15 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Pentru evacuarea etnicilor români din regiunile Cernăuţi şi Transcarpatică vor fi trimise autobuze şi trenuri suplimentare

25 februarie 2022 р. | Categorie: Noutăţi

Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, exprimându-şi solidaritatea cu poporul ucrainean, a reiterat susținerea pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, anunţând la Televiziunea Naţională că pentru evacuarea etnicilor români din regiunile Cernăuţi şi Transcarpatică vor fi trimise autobuze şi trenuri suplimentare, cu care aceştia pot sosi în Patria -Mamă.

Acțiunea Federației Rusiei nu este doar o încălcare gravă a principiilor dreptului internațional, ci reprezintă și o încălcare flagrantă a rolului său de membru permanent al Consiliului de Securitate, forul ONU ce acționează ca garant al păcii și securității în lume, precum și a angajamentelor asumate ca membru al comunității internaționale. Recurgerea la forță nu poate fi justificată în nici o altă circumstanță decât cele explicit și limitativ menționate în Carta ONU, potrivit Guvernului. România este în contact permanent cu aliații și partenerii săi, atât în cadrul NATO, UE și al altor formate, precum și la nivel bilateral, și este pregătită să ia toate măsurile care se impun ca reacție la această agresiune armată, pentru protejarea securității întregii regiuni. De asemenea, va fi prioritară protejarea cetățenilor români aflați pe teritoriul ucrainean și asigurarea drepturilor și intereselor membrilor comunității române din Ucraina.