Comemorarea martirilor români, masacraţi la 1 aprilie la Fântâna Albă - ŞI DUPĂ 81 DE ANI LA FÂNTÂNA ALBĂ GEME PĂMÂNTUL, SE AUDE PLÂNSUL ROMÂNILOR ÎNGROPAŢI DE VII

1 aprilie 2022 р. | Categorie: Noutăţi

ŞI DUPĂ 81 DE  ANI LA FÂNTÂNA ALBĂ GEME PĂMÂNTUL, SE AUDE PLÂNSUL  ROMÂNILOR  ÎNGROPAŢI DE VII - Comemorarea martirilor români,  masacraţi la 1 aprilie la Fântâna Albă

Adevărul pe care îl cunoaştem şi îl trăim de fiecare dată când călcăm pământul în care zac osemintele românilor masacraţi la Fântâna Albă

În martie 1941, NKVD a lansat zvonuri, conform cărora sovieticii le-ar fi permis românilor  din teritoriul „eliberat” trecerea graniței în România. Astfel, la 1 aprilie 1941, un grup de  români din mai multe sate de pe Valea Siretului - Suceveni, Carapciu, Cupca, Pătrăuţi,  Corceşti, etc., purtând în față un steag alb, icoane, prapuri și cruci, ridicate din Biserică din Suceveni, a format o coloană pașnică de sute de oameni, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română, instalată peste noapte în inima Bucovinei. În poiana Varnița, la circa 2 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească, însă românii, arzând de dorinţa libertăţii şi-au continuat calea spre Patria lor. Grănicerii sovietici au deschis foc, secerând sute de români nevinovaţi.

Cei care au supravieţuit au fost urmăriți de ostaşii călări și spintecați cu săbiile. Răniții- bărbaţi tineri, bătrâni, femei şi copiii, sugari  - au fost legați de cozile cailor și târâți până la cele câteva  gropi comune săpate de lipoveni, unde au fost aruncaţi şi îngropaţi, unii fiind încă în viață. Câteva zile, spun martorii, „a umblat” pământul şi s-au auzit gemete îngrozitoare, până toți muribunzii, în chinuri cristice, şi-au dat duhul. Cei ce au fost prinşi de NKVD-işti au fost întemniţaţi în închisoarea din Cernăuţi, torturaţi şi împuşcaţi, apoi aruncaţi într-o groapă comună în Cimitirul evreiesc din Cernăuţi, peste care s-a turnat şi s-a stins var.

După masacrul de la Fântâna Albă a început stârpirea neamului românesc din Bucovina înstrăinată, represiunile în Siberia, Kazahstan, „vânatul” bărbaţilor tineri la munci silnice  în lagărele morţii de pe ţărmurile lacului Onega…, la puţini, foarte puţini, zâmbindu-le norocul să mai sărute prispa casei părinteşti, să-şi revadă familia, copiii, murind de foamete în neagră străinătate, fără cruci şi lumânări la căpătâi.

Despre masacrul de la Fântâna Albă, dar şi despre deportări nu s-a vorbit mult timp. Oamenii îşi aminteau doar în şoaptă, căci era interzis cu moartea de către noua putere sovietică, abia după 1991 s-a permis oficierea parastaselor în memoria românilor martirizaţi de „eliberatorii” comunişti. Atunci, în poiana de la Varniţa, Fântâna Albă, a fost înălţată, din iniţiativa Societăţii „Arboroasa”, preşedinte regretatul nostru coleg, ziarist, scriitor,  istoricul  Dumitru Covalciuc,  prima cruce, pe locul unde au fost descoperite gropile comune, unde, pe osemintele martirilor măcelăriţi fără vină a crescut o oaste de brazi ce a fost tăiată cu câţiva ani în urmă, tot fără milă, precum au fost  cosiţi de gloanţe românii băştinaşi, înstrăinat de Ţară. De atunci, din 1991, la Fântâna Albă -  Khatyn-ul neamului românesc, unde, printre ramurile copacilor rămaşi se mai aud suspinele românilor omorâţi mişeleşte de un regim criminal, se oficiază servicii divine, se fac parastase în memoria celor care şi-au jertfit viaţa pentru Libertate, pentru Neam, celor osândiţi la viaţă prin moarte.

IERTĂM, DAR NU UITĂM

Ca cea mai neagră şi sângeroasă zi din istoria românilor din nordul Bucovinei cedate, răpite şi înstrăinate să nu rămână în uitare, anual, la 1 aprilie, în panteonul neamului românesc de la Varniţa, Fântâna Albă, unde pământul geme sub picioare, iar printre crucile rătăcite prin pădure se mai aud suspinele muribunzilor îngropaţi de vii,  sunt organizate pelerinaje şi parastase în memoria eroilor care trăiesc prin sacrificiul morţii, care, într-o zi de Paşti au trecut de la moarte la viaţă. Noi trebuie să le mărturisim jertfa lor copiilor, nepoţilor noştri, tuturor să le spunem despre tragedia ce a avut loc cu 81 de ani în urmă, când românii, dorind să se întoarcă la ei Acasă, au fost omorâţi fără milă. 

Venim aici, la Izvorul Mântuirii din Valea Plângerii, să ne rugăm şi să îngenunchem în faţa memoriei acestor martiri care au murit pentru că au mărturisit crezul lor naţional, identitatea naţională, dragostea pentru Ţarх, pentru fraţii rămaşi dincolo de sârma ghimpată. Ei sunt deopotrivă martiri ai bisericii şi eroi ai neamului. Prin comemorarea lor venim să ne întărim spiritual în exemplul lor de curaj, în cerbicia lor, în coloana lor vertebrală.Or,Biserica Ortodoxă Română, ca şi neamul nostru, a fost clădită pe jertfă.

Astăzi, 1 aprilie, precum de fiecare dată, pe locul de jertfă al neamului românesc, în Valea Plângerii de la Fântâna Albă, rugăciunile unui impunător sobor de preoţi din cele două protopopiate – Hliboca şi Storojineţ, adunat din dragoste pentru cele Sfinte ale Neamului  graţie protopopului de Hliboca Ion Gorda, şi protopopului de Storojineţ Vasile Covalciuc, care, într-adevăr, reprezintă conștiința neamului, prin divine cântări  se înalţă spre cerul nostru de sfinţi cu tămâia tămăduitoare de răni sufleteşti.

Aici la Izvorul Mântuirii, păşind pe urmele consătenilor cu dor de libertate şi dragoste de Ţară, vin, în fiecare an, să se închine sfinţilor noştri şi să-şi şteargă o lacrimă, să i-a o picătură de adevăr şi curaj, lideri ai societăţilor naţional-culturale româneşti, jurnalişti, profesori,  primari - primarul comunității Camenca, Vasil Zagariuk, primarul Volocii, Valentin Hlopina, etc., români de pe Valea Siretului, care le păstrează martirilor amintirea într-o lacrimă a durerii.

Inima Ţării, spre care românii omorâţi îşi îndreptau paşii şi speranţele, a bătut în unison cu cea a românilor din nordul istoric al Bucovinei prin prezenţa diplomaţilor de la Consulatul General al României la Cernăuţi – dna Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, consilierul Florin Stan împreună cu soţia-i Viorica. În piosul mesaj al Excelenţei Sale a vibrat durerea, dar şi recunoştinţa pentru curajul, demnitatea acestor sfinţi ai neamului, care şi-au jertfit viaţa pentru Libertate, pentru Neam.

Cum n-ar încerca unii să nege adevărul istoric cum că „serviciile speciale române au provocat tragedia de la Fântâna Albă”, pentru noi adevărul e unul: măcelul românilor din poiana Varniţa, Lunca, victimizaţi în pustiurile Kazahstanului, în siberii de gheaţă, în lagărele foametei şi morţii de pe ţărmurile lacului Onega, în minele din Donbas şi Ural, a fost pus la cale de autorităţile sovietice pentru a şterge de pe faţa pământului neamul românesc, care nu i-a întâmpinat pe „eliberatori” cu pâine şi sare. Cu toate că am avut şi, spre regret, încă avem cozi de topor, slugarnice, care ne-au făcut mult rău, din cauza cărora au curs râuri de lacrimi şi de durere, şi  încă mai curg, vorba lui Eminescu: „Cine-au îndrăgit străinii/Mânca-i-ar inima câinii. 

Deşi mulţi ar dori să falsifice, să ascundă adevărul istoric, dar e istoria neamului nostru, adevărul împărtăşit, la fel precum credinţa în Iisus Hristos, împărtăşită în preajma celei mai mari şi luminoase Sărbători creştine – Paştile, după cum au menţionat Sfinţiile Sale, protopopii Ion Gorda şi Vasile Covalciuc. Acest adevăr al neamului românesc răstignit, precum Iisus pe Crucea Golgotei, spune că nu alţi bucovineni au căzut seceraţi de gloanţele călăilor sovietici, ci români băştinaşi. Avem o mare datorie faţă de aceşti sfinţi, martirizaţi prin prinosul de recunoştinţă adus, să-i pomenim, să iertăm, dar să nu uităm!

Să nu uităm, precum, suntem sigur, nu va uita nici poporul ucrainean atrocităţile armatei ruse, bombele şi rachetele ce şterg de pe faţa pământului  nu doar oraşe întregi, dar distrug vieţi omeneşti, omoară cu cruzime oameni, copiii nevionovaţi. Acum la fel se vorbeşte că nu armata rusă, ci cea ucraineană, că ucrainenii îi omoară pe ai lor. Dar noi cunoaştem, trăim cu toţii acest tragic adevăr, în aceste dramatice zile, când bombele şi rachetele agresorului distrug şi omoară oameni paşnici. Istoria se repetă, durerea e mare. Un neam iarăşi sângerează din cauza călăilor invadatori şi „eliberatori”, precum a sângerat şi încă sângerează rănile din sufletul românilor pentru martirii neamului românesc, masacraţi la 1 aprilie la Fântâna Albă, deportaţi în neagră străinătate, pe drumul calvarului şi morţii.

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”