după 5 ani de torturi şi chinuri îngrozitoare,  într-o închisoare din Ucraina Apuseană. Or, noii stăpâni, punându-şi scopul să distrugă populaţia românească băştinaşă din Bucovina răpită şi înstrăinată de Ţară, i-au întemniţat şi deportat pe cei mai destoinici fii ai baştinei ca să li se şteargă urma şi neamul.

Răsfoind paginile negre ale istoriei românilor din nordul Bucovinei, considerate cele mai sângeroase şi barbare din Europa, constatăm cu tristeţe că ele au lăsat o urmă vie nu doar în inimile fiicelor şi fiilor jertfelor odiosului regim totalitar, dintre care foarte puţini mai sunt în viaţă. Însă, spre regret, urmaşii acestora rămân tot mai pasivi la durerile şi calvarul prin care au trecut buneii şi străbuneii lor. „Când vom muri şi noi, nu-şi va mai aminti nimeni de chinurile cristice prin care au trecut românii bucovineni, când a fost distrusă floarea românimii din Bucovina”, mi s-a destăinuit, cu ochii înlăcrimaţi, Toader, fiul lui Petrea PENTELEICIUC din Voloca  Hlibocii.

Demult mă gândeam să-i fac o vizită, însă ca şi cizmarul, care meştereşte încălţăminte mai la tot satul, dar pentru sine nu-i ajunge timp, mi-am lăsat consătenii mai la urmă, constatând cu regret că rândurile lor se răresc simţitor, mai ales, în ultimul timp.

... L-am găsit  la umbra rămuroasă a unui arbore, din impunătoarea sa curte, probabil, sădit încă de mâinile de aur ale bunului său părinte, după ce se întoarse de la muncă, din Canada, când avea bani şi o sumedenie de planuri de realizat. Ce-i drept, nici nu l-am observat, surprinsă de pitoreasca panoramă ce îmi ferecă privirea cum numai am păşit  pe covorul mătăsos al ierbii proaspăt cosite, admirând fascinată splendorile frumoasei curţi, inundate în parfumul aromitor al florilor ce îşi desfăcuse suavele petale şi ale unui  falnic brad, de o frumuseţe nemaipomenită, menit parcă să străjuiască liniştea stăpânilor.

„L-a sădit încă tata, când s-a întors din Canada. Şi locul acesta pitoresc pentru curte tot el l-a ales, unde apoi a construit o frumoasă,  gospodărie, a plantat pomi fructiferi, arbori. Sosit din Canada cu bani mari, a realizat multe planuri măreţe. Însă călăii stalinişti i-au răpit zilele ca să nu mai vadă soarele zâmbind deasupra frumoasei sale curţi şi gospodării, înălţate prin hărnicie şi muncă istovitoare de propriile-i mâini”, auzii un răspuns ce îmi stăpâni curiozitatea. Abia atunci l-am zărit aplecat asupra lecturii – citea „ZORILE BUCOVINEI”, avea lângă el, pe masă, câteva numere de ziar, şi cunoştea toate noutăţile, amănuntele din publicaţie. Iar în timp ce pronunţa aceste cuvinte, amintirile şi durerile i se rostogoleau umede  pe faţa-i brăzdată de urma nemiloasă a anilor.

„Abonaţi „ZORILE  BUCOVINEI”?  l-am întrebat,  văzând alături, pe masa din umbra arborelui unde şedea împreună cu soţia-i Verginia, câteva numere de ziar. „Nu, eu nu abonez, mi-a răspuns calm. Ştiind că îmi place foarte mult să citesc, feciorul Gheorghe abonează pentru mine „ZORILE  BUCOVINEI” . Îl citesc din scoarţă în scoarţă, căci e foarte interesant, iar aceste numere de ziar le recitesc din nou. Şi observ, din cele scrise, că „eliberarea” noastră, a românilor, continuă mai departe, doar sub alte forme, se caută mereu noi metode pentru a ni se distruge neamul. Iar minciunii şi făţărniciei n-ai să-i dai în cale niciodată, căci sunt fraţi de cruce cu cei ce ne ”

Toader era un băieţandru de doar 17 ani, când a fost arestat bunul său părinte, nici nu ştie unde-i zac osemintele chinuite în agoniile genocidului comunist.

„Bunelul Toader Penteleiciuc, a murit când  tata avea 4 anişori. Apoi, în scurt timp, a decedat şi bunica. Rămas orfan de ambii părinţi, tata a fost crescut de oameni străini şi sărmani. După ce a făcut armata la austrieci,  la Lemberg (actualul Lviv), tata, împreună cu alţi câţiva voloceni,  în 1910, a plecat în Canada la lucru, unde a câştigat nu puţini bani. Acolo a avut norocul să frecventeze şi şcoala, unde a învăţat limba engleză şi astfel a putut mai uşor să-şi câştige bucăţica de pâine, găsindu-şi de lucru la o întreprindere de fabricare a hârtiei. Şi putea să rămână acolo pentru totdeauna, însă dorul de baştină l-a purtat pe drumul întoarcerii. A revenit  din Canada la vechea casă părintească în primăvara anului 1924, cu idei înaintate şi o duzină de planuri.  Şi-a cumpărat pământ, şi-a ales un teren pitoresc, înjghebându-şi o frumoasă, pe atunci, gospodărie, plantând şi o impresionabilă livadă de arbori.  S-a căsătorit cu mama, Zinovia, văduvă de război, iar peste un an, în 1925,  am apărut  pe lume eu. Şi când le era mai dragă viaţa, aveau de toate, căci erau muncitori şi stăruitori, au venit „eliberatorii” şi i-au distrus. Tata a fost arestat împreună cu alţi 7 consăteni şi condamnat la 5 ani de închisoare”.

Când îşi aminteşte de acel calvar prin care a trecut familia sa,  Toader Penteleiciuc nu-şi poate stăpâni  lacrimile. Ajuns la venerabila vârstă de 88 de ani, îl cuprind şi acum fiori de gheaţă.

„În toamna anului 1947, când prin sate  se creau kolhozurile, tata a fost luat forţat la primărie, unde a venit o maşină cu câţiva miliţiei şi i-au dus pe toţi la închisoarea din Cernăuţi,  apoi,  peste câteva zile, i-au încărcat în eşaloane şi i-au transportat la o închisoare în Podkamini, din Galiţia,  unde, după aproape 5 ani,  a murit de chin, torturi şi foame. Averea i-au confiscat-o, iar în curtea casei au făcut fermă de cai şi vite. Când am mers să aflu pentru ce crimă a fost tata arestat, procurorul Kotov mi-a spus că e „duşmanul lui Lenin”. Dar tata nici nu ştia cine e Lenin.  Mi-a mai spus că el nu poartă nici o vină, fiindcă primarul satului, Nicolae Rogovei, i-a scris că tata e „duşman al poporului”. Atunci nu i-am dat crezare şi am stăruit să aflu adevărul cât nu m-ar costa. I-am plătit unei femei, care era un fel de ajutor al procurorului şi pe care o chema Fruzina, şi ea mi-a dat documentul în careprimarul Volocii de atunci, Nicolae Rogovei, îl învinuia pe tata că e „duşman al poporului”.

AU FOST DEPORTAŢI, DISTRUŞI CEI MAI HARNICI ŞI ÎNSTĂRIŢI ROMÂNI

După arestarea lui Petrea PENTELEICIUC ca „duşman al poporului”, începu adevăratul infern pentru membrii familiei sale. Averea, agonisită în sudoarea frunţii, le-a fost confiscată de sovietici, care le-au luat şi grajdul cu tot cu şură, şi pământul, iar în frumoasa curte a acestui harnic gospodar de frunte din Voloca au construit o fermă de cai şi vite. O parte din pitoreasca livadă cu  pomi fructiferi, sădită de Petrea după ce se întoarse din Canada, a fost distrusă. Dar feciorul Toader şi mama sa nu prea îşi îndulceau sufletele, rănite de durerea despărţirii de soţ şi părinte, nici cu rodul arborilor rămaşi, căci până şi cireşele trebuiau culese şi date la stat, la fel precum carnea, grâul etc. O dată în zi gospodarii trebuiau să facă de mâncare şi să le aducă lucrătorilor de la primărie. De nu îndeplineau ordinul, erau rău pedepsiţi.

 Adevărul e că dacă oamenii nu se împărţeau din bunurile pe care le posedau cu cei de la conducere şi cu slugoii acestora, regretau apoi amarnic că n-au ascultat de sfatul lor. Precum, de altfel, a păţit-o şi Toader al lui Terente din Hruşăuţi, care avea o livadă mare şi în timp ce se afla în Rusia cu mere de vânzare, activiştii comunişti de la kolhoz i-au tăiat 122 de pomi fructiferi, astfel pedepsindu-l pentru că i-a ignorat.

Felicia Nichita-Toma