
Dragi conaţionali! Să ne luăm în mâini şi să ne calmăm pe cât e posibil. Panica nu aduce la nimic bun. Nu luaţi cu asalt vămile. Ce ne este scris, în frunte ni-i pus. Nu uitaţi că mai bine ca Acasă nu-i nicăieri. Dumnezeu e cu noi, ne va ocroti de această mare urgie, pe care n-am dorit-o şi nu o dorim nici celui mai înverşunat duşman.
Noi, oamenii simpli de rând, nu avem altă ieşire decât să ne susţinem reciproc şi să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să ne păstrăm calmul, să scăpăm de acest război îngrozitor, să nu se mai verse sânge nevinovat, să nu moară copiii, să nu rămână orfani.
Cât de tare nu ne-am dori, noi nu putem decide soarta acestui război. Aceasta e în competenţa preşedinţilor Ucrainei şi Rusiei, care urmează să facă tot posibilul pentru a instaura pacea în Ucraina.
După cum informează cele mai mari canalele TV din Ucraina – TSN, INTER, STB, UCRAINA, etc., Președintele ucrainean Volodymyr Zelenski a acceptat propunerea președintelui rus Vladimir Putin și este gata să negocieze pacea și încetarea focului.
"Ucraina a fost și este întotdeauna gata să negocieze pacea și încetarea focului. Este poziția noastră permanentă. Am acceptat propunerea președintelui rus", a scris pe contul său de Facebook. V. Zelenski.
Deci, se duc tratative şi consultări privind locul și timpul negocierilor.
Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că Putin este gata să trimită o delegație la Minsk pentru discuții cu Ucraina. Partea ucraineană a sugerat că un loc posibil de desfăşurare a tratativelor ar putea fi Varșovia.
Să ajute Dumnezeu!
Dragi conaţionali, dacă aveţi nevoie de un sfat, de un cuvânt de încurajare, contactaţi-ne pe Facebook, Zorile Bucovinei, acolo aveţi şi un număr de telefon. Vă rugăm, răbdare şi calm!
Informează "Zorile Bucovinei"