05 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LEPRA DIN SUFLETELE NOASTRE

20 noiembrie 2013 р. | Categorie: Noutăţi

Duminică seara, aflându-mă încă sub impresia discuţiilor incendiare dezlănţuite la conferinţa organizată de Societatea „Golgota” din oraşul Cernăuţi, am dat întâmplător de emisiunea „Preţuieşte viaţa” a binecunoscutei prezentatoare Andrea Marin, de la canalul TV_România. Subiectul abordat era cu totul ieşit din comun, printre invitaţii prezentatoarei aflându-se un medic şi câţiva membri ai personalului de la leprozeria din Tichileşti, ultimul şi unicul aşezământ specializat în asistenţa leproşilor nu numai din România, ci şi din sud-estul Europei.

În mijlocul pădurii dobrogene, la 40 kilometri de Tulcea, izolaţi de lume, îşi duc blestemul existenţei ultimii 19 bolnavi cronic de această maladie contagioasă şi incurabilă. Colonia lor a luat fiinţă încă în anul 1900, pe locul unei foste mănăstiri. Priviţi de departe, am putea crede că viaţa aproape nu li se deosebeşte de cea a oamenilor obişnuiţi. Au căsuţele lor, cu grădini în care cresc legume şi alte culturi pentru hrană. Unii bolnavi şi-au găsit în mediul lor restrâns perechea, s-au căsătorit şi chiar au adus pe lume urmaşi.

Medicul a mărturisit că aceşti defavorizaţi ai sorţii, ce-şi trăiesc zilele în deplină izolare până la ultima suflare, sunt adevăraţi sfinţi. Asemenea biblicului Iov, ei trăiesc împăcaţi cu chinurile menite, nu hulesc numele Domnului, ci se roagă fierbinte pentru iertarea păcatelor, cum nimeni dintre oamenii sănătoşi nu este în stare să implore mântuirea. Boala, atât de rar întâlnită astăzi pe glob (potrivit studiilor de specialitate 95% din populaţia Pământului are imunitate naturală la această maladie), îi macină pe leproşii de la Tichileşti în tăcere, mutilând trupurile, dar nu şi sufletele lor.

La aceeaşi emisiune a fost prezentă o doamnă simpatică, născută în colonia de la Tichileşti. Printre lacrimi, povestea cu multă dragoste de părinţii ei deosebiţi, ambii contagiaţi de bacilul lui Hansen, cum este numită în limbaj ştiinţific lepra. Deşi a apărut pe lume cu acelaşi diagnostic, aflându-se sub supravegherea permanentă a medicilor, ea a fost din adolescenţă integrată în societate, a absolvit o şcoală normală, este căsătorită cu un bărbat sănătos. Dar mai mult decât toate merită atenţie faptul că fiica a doi leproşi nu s-a ruşinat nicicând să recunoască cine sunt părinţii ei. N-a renunţat la ei, deşi în multe împrejurări nu i-a fost uşor să înfrunte prejudecăţile concetăţenilor.

Şi-aici e momentul oportun să deschidem parantezele la sensul figurat al cuvântului: la români „lepră” înseamnă şi un neajuns, un flagel moral care macină, subminează fiinţa omenească, un fel de plagă pe suflet, iar „lepros” este poreclit omul lipsit de conştiinţă şi de caracter, un tip nesimţit, fără de ruşine. Savanţii încă n-au elucidat cauzele exacte pentru care o persoană cu părinţi sănătoşi face lepră. Iar noi doar ne facem a nu şti cum şi de unde astăzi ne afectează tot mai adânc acest morb al lepădării de tot ce am avut sănătos în trecut, de parcă identitatea naţională şi limba maternă ar fi „bacilul lui Hansen”, provocător de lepră. Această boală începe să devină o adevărată epidemie în satele noastre româneşti, unde tineri cu bunici sănătoşi (părinţii le sunt deja o generaţie contaminată) cer, chipurile din proprie dorinţă, deschiderea claselor ucrainene pentru a le asigura urmaşilor „un mare viitor”.

Maria TOACĂ