
"Ziua Internațională a Limbii Materne, marcată la Liceul din Mihoreni"
Nu există nimic mai de preţ pentru românii din Ţinutul Herţa decât dulcea limbă românească
La Liceul din Mihoreni au avut loc activități prilejuite de marcarea Zilei Internaționale a Limbii Materne. Ziua de sărbătoare a cuprins un buchet minunat de poezii și cântece, citate și proverbe despre dulcea limbă strămoșească , oferit spectatorilor de elevii claselor a 4 -10-a . Scopul activităților a fost consolidarea respectului față de limba maternă; a fost subliniată ideea că limba este bunul spiritual suprem al unei nații
Nu există nimic mai de preț pentru un popor decât graiul matern, întrucât acesta este plămânul prin care respiră întregul neam și suflarea în care se contopește sufletul. Înțelegem și sesizăm acest fapt într-un mod deosebit mai ales în ziua de 21 februarie, când sărbătorim Ziua internațională a Limbii Materne. Fănuș Neagu afirma : „ Limba română e actul meu de naştere, eu sunt fiinţă sub măslinul ei, care rodeşte de două mii de ani, dreptul meu e să-i ţin dealul verde şi bătut de soare şi să stau în genunchi sub ploaia cântecelor ce ţâşnesc din ea.”
Misiunea noastră, a vorbitorilor acestei inedite și irepetabile limbi este:
• Să o iubim și să-i arătăm dragostea vorbind-o corect!
• Să o învățăm,să o cunoaștem,să-i învățăm structura, miezul, bogăția și să alegem cu grijă cuvintele, astfel încât acestea să ne reprezinte cu adevărat!
• Să nu permitem nimănui să o ponegrească, să o știrbească, să-i ia strălucirea!
• S-o păstrăm în suflet și să o transmitem mai departe, frumoasă, melodioasă, unică și irepetabil
Mihaela Lupu