„Cernăuţiul este un oraş înstrăinat…”, iar Bucovina-i „Cu inima înjumătăţită – o parte-nstrăinată dincoace de Prut, cealaltă-n Ţara-mamă” …

Conştientizează cel ce s-a „angajat  să slujească neamului”, scriitorul cu rădăcini regăţene Gheorghe Calamanciuc,  care, vorba lui Arcadie Suceveanu, și-a creat deja și și-a impus în literatura noastră efigia unui scriitor, care frecventează și cultivă mai multe genuri.  Dramaturgul , poetul si prozatorul Gheorghe Calamanciuc, membru al US din România și al US din R. Moldova,  originar din Mihoreni, Ţinutul Herţei, fostul jud. Dorohoi, teritoriu romanesc ocupat de  sovietici în 1940, care trimite scrisori Guvernului, Preşedintelui României, „să nu uite de Cernăuţiul lui drag, de Casa lui Aron Pumnul, aproape demolată, de românii înstrăinaţi nu din propria lor voinţă”, îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Multă sănătate şi inspiraţie, maestro!

Deşi trecem prin această lume efemeră ca nişte umbre cernite de vânt şi furtuni, cu regrete şi neîmpliniri, sunt, desigur, printre noi şi oameni ce vor să pară importanţi, să fie mereu lăudaţi şi apreciaţi, ceea ce mai pot face, demonstrându-şi erudiţia, să uimească cu vreo „amintire” prietenii pe Facebook, spre fericire, există şi personalităţi care revarsă  lumină şi fineţe în tot ceea ce făuresc. Un asemenea corifeu, care prin scrisul său, prin respiraţia şi lumina cuvântului din cărţile apărute, înnobilează cultura de elită a Ţinutului Herţa, dar şi a Bucovinei, a Basarabiei, e consângeanul nostru, scriitorul Gheorghe Calamanciuc, figură emblematică a scrisului şi culturii din istoricele provincii ale României,  creaţia sa,  „vorbitoare de suferinţele neamului”, fiind marcată de epoca dramatică a destinului bucovinean, adolescenţa îi aureşte „mereu în amintiri, orfană,/ Cu inima înjumătăţită – o parte-nstrăinată /Dincoace de Prut, cealaltă-n Ţara-mamă”, ofranda suferindă a visului fremătând în creaţia  scriitorului cu duhul unificator întru perpetuarea valorilor identitare.

 Academicianul Mihai Cimpoi a constatat că Gheorghe Calamanciuc s-a manifestat în toate genurile.  ”A scris proză scurtă și cinci romane, romane în care noi aflăm multe lucruri despre fenomenele și realitățile de astăzi, despre oamenii de azi cu tot ce au ei bun și rău. A scris poezie pentru copii și pentru cei mari, pentru toate vârstele și cu formule variate, de la poezie lirică la sonet și bineînțeles, a excelat în dramaturgie. Are piese montate în întreg spațiul românesc și ceea ce este important - face dramaturgie pentru copii, gen puțin explorat la noi. Este un dramaturg care s-a gândit la psihologia copilului, la felul lui de a percepe lumea și a făcut o dramaturgie bună care este montată și în școlile noastre. Este un punct de reper în viața culturală a orașului Bălți. În mod sistematic el a promovat acolo valorile noastre”.

A osârduit întreaga-i viaţă la Bălţi, Republica Moldova,  unde s-a stabilit cu traiul, fiind un mare promotor al valorilor culturale şi naţionale, unde i-au văzut lumina tiparului numeroase cărţi, unde se bucură de aprecierea cititorilor, devenind, după cum afirmă Mihai Cimpoi,  „un punct de reper al culturii noastre naţionale în acest oraş”. Ca scriitor s-a manifestat în diverse genuri. Ca poet a scris „suferinţa cu peniţa”.

A fost colaborator literar, redactor-sef adjunct la ziarul „Patria”, Fălești, director al Scolii medii Călinești, Fălești, lector la Universitatea de Stat „Al. Russo”, Bălţi. In prezent activează redactor literar la Teatrul National „V. Alecsandri” din Balţi. Colaborează cu revistele Literatura si Arta, Viaţa Basarabiei, Contrafort, Semn, Sud-Est (R. Moldova), Teatrul Azi, Teatrul Romanesc, Dunărea de Jos, Cronica (Romania). A semnat volumele de piese „Ultima noapte de mileniu cu un copil îmbătrânit”, „Ultimul urmaş al lui Ştefan”, „Teatru pentru copii”, cărţile de versuri „Toamna risipei lui Adam”, „Singur în 50 de poeme” şi „Poemele repausului”, ”Poeme de citit bătrânețea”, ”50 de sonete pentru îndrăgostiții de fantasme”,  romanele „Don Juan în derivă”, „Don Juan de mucava”, „Don Juan, proscrisul”, „Celebritatea ghinionistului” și ”Don Juan izgonitul din visuri”.

 „Rămân credincios Cuvântului. M-am angajat să slujesc Neamul cu piesele mele de teatru, cu poezia şi cu proza, cu romanele mele”, mărturiseşte scriitorul Gheorghe Calamanciuc.

Recent, cunoscutul scriitor ne-a transmis în poşta electronică a ziarului  câteva poeme din propria-i  creaţie:

Dreptatea, prin adevăr profețită,
De înalt vestitorul din veac – Duhul Sfânt…
Umblă de-a pururi năpăstuită…
Bătută, scuipată și răstignită…
(Mircea Lutic. „Vitam impendere vero”)

Ca să ai norocul să fii tratat
nebun de scuipat,
anunță că ești în căutarea dreptății.
Șugubeții
te-or mânca cu bere și cu râs hazliu.
Insul chefliu
te va mânca cu râs sardonic și rachiu.

Iar visătorul în cârje, la 5:00, va căuta o rimă
naivă
să te pună într-un vers cât mai serios
să te mănânce cititorul credul
într-o friptură cu sos.

Dreptatea „profețită… de Duhul Sfânt”
n-a fost menită pentru-acest pământ.
Negreșit, pentru altul
din cerul înaltul,
unde n-a fost răstignit Crist.

Și unde un visător ca mine până la lacrimi trist
n-ar muri în poeme la 5:00, ca azi, sâmbătă.
Ar aștepta să vină o duminică
A dreptății pe acest glob
neghiob,
înecat în heleșteul imens de păcate,
unde înot și eu.
Pe care, chiar dacă poate,
Nu-i în stare să le ierte nici Dumnezeu.

27 noiembrie 2021

Ambele poeme sunt ale mele: Gheorghe Calamanciuc

Blestemul frumos

La ceasul suprem, veșnicia te va primi
Ca pe-o fărâmă din brazda primordială
Și, plecat prin rit deobște, vei reveni
Numai și negreșit în ocina natală.
(Mircea Lutic. „Numai și negreșit”)

Ești blestemat frumos să revii la ocina natală
de pe meleaguri unde te-au adus
în bulendre, flămând intrus,
la căsuța ta ce-n vis o ai palatală.

Pentru că, fiind o fărâmă din brazda primordială,
răsturnată de mama și tata în iubire,
în hleiul cel străin vei fi o asfințită amintire
fără aburul sufletului –
cum s-o trimită Sus-ul în veșnicia cerului?

Cel mai frumos blestem e să revii
la ocina natală unde strugurii, chiar acrii, din vii
se-ndulcesc în gura ta. și gutâiul
de la colțul casei, întâiul
îți întinde frunctul uns cu mierea așteptării
să te întorci din țara-nstrăinării.

Poetul „Umbrei lacrimii” a știut ce spune
înainte de-a intra în hleiul Bucovinei lui dragi
cu brazi și fagi,
pe care a lăsat-o străinului, fără nume.

Dar fiind din brazda primordială o fărâmă,
(arsă de geniu-i
ascuns în umbra lacrimii, dar maiestuos!),
s-a scurs în cuvântul ocinii sale pentru alt mileniu.

Lăsându-ne pe noi toți cu blestemul cel mai frumos.

24 noiembrie 2021 (Gheorghe Calamanciuc)